Drumul spre Moscova s-a oprit la Bucuresti

ZIARIST - Pentru ca voia sa se insoare cu fiica unui general rus, sarbul Milan Petrovici a fost considerat "tradator de tara" pe timpul lui Iosip Broz Tito

De 56 de ani traieste in Romania ca emigrant politic iugoslav. A ajuns aici traversand Dunarea inot, dupa ce a luptat in linia intai a frontului in al doilea razboi mondial. A fost comunist, dar s-a impotrivit politicii sotilor Ceausescu si a fost persecutat de Securitate. Milan Petrovici este ziaristul cu doua patrii: Serbia si Romania.

CORESPONDENT. Ziaristul Milan Petrovici a scris in ziarul sarbesc Politika peste 10.000 de articole despre Romania

Jurnlistul sarb Milan Petrovici are 80 de ani, dar arata de 60. El reprezinta legatura Romaniei cu Serbia. De la Revolutie si pana acum a scris peste 10 mii de articole despre tara noastra si spune ca nimeni in lume nu a mai facut asta. Fostul presedinte Ion Iliescu l-a decorat pentru acest lucru, la inceputul anului trecut, cu Ordinul National pentru Merit in Grad de Ofiter. Este corespondent al ziarului Politika, ziar cu o traditie de peste 100 de ani. "N-am visat niciodata sa ajung la acest ziar din care, copil fiind, am invatat sa citesc", spune el si incepe sa-si depene povestea.

PRIMUL CONTACT CU POLITICA. S-a nascut la Belgrad, in mai 1925, intr-o familie de mici burghezi, al doilea copil dintre cei cinci. Tatal nu a avut bani sa-l trimita la facultate, dar a urmat Scoala medie tehnica, ajungand topograf. In 1941, cand a inceput al doilea razboi mondial, sarbii au iesit in strada, protestand la adresa aliantei cu Hitler, iar tanarul Milan se afla printre ei. "Cand am trecut prin cartierul evreiesc, aruncau oamenii in noi cu bomboane si ciocolata. Acesta a fost primul meu contact cu politica. Scandam "Mai bine mort decat rob"".

Consecinta acestei rascoale a fost bombardarea capitalei sarbe, iar ramasitele caselor si corpurilor omenesti s-au intiparit in amintirea copilului, facand din el, la varsta adolescentei, un antifascist. "Mi-aduc si acum aminte de o mana de om care atarna de un stalp de electricitate". Atunci cand in centrul orasului a vazut 30 de partizani spanzurati, pedepsiti pentru lupta lor impotriva lui Hitler, Milan s-a hotarat sa lupte si el pentru libertate. Prin colegii sai de la scoala tehnica a stabilit o legatura cu partizanii. Un alt coleg lucra la depozitul de armament si fura cam tot ce putea pentru a ajuta tinerii sa se inarmeze. Pentru a iesi pe strada dupa ora opt seara, cand se dadea stingerea in tot orasul, Milan a facut un curs intensiv de limba germana, obtinand astfel o legitimatie ce-i permitea accesul pe strazile capitalei la ore tarzii.

SUBLOCOTENENT. Milan, in 1946, la Budapesta

STUDENT. In 1947, Milan urma cursurile Scolii de studii militare superioare de la Moscova pentru a ajunge aerofotogrametist

IN LINIA INTAI A FRONTULUI. Dupa ce Belgradul a fost eliberat in 1944, Petrovici s-a inrolat voluntar in armata si a fost trimis in regimentul de antiaeriana. Dupa doua luni de cursuri a ajuns in linia intai a frontului, in brigada a IV-a, Kraiska. Statea la 70 de metri de nemti. A participat la batalia de la Srem, care a lasat in urma zeci de mii de morti. Apoi a luptat in Bosnia, impotriva fascistilor si a diviziei de musulmani bosniaci. A ajuns sublocotenent. Intr-o zi, doi oameni l-au cheamat in padure si l-au facut ofiter politic in Partidul Comunist. Luptele s-au indreptat apoi spre apus, iar langa orasul Slavonski Brod un glont a trecut prin mana dreapta a lui Milan, acesta fiind trimis acasa, unde tatal, patriot si el, luptator in primul razboi mondial si in cele doua balcanice, l-a intampinat cu urarea: "Sa-ti fie rana fericita".

