Europa strabatuta din toate pozitiile

Intr-o zi, Galatanu Virgil s-a plictisit. S-a saturat sa stea la mila romanilor si a plecat pe jos, pe sus, pe doua roti, prin lume. Prin toata lumea. A zis ca o sa lase sictirul din el cand o trece granita, sa nu se piarda, sa ne ramana noua. Dar noi avem destul, asa ca ce ne ramane de facut?! Sa ne luam biciclete.

Pe vremea cand era un mandru postas in Roman, totul parea sa-i fie sprijin. Umbletul zilnic prin praf, catei care-i ferfeniteau pantalonii, o sotie care-l astepta cu masa pusa, cu copiii gata batuti, spalati si apretati. De astia din urma nu stie mai nimic de vreo doi ani: "Nu ma respecta dom’le"; le tine minte doar numarul, trei baieti si doua fete. Si cum se simtea el mai bine, cineva, nu spui cine, ca nu stie nimeni, l-a avansat diriginte de posta. Se dusese colbul cel drag, jivinele dadeau acum din coada cand il vedeau, iar sotia il mai baga si in p...a ma-sii, dar numai dupa ce-i incalzea mancarea. Pe scurt, banii n-aduc fericirea. Ce-si dorise Virgil mai mult si mai mult pe lumea asta, sa colinde, ii fusese luat. O raza de bucurie i-a suras smechereste dupa Revolutie, cand a fost dat afara de la Posta. Era, in sfarsit, pe drumuri! A luat-o spre Serbia, la munca. Ai lui, conservatori, inca nu se adaptasera noilor conditii si voiau in continuare sa manance. Dupa doua luni, Virgil si-a incheiat pribegia si s-a intors in tara. Era atat de bine sa fie in mijlocul familiei incat dupa alte doua luni iar a incercat granita la poporul prieten ("Incercarea" asta e ceva fraudulos, in stransa legatura cu dreptul la libera circulatie a oricarui om). Tiptil, in noapte a trecut mai apoi in Austria si in plina zi in Germania. De fapt el habar n-avea pe ce lume se afla: "Pe vremea lu’ Ceausescu nu stiam de chestiile astea (n.r. - adica de existenta altor tari adevarate in afara de Bulgaria, Ungaria si Rusia si nici cum se ajunge in ele) si nu se vedea nici o granita. Doi oameni politicosi m-au oprit si m-au dus la un post din padure si tot la fel de politicosi erau si cand m-au bagat la zdup o luna si ceva. N-o fost rau!". Frumos ambalat, l-au trimis pachet cu avionul pe Otopeni. Cum a pus iarasi piciorul pe pamant romanesc, a tasnit iarasi in Serbia. O fi fost zgomotul enervant al elicelor sau poate calitatea pistelor din aeroport, nu s-a aflat nici pana astazi, dar Virgil a avut o revelatie. N-are stare. Dupa trei saptamani spunea: "Buon giorno" fara accent in Palermo, fapt ce i-a prins bine pentru ca, desi se facuse anul 1991, moldovenii inca nu descoperisera Italia, acte nu mai avea si se simtea cam singur cand il luau carabinierii la intrebari de ce doarme in cazematele "imparatului". N-am intrebat care imparat, ca povestea prea frumos si nici nu cred ca stia, dar vreo sapte luni i-a fost recunoscator.

REVELATIA DOI. Dupa mai mult de juma’ de an de spaghete aruncate pe usa din spatele restaurantelor a vrut o mamaliga. Era cam amara, de un galben atat de optimist ca te apuca cu lesin de la lingurica si, mai ales, nu prea i se dadea, ci mai mult i se lua, vorba bancului. Vara lui ’92 l-a parjolit pe drumul spre Germania. Din 1.000 de kilometri, 500 ii facea pe jos, iar cealalta jumatate cu cate o ocazie. Dintr-un calcul simplu avand urmatoarele date: varsta lui Virgil in 1992 - 35 ani, parca are si ochii albastri, Virgil se indreapta spre Germania cu 5 km la ora, iar aceasta sta pe loc, a rezultat ca la mia de kilometri el imbatranea cu 8,33 zile. Dupa un an si trei luni a avut cea de-a doua revelatie. Din cer a auzit o voce tunatoare care i-a spus sa stea pe loc. A cazut in genunchi ridicand cu umilinta privirea spre inalt. De un albastru divin, un elicopter al Polizei il reperase la marginea autobahn-ului (un fel de autostrada de la noi de trei ori mai lata). Din pamant, din iarba verde, pe pajistea pe care se odihnea au aparut "turisti" in civil care l-au "saltat" pentru ca nu avea "papieren" de nici un fel. Fosta sa meserie de postas il urmarea, iar a fost facut colet, parafat si expediat cu destinatia Romania. Invatand cam tot ce se poate despre trecerea ilegala al frontierei, in 1994 a ajuns iar la nemti, dar calatoria a fost mai scurta si mai neplacuta, si a avut acelasi final ca si prima. Un pic obosit, a gasit de cuviinta sa-si prelungeasca escala in mijlocul familiei, de care nu avea nevoie, sentimentul fiind sincer reciproc. Cu o scurta "zburdalnicie" in Israel, unde a fost doborat de caldura, si-a petrecut aproape 8 ani in Roman, perioada fructuoasa de reflectie si dumirire asupra sensului vietii in general si in special al vietii lui. A incheiat "colaborarea" cu nevasta, iar copiii, cu varste intre 9 si 23 de ani, l-au parasit sufleteste. In replica, el a parasit domiciliul, dormind pe unde a apucat si mancand asijderea. A fost ca un antrenament pentru zilele ce aveau sa vina, pentru un badea Cartan al zilelor noastre. In 2002, a pus traista-n bat si a pornit pe jos catre Roma. Urmatoarele evenimente meteorologice l-au insotit pe drum: zapada si ger, ploaie si vant, grindina cat oul etc. Alte cuvinte n-avem a spune despre calatorie. E uimitor si pentru unii dureros cum un om care a vazut atatea sa nu poata spune decat ca e frumos. E mai frumos ca la noi oriunde in alta parte e concluzia lui. A reusit insa cu brio sa insire tarile prin care a umblat cand pe jos, cand pe o bicicleta rosie primita de pomana in Danemarca. Poate este momentul sa puneti mana pe o harta: Italia, Monaco, Franta, Spania, Portugalia si retur Paris, Luxemburg, Olanda pe malul marii. Cumva a ajuns in nord, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda - cand a aflat ca are ceva probleme in tara si s-a intors. O poveste destul de neclara si nu prea semnificativa, legata de o femeie de varsta lui. Probabil ca, in timp ce-si punea lantul la bicicleta de stalpul din fata casei ei, altcineva tocmai pleca cu masina. Cand l-am vazut, pentru prima si ultima oara, regreta ca s-a intors "ca prostu’".

