x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Rujeola şi vaccinul

Rujeola şi vaccinul

de Steluta Indrei    |    11 Noi 2008   •   00:00

Rujeola declanşează epidemii cu precădere toamna şi la începutul primăverii. Această boală a copilăriei este extrem de contagioasă şi afectează mai ales copiii cu vârste între 1 şi 3 ani care nu sunt vaccinaţi şi nu mai sunt protejaţi de anticorpi proveniţi de la mamă. Virusul rujeolei se transmite prin particule de salivă eliminate prin tuse, strănut, vorbire.



Pacientul contaminat cu virusul rujeolei este contagios din perioada de incubaţie până la dispariţia completă a erupţiei, de aceea este recomandată izolarea acestuia pe toată durata bolii. Incubaţia este de 10 zile înainte de apariţia primelor simptome. Rujeola, cunoscută şi sub denumirea de pojar, se manifestă prin febră ridicată (39-40 de grade Celsius), afte, erupţie pe faţă ce se întinde treptat pe tot corpul, tuse seacă, secreţii nazale şi oculare. Erupţia durează în jur de o săptămână. Copilul trebuie consultat de medic pentru prescrierea tratamentului. Din păcate, nu există un tratament care să ţintească virusul rujeolei, fiind indicate de obicei medicamente simptomatice: antitermice pentru febră, antitusive pentru tuse, vitamina C. Copilul trebuie să stea în pat şi să bea multe lichide.

Rujeola este o boală ce pune pacientul la grea încercare, pentru că virusul rujeolei slăbeşte organismul şi îl lasă cu imunitatea la pământ. Aşa se explică de ce rujeola este însoţită adesea de complicaţii: de la simple otite, faringită, conjunctivită până la grave pneumonii, encefalită, insuficienţă hepatică sau chiar deces.

La 15 luni şi la 7 ani

Cea mai eficientă metodă de prevenire a acestei boli cu complicaţii redutabile este vaccinul. De fapt, este un triplu vaccin, numit ROR (împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei), care se administrează la vârsta de 1 an şi 3 luni şi se repetă la 7 ani. Dr Ruxandra Drăghicenoiu, medic primar boli infecţioase – pediatrie, la Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş", spune că vaccinul ROR este inclus în schema naţională a vaccinărilor obligatorii. "De trei ani, de când acest vaccin se administrează gratuit şi obligatoriu, a scăzut considerabil numărul focarelor de rujeolă din ţara noastră", susţine dr Ruxandra Drăghicenoiu.

SUSPICIUNI. În ţările occidentale, vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) este administrat obligatoriu de aproape 50 de ani. Deşi asupra lui au planat suspiciuni cum că ar declanşa apariţia autismului, studiile medicale au infirmat acest aspect. Conform Academiei Americane de Pediatrie, nu există nici o legătură între autism şi vaccinul ROR.

PRUDENŢĂ. Vaccinarea trebuie amânată în condiţiile în care copilul este bolnav, dacă este alergic şi i se administrează un tratament antialergic cu gamaglobuline. Vaccinul ROR nu se administrează nici copiilor cu boli imunitare sau celor care fac chimioterapie şi radioterapie.


ŞTIAŢI CĂ
• Rujeola este o boală imunizantă (cei care se îmbolnăvesc de rujeolă nu mai fac boala a doua oară).

• Adulţii nevaccinaţi care nu au făcut rujeolă în copilărie sunt expuşi riscului de a face această boală. În cazul lor, situaţia este mai gravă, fiindcă pot suferi complicaţii hepatice şi neurologice severe. Femeile însărcinate care contactează virusul rujeolei prezintă riscul naşterii premature.

×
Subiecte în articol: vaccinul sanatatea copilului