Tanarul a fost primit fara examen la Scoala de topografi militari. Intr-un an a ajuns unul dintre cei mai buni elevi si a fost trimis, in martie 1946, la Moscova, la Scoala de studii militare superioare, pentru a ajunge aerofotogrametist, adica sa invete sa faca harti din avion. In sase luni a invatat rusa. Tot aici a trait prima iubire, o rusoaica blonda si frumoasa, fata de general, dragoste care avea sa-l coste mai tarziu 56 de ani de exil.

REZOLUTIA. In 1948, Biroul Informativ International al partidelor comuniste si muncitoresti a adoptat o Rezolutie care ii acuza pe conducatorii iugoslavi de o politica ostila fata de URSS. Astfel, studentii militari sarbi de la Moscova au fost trimisi acasa. Milan criticase si el regimul presedintelui iugoslav Iosip Broz Tito, de aceea, odata ajuns la Moscova, a fost supus de mai multe ori unor interogatorii de conducerea politica a armatei, chiar de eroul poporului sarb, colonelul Miloje Milojevici. Acesta din urma l-a gasit vinovat pe Milan din simplul motiv ca a vrut sa se casatoreasca insa cu fata generalului rus. "Norocul meu ca mi-a soptit un coleg ca urmeaza sa fiu arestat. Atunci m-am hotarat sa plec in URSS, sa trec Dunarea inot. La Moscova mai traisem, iar acolo se afla si fata pe care o iubeam".

FUGA PE DUNARE. La 10 august, Milan s-a urcat pe un vapor si a coborat la Kladova. Planul era ca de aici sa plece mai departe inot, imbracat, de aceea tanarul s-a ascuns intr-un lan de porumb, asteptand sa vina noaptea. L-a prins insa un granicer si a fost nevoit sa se intoarca in port, iar de acolo inapoi la Belgrad. "I-am aratat actele in care scria ca sunt ofiter, deci ii eram superior, si mi-a dat drumul. Inghetase insa sangele in mine de frica." Milan nu s-a dat batut, a doua zi a luat iar vaporul, cu aceleasi intentii, dar n-a mai coborat la Kladova, ci a sarit din vapor aproape de malul romanesc, langa Turnu-Severin, locul unde Dunarea circula cu 15 km la ora. Milan era sportiv insa, fusese campion la inot "crawl" la scoala din Moscova si acest lucru l-a ajutat enorm. A sarit acolo unde lopetile vaporului faceau din apa spuma, ca sa nu se vada si sa nu se auda. "Aveam momente de halucinatie, in care vedeam cum sunt mancat de pesti. Era trecut de miezul noptii, si eu ma aflam singur, in mijlocul Dunarii atat de largi". Cand a ajuns pe malul romanesc, dupa o ora si jumatate, era istovit, plin de namol si isi pierduse actele. Nu stia nimic despre Romania, se temea sa nu fie extradat in Iugoslavia.

MARINAR RUS BEAT. Primii oameni pe care i-a intalnit se aflau la 100 de metri de mal, erau patru paznici de la un depozit de lemne din apropiere. Au crezut ca Milan este un marinar rus care a cazut in mare de beat ce era. I-au spalat si uscat hainele, iar dimineata l-au dat in primire unui granicer roman care l-a dus la capetenia de la Turnu-Severin. Minciuna nu a mai tinut aici, Milan a fost descoperit ca nu este rus, dar a fost batut prieteneste pe umar si a fost trimis la Bucuresti. "Am calatorit cu un agent de paza si un carton de prajituri. Acelasi om mi-a facut atunci cadou un sacou vechi pe care l-am purtat multi ani", povesteste ziaristul. In Capitala s-a intalnit cu adjunctul ministrului de Interne, care a dat dispozitie sa fie imbracat din cap pana-n picioare si sa fie cazat la hotel Union. "O luna am trait pe picior mare. Mi se dadeau bani si mi se aducea zilnic mancare de la Athenee Palace."

DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE. Milan ii scria iubitei sale din Moscova, dar telegramele n-au primit niciodata raspuns. In plus, in URSS se votase Legea Molotov, care interzicea casatoriile intre straini, astfel ca soarta a fost potrivnica celor doi indragostiti. Intr-o seara, pe cand statea in holul hotelului, un grup mare de romani astepta sa fie cazat. Printre ei, profesor universitar la Facultatea de Medicina, Maria Banu, "o femeie foarte frumoasa". "A fost dragoste la prima vedere si un trai nemaipomenit", isi aduce aminte cu nostalgie Milan de cea care l-a invatat primele cuvinte in limba romana, in timp ce se plimbau prin Cismigiu. Cei doi s-au despartit insa, si doi ani mai tarziu Milan s-a casatorit cu Elisabeta Dragos.

