Femeile credincioase cresc copii de suflet

Intr-un sat prahovean, femeile credincioase cresc "copii de suflet". Nu primesc bani pentru stradania lor, dar spun ca, de cand ii au pe cei mici, Dumnezeu le ajuta in tot ceea ce fac.

Mariile din Valea Screzii

Maria a lu’ Ion Necula are 34 de ani si mainile plesnite de munca. Doi ochi mari, doua vaci bune de prasila si o pereche de pantaloni cu vipusca de paiete. Are inima mare Maria si batatura plina de copii.

Ne-a primit in sufrageria casei. "Camera noastra de stat", ma corecteaza femeia, modesta. Trei paturi trainice, acoperite de cuverturi, o soba pe un colt, un bufet peste care au trecut generatii de abtibilduri, pe celalalt. Podeaua e acoperita de presuri impletite din resturi de carpe, peretii - cu tablouri incropite din poze de familie. Intr-un aranjament Feng-Shui, centrul de greutate al "camerei de stat" l-ar reprezenta televizorul, un aparat vechi, dar color, care nu prinde decat postul public. Vizibil si acela doar dupa ce se intuneca si cei ai casei cad franti pe perne.

NASCUTI SI CRESCUTI. S-a nascut si a crescut in satul Valea Screzii. Tot aici l-a cunoscut si pe Ion, care este cu trei ani mai mare decat ea. Si s-a maritat la 18 ani, si un an mai tarziu a venit pe lume primul copil, Adelina. Iar dupa trei ani, Olguta. Apoi n-a mai ramas grea, desi ea isi dorea cu disperare un baiat.

Era casnica, iar sotul muncea cu ziua pe-un santier din Bucuresti. N-aveau pamant, doar o palma langa casa, pe care semanau brazde de fasole si cartofi, ca sa iasa din iarna. Si nu mureau de foame, dar nici nu omorau purecii pe burta, treceau prin viata supravietuindu-i, fara sa creada ca lucrurile s-ar putea schimba vreodata...

La 3 ianuarie 1998, parintele i l-a adus Marei in poarta pe Codrut. Nu-i vorba, ea, afland ca in vecini, la Valea Plopului, se deschisese un fel de orfelinat de copii, facuse cerere sa i se dea unul in grija. Oricum statea mai mult degeaba prin curte. Popa Tanase era cu cea care nascuse copilul. I-a pus Mariei bebelusul in brate si i-a spus: "Ai tu grija de el cateva zile pana-i gasesc altceva". Peste cateva zile, a rugat-o sa-l mai ajute o vreme. Iar peste o vreme, Maria n-ar mai fi dat copilul din brate nici s-o bati, asa de tare prinsese drag de el. Avea trei luni, il hranea cu lapte praf si i se lipise de palme. Peste tot mergea numai cu el, ca plangea de se invinetea daca-l lasa singurel...

Dupa numai sase luni, cand Codrut se indurase de ea si incepuse sa doarma noptile, popa i-a batut din nou la poarta, cu bratele incarcate. L-a luat si pe Mihaita, un pruncut de numai doua luni si jumatate. "N-am zis nu cand l-am vazut, m-am bucurat, isi aminteste Maria, ca asa gandeam eu ca e bine, daca am doua fete, sa am si doi baieti!"

PROCOPSEALA. Se spune ca fiecare copil vine pe lume cu bucata lui de paine, de la Dumnezeu. Maria crede asta si-mi spune ca, de cand are baietii, lucrurile s-au mai aranjat. Desi Ion n-a mai gasit de munca pe santier, o vreme a fost vacarul satului si castiga un milion jumate pe luna, "bani buni!", marturiseste ea. Apoi, el a inceput sa faca "chirii" cu calul pe care-l au - un fel de taximetrie - pentru oamenii din sat. Le duce sacii la moara, le aduce lemnele de la padure si-i iese ceva. Iar ea si-a gasit de lucru la orfelinatul din vale, ingrijitoare la animale. Raneste la porci, mulge vacile si incheaga laptele, iar la sfarsitul lunii primeste trei milioane de lei. "O avere." Si-a luat doua vaci, care-au procopsit-o cu vitei, numai buni de ingrasat si de dus la targ.

O mai ajuta si parintele Tanase, cu alimente, imbracaminte, tratamente pentru cei mici, daca se imbolnavesc. Bani nu, nu primeste pentru copii, nici ce-ar lua daca ar fi oraseanca si-ar avea atestat de asistent maternal. Dar nu-i pare rau Mariei, ca doara n-a luat copiii sa se imbogateasca. I-a luat de suflet...

