x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sport acasă. Pilates și avantajele sale

Sport acasă. Pilates și avantajele sale

de Maria Coman    |    25 Mar 2020   •   10:42
Sport acasă. Pilates și avantajele sale

Cel puțin teoretic, perioada în care vom sta acasă e posibil să fie destul de lungă. Pentru cei care fac sport în mod obișnuit, există însă variante să își continue antrenamentele la domiciliu, căci cele mai multe dintre sălile de fitness s-au închis, în această perioadă, dar mulți dintre antrenori pun la dispoziția clienților ore online, pe aplicațiile de conferință sau pe canalele de YouTube. Iar pentru cei care nu făceau sport, e o ocazie să înceapă.

 

Unul dintre antrenamentele ce pot fi practicate acasă, pentru că nu are nevoie de echipamente sau accesorii, este Pilatesul. Aparent foarte simplu, pilates înseamnă, de fapt, o formă holistică de exerciții controlate, repetate, care aliniază și reeducă trupul, asigurând un centru stabil, rezistent, care protejează și vindecă.

 În 1920, kinetoterapeutul Joseph Pilates a introdus acest tip de antrenament în recuperarea atleților sau a dansatorilor care suferiseră accidentări, iar ulterior a adaptat exercițiile pentru întreaga comunitate. Inițial, programul său s-a numit Contrologie și a fost desenat astfel încât să crească flexibilitatea, pe care el o considera cheia unei sănătăți fizice. Antrenamentele sunt inspirate parțial din yoga, dar exercițiile de yoga sunt compuse din posturi statice, în timp ce la Pilates ele sunt axate pe posturi instabile, care să provoace corpul să pună mușchii și articulațiile în mișcare.

Pilatesul a apărut inițial ca o formă de recuperare după accidente sau pentru persoanele cu diverse afecțiuni, dar la ora actuală este practicat de peste 20 de milioane de persoane de pe întreaga planetă. Constă în exerciții al căror scop este să întărească musculatura, să îmbunătățească postura și flexibilitatea, iar antrenamentul durează de obicei între 45 de minute și o oră și jumătate. În principiu, în clasele de acest tip, exercițiile sunt despre control și despre execuție corectă. Mișcările sunt executate încet, folosind controlul abdominal și respirația corectă, calitatea fiecărei posturi fiind mai importantă decât numărul de repetiții sau cât de energic ne mișcăm. Nu sunt antrenamente cardio, nu transpirăm de obicei în cursul acestora, scopul lor este de a întări fiecare mușchi în parte și de a ne lăsa să ne concentrăm pe fiecare exercițiu, în același timp cu controlul respirației. Nu sunt, de asemenea, antrenamente de slăbit, ci destinate să redea elasticitatea întregului corp și o formă fizică mai bună.

            Exercițiile se repetă de 5-10 ori, fiecare dintre ele având o poziție specifică, un ritm și un model de respirație.

            Printre cele mai importante elemente ale antrenamentelor de Pilates se numără respirația, controlul și concentrarea. Joseph Pilates considera că exercițiile făcute au un plus de valoare cu o cantitate mai mare de oxigen și cu transmiterea acestuia către toate părțile corpului. Cheia acestor rezultate o reprezintă o inspirație completă și o exirație similară. Pilates îi sfătuia pe practicanți să sufle aerul din plămîni ca și cum ar fi vrut să usuce un prosop ud.

            De obicei sunt recomandate 2-3 antrenamente pe săptămână, care încep cu exercițiile de respirație, apoi cele pentru grupele mari de mușchi și cele de stretching, pentru detensionarea zonelor.

            Antrenamentele pot fi făcute și acasă, dar, de obicei, e mai bine să fie supravegheate de antrenori, pentru că dacă exercițiile nu sunt făcute corect, nu au efectele scontate. „Cele mai întâlnite greșeli sunt lucrul cu un corp asimetric, nealiniat, lipsa controlului, presiunea pusă pe articulații, lipsa coordonării musculare, abdomenul împins în față, în condițiile în care cheia în Pilates o reprezintă abdomenul împins spre coloana lombară”, explică antrenorul Mirela Mirea.

 

 

CITAT

„Prin această mișcare controlată sunt stimulați mușchii, articulațiile și organele, crescând fluxul sangvin și reducând accidentările. Răspunsul muscular este mai rapid și mai precis, este stimulată circulația la nivelul organelor interne, prin acțiunea corectă a transversului abdominal. Coloana vertebrală este și ea mobilizată, respirația este controlată și așa construim rezistența”

Mirela Mirea, antrenor

 

Beneficiile antrenamentelor de tip Pilates:

tonus muscular îmbunătățit

alungire și întărire fibre musculare

stimularea secreției de lichid sinovia

eliminarea toxinelor

diminuarea stresului

vindecarea afecțiuni articulare

 

 

 

×