JURNALIST. La cateva luni dupa sosirea sa in Bucuresti, Petrovici n-a mai fost lasat sa plece la Moscova, deoarece in toate statele est-europene urmau sa se constituie organe de presa antititoiste, iar el avea sa fie ziarist. La inceput a fost traducator la ziarul sarbilor emigranti din Romania, numit "Sub steagul internationalismului". Primele cursuri de jurnalism le-a luat de la Silviu Brucan, "mentorul sau ziaristic", si in scurt timp a ajuns redactor-sef al acestei publicatii, ale carei editii le pastreaza si astazi, indosariate si ingalbenite de vreme. Apoi a lucrat la postul de radio "Iugoslavia libera", a fost redactorul responsabil pentru emisiunile in limba sarbo-croata si, in acelasi timp, a fost avansat in PCR la gradul de secretar de partid. Era o meserie riscanta, totul se facea pe ascuns, nici macar sotia sa nu stia unde se afla sediul postului de radio.

EXIL LA COTA 1.400. In 1954, Hrusciov s-a impacat cu Tito, si postul de radio s-a inchis. "Emigrantii iugoslavi erau ca un os in gat pentru Tito. Intotdeauna a cerut sa fim extradati, iar cand vizita Romania cerea sa fim arestati, pentru a nu intreprinde ceva impotriva sa". Dupa discutii furtunoase in PCR, s-a decis ca emigrantii sa fie trimisi in vacanta cu sotiile si copiii, la Cota 1.400. Ei erau insa paziti de agenti ai Securitatii, travestiti in vanatori, alpinisti si, culmea, in pescari cu undite. Revoltat de aceasta masura, ziaristul a reusit sa treaca de filaj, sa ajunga la CC si sa ceara partidului sa renunte la agentii de paza, ceea ce s-a si intamplat, la ordinul lui Gheorghiu-Dej.

PORTILE DE FIER. Dupa inchiderea postului de radio "Iugoslavia libera", Milan a ajuns activist de partid profesionist, sef al sectiei de presa la comitetul regional Bucuresti al PCR. Era in perioada colectivizarii, astfel ca, impreuna cu un grup de ziaristi, Milan a colindat toate satele cu o tipografie mobila, facand agitatie "pentru". Ani in sir a urmarit construirea Portilor de Fier I si II, chiar de la inceputul lucrarilor si pana la final, realizand reportaje radio. "Barajul Portile de Fier I a fost ridicat exact in locul unde am trecut Dunarea inot. Mergeam acolo si priveam timp indelungat, cu mult dor, spre malul iugoslav. Ma invaluia nostalgia si adeseori mi se prelingea cate o lacrima."

STUDENT. Milan a cerut Partidului Comunist sa fie trimis la studii superioare de partid. Astfel a absolvit in 1959 Academia de inalte studii politice Gheorghiu Dej, iar apoi s-a angajat la Radio Bucuresti, la sectia de limba sarba. Timp de 25 de ani i-a fost sef Hortensia Roman, mama politicianului Petre Roman. Insetat de invatatura, Milan a urmat si cursurile Facultatii de Filosofie, pe care a absolvit-o chiar in ziua cand, dupa 14 ani, si-a revazut mama. Sosita la Bucuresti, mama ziaristului nu a mai parasit Capitala, fiind profesor de limba sarba pentru copiii lui Milan.

"REFUZ AMNISTIA". In 1962, lui Petrovici i-a sosit acasa un document oficial din Iugoslavia, prin care era informat ca presedintele i-a ridicat acuzatia de tradare de tara. "Acest lucru m-a afectat profund, pentru ca nu m-am considerat niciodata un tradator. Am refuzat amnistia, am trimis documentul inapoi, scriind pe el "Nu stiu pe cine va amnistia poporul, pe mine sau pe voi"". De asemenea, Petrovici a refuzat "sa proslaveasca, sa tamaieze si sa aduca laude exagerate" sotilor Ceausescu la radio si a demisionat din functia de conducere pe care o avea la radio, ajungand un simplu redactor. Presedintele Radiodifuziunii era atunci Silviu Brucan, care la putin timp a demisionat si el.