MAMA SI MAMICA. Nu i-a infiat si nici nu se gandeste, deocamdata, sa o faca, desi i-a crescut de cand au deschis ochii pe lume. Ei i-au zis "mama" prima oara si tot in bratele ei au fugit cand si-au julit genunchii. Stie ca poate sa-i piarda oricand. Cand Mihaita avea un an si jumatate au venit in curtea ei unii de la Protectia Copilului, sa i-l ia. Fetele mari au incepu sa planga de s-au strans vecinii in poarta, iar Maria a lesinat de frica. "Protectia" a plecat cu mana goala.

Cea care l-a adus pe lume pe Mihaita nu l-a cautat niciodata. Desi baietelul stie ca ea exista, pentru ca Maria le-a explicat la amandoi, de cand erau mici: "Eu sunt mama ta, te-am crescut, dar cea care te-a nascut e in alta parte"... La Codrut insa, "cea care l-a nascut vine in vizita". Stie unde sa traga, ca doar ea l-a lasat acolo. Prima oara l-a vazut la doi ani, apoi cam din sase in sase luni. Ultima oara cand a fost la el, acum cateva zile, i-a dus cadou o caseta cu manele...

Sta cam o saptamana, musafir la cea care-i creste copilul. Mananca din cratita Mariei, doarme in asternuturile ei. "Nu sunt geloasa. Ma doare doar ca l-am crescut de mic", ofteaza ea. Si daca intr-o zi ar iesi cu el pe poarta si s-ar duce? "Nu cred ca pleaca el de la mine", zambeste femeia inspre Codrut, care se lipeste de ea. Ii spune vizitatoarei "mama". Dar Mariei ii spune "mamico"... Se tine dupa ea prin curte de parca ar fi legat cu un fir invizibil.

AFACERE. Prin sat, lumea le spune "copiii de la parintele". De parca ar fi cazut din cer, intr-o dimineata, prin ograzile oamenilor. Nu se face vreo diferenta, se joaca, traiesc si invata laolalta cu ceilalti copii din sat. Daca o tii drept pe ulita, pana-n capat mai gasesti vreo 20 de mama-Maria, cu copii luati de suflet.

La plecare, Maria ne arata o camera abia tencuita si holul cu podeaua de ciment plina de cratere, pe care spera sa le amenajeze pentru locuit. Ar avea asa patru camere, conditii… "Daca ma ajuta Dumnezeu", sopteste ea. Apoi adauga repede: "Si, daca-mi fac casa, mai iau un copil!". Probabil ca vede in privirile noastre si admiratie, dar si uimire, pentru ca se simte datoare sa ne explice: "Dintotdeauna mi-au placut copiii. Si sa fiu mama. Altceva nu-mi doresc de la viata". Probabil ca sunt multi aceea care, afland povestea Mariilor din Valea Screzii, se intreaba acum care-i gaselnita. Ca trebuie sa fie o afacere undeva, nu te legi la cap din senin cu doua guri in plus la masa... Dupa ce le-am cunoscut pe Maria a lu’ Necula si pe cea a lu’ Ciubotaru, marturisesc sincer ca e, intr-adevar, vorba de o afacere. Dar e o afacere cu Dumnezeu. Si, daca n-ai macar o farama de credinta, nu poti nici s-o pricepi, nici sa te apuci de ea...

ALTA MAMA DE SUFLET

Cealalta Marie ne astepta pe podetul din fata curtii. O cheama Ciubotaru, dupa sot, are 34 de ani si doi copii. Fetita de 13 ani e carne din carnea ei, baiatul de 7 ani - bucata rupta din sufletul ei... (foto) L-a luat pe George, un prunc adus pe lume de o femeie de prin imprejurimile Bucurestiului, cand avea doar o luna si trei saptamani. I l-a adus parintele la poarta, dar ea si-a zis ca-i de la Dumnezeu, ca doar nu degeaba se rugase la icoane vreme de 10 ani s-o mai daruiasca cu un copil. Nu s-a speriat de o gura-n plus in casa, desi ea n-a avut niciodata serviciu, iar sotul lucreaza, cand si cand, prin santierele de la oras. N-au pamant, n-au nici macar o casa a lor si locuiesc si acum cu soacra...

Dar are Maria alte comori. O fata cu parul negru si un baiat balai, care-i lumineaza saracia. Nu i-a spus adevarul, desi striga copiii dupa el pe ulita: "Tu esti de la parintele!". Zice ca o sa-i dezvaluie secretul dupa ce-o implini 10 ani, ca sa poata pricepe totul. Si abia apoi se va pune problema infiatului, cand va avea si George un cuvant de spus. "Dar daca vine careva sa mi-l ia, maica’sa sau de la Protectie, adauga Maria cu voce speriata, il infiez automat!"

ADEVAR

"Le-am spus adevarul de cand erau mici: eu sunt mama voastra, care v-a crescut. Cele care v-au adus pe lume sunt in alta parte. Dar va iubesc mai mult decat ar putea-o face vreuna din ele. Ca desi nu v-am dat viata, v-am hranit cu sufletul si viata mea... " - Maria Necula