x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Vaccinul anti COVID-19 produs de Moderna va fi administrat copiilor de peste 12 ani din Italia

Vaccinul anti COVID-19 produs de Moderna va fi administrat copiilor de peste 12 ani din Italia

28 Iul 2021   •   14:09
Vaccinul anti COVID-19 produs de Moderna va fi administrat copiilor de peste 12 ani din Italia
Sursa foto: Hepta

Vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani poate începe în Italia și cu serul Moderna. Agenţia Italiană a Medicamentului (AIFA) a autorizat,, miercuri, vaccinul Moderna pentru această categorie de vârstă.

Comisia tehnico-științifică a AIFA a aprobat utilizarea vaccinului Spikevax (Moderna) pentru grupa de vârstă cuprinsă între 12 și 17 ani, anunță agenția ANSA.

Practic, AIFA a acceptat pe deplin opinia exprimată de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).

Conform CTS, datele disponibile demonstrează eficacitatea și siguranța vaccinului chiar și pentru cei mici.

Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat recent folosirea vaccinului anti-COVID Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani.

Este al doilea vaccin autorizat pentru adolescenţii din Uniunii Europene, după Pfizer.

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, spunea că la putem avea vaccinul în curând şi în România, pentru copii.

Efectele vaccinului Spikevax, produs de Moderna, au fost investigate într-un studiu la care au participat 3.732 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani.

Studiul a arătat că vaccinul a produs un răspuns anticorp comparabil la tinerii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani cu cel observat la adulţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani. Cele mai frecvente reacţii adverse la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani sunt similare cu cele la persoanele cu vârsta peste 18 ani. Acestea includ durere şi umflături la locul injectării, oboseală, cefalee, dureri musculare şi articulare, ganglioni limfatici măriti, frisoane, greaţă, vărsături şi febră. Aceste efecte sunt de obicei uşoare sau moderate şi trec în câteva zile de la vaccinare.

Mediafax

×
Subiecte în articol: vaccin COVID moderna