Cum să ne adaptăm gândirea la viteza zilelor noastre 

Obiceiurile se schimbă, lumea se schimbă şi vorbim din ce în ce mai rar despre tipare, dar unele lucruri continuă să ne fie utile. 

Mentalitatea de cercetaş, spre exemplu. Când vine vorba despre convingerile oamenilor, știm că ei văd ce vor să vadă. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu ceea ce Julia Galef numește mentalitate de „soldat”. De la tribalism și dorințe deșarte până la raționalizarea din viața personală și la tot ce se află între acestea, suntem tentați să apărăm ideile în care ne dorim cel mai mult să credem și să le reducem la tăcere pe celelalte.

Dar autoarea susține că, dacă vrem să facem mai des lucrurile așa cum trebuie, ar trebui să ne antrenăm pentru mentalitatea de „cercetaș”. Spre deosebire de soldat, obiectivul cercetașului nu este să apere o parte împotriva celeilalte, ci să iasă pe teren, să-l cerceteze și să revină cu o hartă pe cât de corectă și de exactă se poate. Indiferent cu ce speră el să aibă de-a face, cercetașul vrea mai presus de toate să știe care este, de fapt, adevărul.

În această carte, Julia Galef arată că cercetașul este mai bun în a face lucrurile așa cum trebuie nu pentru că ar fi mai inteligent sau mai instruit decât altcineva. Este vorba despre câteva aptitudini emoționale, obiceiuri și feluri de a privi lumea, lucruri pe care oricine le poate învăța. Oferind exemple fascinante, de la cum poți supraviețui eșuat în mijlocul oceanului până la cum evită Jeff Bezos încrederea de sine exagerată, cum îi depășesc superanticipatorii pe operativii CIA și până la discuțiile de pe Reddit și partizanatele politice moderne, Galef explorează motivele pentru care creierul ne induce în eroare și ne spune ce putem face pentru a schimba felul în care gândim.

 În Cum am învățat să înțeleg lumea, Hans Rosling ne împărtășește traseul unei vieți pline de lecții care ne pot ajuta să navigăm prin cele mai importante probleme ale timpului nostru. Cartea de memorii a lui Rosling ne poartă de la copilăria petrecută într-o familie din clasa muncitoare din Suedia de după război, prin anii în care a fost doctor într-o clinică de urgență din Mozambic până la munca din Liberia în avanpostul de luptă cu epidemia de Ebola din 2014. Ne împărtășește experiența de a încerca să deslușească mistere medicale în timp real, în vreme ce el și alții se străduiau să înțeleagă începutul epidemiilor de boli ciudate și mortale, fără timp de pierdut și cu cele mai restrânse resurse. Și scrie despre provocările echilibrării vieții de familie cu cea de medic și despre propriile idei eronate și greșeli.

 În colaborare cu jurnalista suedeză Fanny Härgestam, Hans Rosling a scris această carte de memorii cu aceeași bucurie de a povesti care făcea ca toată lumea să îl asculte când vorbea. Nimic nu poate fi mai valoros azi decât vocea și spiritul acestui om remarcabil, a cărui poveste de viață ne aduce aminte de importanța științei și de nevoia de a privi lumea cu generozitate, o minte curioasă și ochii larg deschiși.

Regândește dezvăluie faptul că nu trebuie să credem tot ceea ce ne trece prin minte ori să internalizăm tot ceea ce simțim. Este o invitație să renunțăm la concepțiile care nu ne mai sunt de folos și să prețuim flexibilitatea mintală mai mult decât consecvența prostească. În vreme ce cunoașterea înseamnă putere, a ști ceea ce nu cunoaștem înseamnă înțelepciune.

De regulă, inteligența este văzută ca abilitatea de a gândi și de a învăța, dar, într-o lume care cunoaște o schimbare rapidă, mai există un set de abilități cognitive care ar putea să conteze și mai mult: capacitatea de a regândi și de a te dezvăța. În viața de zi cu zi, prea mulți dintre noi preferăm confortul convingerii în detrimentul disconfortului îndoielii. Ascultăm opiniile care ne fac să ne simțim bine, nu pe cele care ne fac să gândim intens. Privim dezacordul ca pe o amenințare la adresa eurilor noastre, nu ca pe o oportunitate de a învăța. Ne înconjurăm de oameni care ne aprobă concluziile, când ar trebui să gravităm în jurul celor care ne contestă procesul de gândire. Astfel, opiniile ni se osifică mult înaintea scheletului. Gândim prea mult ca niște predicatori care își apără credințele sacre, ca niște procurori care dovedesc greșeala părții adverse și ca niște politicieni care lansează o campanie menită să le câștige aprobarea electoratului, dar prea puțin ca niște oameni de știință aflați în căutarea adevărului. Inteligența nu este un leac, ba poate fi chiar un blestem: abilitatea de a gândi sprinten ne poate diminua capacitatea de a regândi. Cu cât suntem mai sclipitori, cu atât putem deveni mai orbi față de propriile limite. Cu idei îndrăznețe și argumente riguroase, Adam Grant cercetează modul în care putem gusta plăcerea de a ne înșela, în care putem introduce nuanțe în discuțiile controversate și în care putem edifica școli, locuri de muncă și comunități de oameni care continuă să învețe toată viața. Veți afla cum câștigă disputele un campion internațional de dezbateri, cum îi determină un muzician negru pe adepții supremației albe să renunțe la ură și cum îi convinge un consultant în materie de vaccinuri pe niște părinți îngrijorați să-și imunizeze copiii.