BRUCAN SI SECURITATEA. In 1987, imediat dupa miscarile muncitoresti de la Brasov, in mass-media internationale a aparut celebra "Scrisoare a celor sase", adresata dictatorului. Autorii faceau apel la oamenii rationali din PCR sa abandoneze politica totalitara, dar rezultatul a fost aruncarea lor in inchisori. Printre ei si Silviu Brucan, inchis la Zimnicea, iar mai apoi izolat intr-o casa fara apa, lumina si caldura, la marginea Bucurestiului. Milan a rugat un doctor care urma sa plece la Paris sa comunice mass-media de acolo situatia in care se afla prietenul sau, ceea ce s-a si intamplat. In mai 1989, Securitatea l-a arestat. "Imi cereau sa scriu declaratii, ma amenintau ca ma vor condamna la inchisoare, ca ma vor distruge si pe mine, si familia. Eram disperat. Deasupra capului meu atarna sabia lui Damocles. Ce sa fac? Sa fug? Unde? Cine ar fi putut sa ma ajute?". Securitatea insa l-a abandonat, chiar i-a dat voie sa paraseasca tara, pentru a se duce la Belgrad, la inmormantarea fratelui. Pentru acest lucru, Milan ii este recunoscator prietenului sau, doctorul Constantin Manea.

REVOLUTIA. Pe 21 decembrie 1989, Milan s-a dus in Piata Universitatii. "Am reusit sa strig de doua ori "jos" si m-a cuprins o stare puternica de palpitatie". Pentru a nu se prabusi, s-a retras. A doua zi a patruns insa in Radiodifuziune cu intentia de a transmite poporului iugoslav vestea ca dictatorul a cazut. Circuitele insa erau taiate. In zilele ce au urmat a fost ghid pentru ziaristii iugoslavi sositi in Capitala. Acum, Milan este pensionar si corespondent pentru ziarul sarbesc Politika. Este sanatos, castiga bine si are o familie fericita. Nu vrea sa scrie o carte despre viata sa. Spune mandru, zambind, ca "el e ziarist, nu scrie romane".

ROMAN

"Desi traiesc in Romania de 56 de ani, ma simt in continuare iugoslav. Dar un iugoslav bogat, deoarece am mai castigat o patrie, Romania. Romanii m-au primit cu adevarat cordial si sincer. Ma simt ca si cum as fi al lor. Este vorba de un popor bun si bland"

EMIGRANT

"Viata de emigrant este precara, sfasie sufletul, mai ales daca omul doreste sa fie el insusi atunci cand diverse servicii incearca sa-l faca "binevoitor"" - Milan Petrovici

DRAGOSTE DE FAMILIE

In 1950, Milan (foto stanga) se casatoreste la Bucuresti cu "o romanca tandra si cu adevarat frumoasa", pe jumatate rusoaica, Elisabeta Dragos (foto dreapta), vicecampioana mondiala, in acea vreme, la caiac. Elisabeta i-a daruit doi copii minunati, un baiat si o fata. "Cu ea am impartit si binele, si raul, dar mai mult raul", spune ziaristul, referindu-se la momentee grele ale vietii de dupa anii ’50. Milan este foarte mandru de copiii sai, spune ca au mostenit suflet romanesc, iar pozele cu ei tapeteaza peretii casei. Vladimir are 52 de ani si locuieste in Elvetia, unde a fugit in 1986. Anda Marina, fata, are 54 de ani, canta la vioara si este prima femeie romanca concert maestru al Filarmonicii George Enescu. Ca un tata iubitor, Milan a indosariat toata cariera fetei, toate programele concertelor din tarile prin care a trecut. "Cand interpreteaza Balada lui Ciprian Porumbescu, corzile vibreaza sensibilitatea romaneasca. Fata mea apartine culturii romanesti, iar eu ma mandresc cu acest lucru."

MUSTRARI

In 1950, pe cand Milan lucra la postul de radio "Iugoslavia libera", a fost chemat la sediul CC al PCR si i s-a dat sa citeasca un extras dintr-un jurnal belgradean, care povestea cum tatal sau urma sa faca inchisoare trei ani pentru ca isi facuse provizii de zahar in intentia de a-l vinde mai scump dupa majorarea preturilor. Parintele ziaristului era catalogat in articol ca fiind "tatal banditului Milan Petrovici, fugit in Romania". Milan rememoreaza acel moment: "Ceea ce am citit a trezit in mine o adevarata furtuna de indignare si mustrari de constiinta. Atunci am regretat pentru prima oara ca am fugit in strainatate si l-am expus pe bunul meu tata". Dupa 20 de ani de exil, timp in care s-a tot gandit la suferinta tatalui lui, Milan s-a intors in Belgrad. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa mearga la mormantul tatalui si sa-l roage sa-l ierte.