REVELATIA TREI, SI ULTIMA. Dezamagit de tot ce a gasit si n-a gasit, era in sa dand sa plece spre Sofia. Incercase sa gaseasca un sponsor, firme de echipament sportiv, institutii ale statului, pana s-a trezit la realitate si acum nu mai voia decat un aparat de fotografiat si pe care nici p’asta nu i l-am dat. Nici un roman n-a miscat niciodata un deget pentru el, dar de - abia acum s-a luminat: nici nu va primi vreodata nimic. Pe mine m-a enervat cum s-a plimbat prin toata Europa de placere. Te scotea din minti cu probleme biciclistice, cum i-a inghetat lui lantul in Croatia pe munte, dupa ce, la 3-4 kilometri mai departe pedalase in chiloti. Il chinuie treburi pe care noi nu o sa le avem niciodata, pentru ca am si uitat ca avem voie sa mai visam la ele: in mijlocul naturii e un deal pe care il urca cu greu pana si masinile, iar el e pe doua roti, in Franta trebuie sa treaca printr-un tunel special pentru biciclisti, lung de 2 km sau de ce restul europenilor se poarta mai frumos cu el decat romanii. Doarme sub poduri, pe malul raurilor, si nu-i e frica decat de o ploaie mai mare care sa umfle apa si sa-l scoata de acolo. I s-a intamplat ca, dupa ce a dus bagajul pe pod si s-a intors dupa trotineta, sa fie in pericol sa se inece. Nu-i e frica nici de serpii care cateodata se baga la caldurica in sacul lui de dormit sau de animalele Europei care-l privesc de pe marginea drumurilor ce trec prin paduri. Ba chiar se distreaza cu o pofta iritanta cand isi aduce aminte ca prin Germania, pe munte, a ramas fara frane si a cazut pana in fundul pamantului, de l-au luat dracii. A umblat pe unde au vrut muschii lui de la picioare si s-a simtit bine per total. Ca bonus, a vizitat si cam toata Romania, dovada e un carnet pe care fiecare primar din resedintele de judet si-a pus semnatura, doua vorbe si stampila. Virgil Galatanu a plecat acum in jurul lumii cu bicicleta. O calatorie in care si-a luat bagaje cam cat incap in spatele seii si in cosul de peste roata din fata, maximum 50 de kilograme, pentru o calatorie pe care o estimeaza la 7-8 ani. Si nu l-a ajutat nimeni.

INVENTAR UTIL IN JURUL LUMII

Recordul personal: ambalarea in folie de plastic a tuturor lucrurilor in caz de ploaie in 2,50 min.

TEL: sa treaca prin toate statele lumii.

REALIZARI: Romania strabatuta in cateva luni, pe jos sau cu bicicleta, Europa asijderea.

BAGAJ: sarcina maxima 50 kg: mancare, haine capatate pe afara, patru cauciucuri si petice, carnetul de globetrotter pentru stampile, harta si atlas geografic pentru copii, o papornita cu acte diverse, precum si alte lucruri pe care nu le banuim. Ultima locatie cunoscuta: joi, 8 iulie, o sosea spre Sofia, printre campuri verzi de castraveti.

FAMILIA

"Nici unul dintre cei 5 copii ai mei nu ma respecta. D-aia nici nu vreau sa mai stiu nimic de ei, iar acest lucru imi reuseste foarte bine de doi ani. La fel si in ceea ce o priveste pe nevasta-mea"

EXPERIENTA

"De ani intregi nu mai pot sta locului. Nu depind de nimeni si de nimic si pana acum m-am descurcat bine. Sunt un rutierist batran si cu prea multa experienta ca sa mai patesc ceva"

METEO SENSIBIL

"Cand mi-e foame sau frig nu ma gandesc la ce simt. Stiu ca intotdeauna dupa ploaie vine soare. Dupa atata vreme pe drumuri stiu asta poate mai bine decat meteorologii" - Galatanu Virgil, biciclist