Ştiinţa statului pe scaun

Îi auzi pe mulţi gâfâind de oboseală: “Trebuie să mă aşez pe scaun să mă odihnesc”. Nu ştiu, săracii, că statul pe scaun solicită dur discurile vertebrelor. Statul pe scaun în poziţie monotonă şi strică echilibrul între muşchii abdomenului şi cei vecini coloanei, iar curgerea sângelui devine deficitară. De aceea se impune ca, după aproximativ o oră, omul să se ridice de pe scaun, să se mişte, să facă exerciţii fizice. Aceste mişcări descarcă forţele de pe coloană şi revascularizează corpul. Spătarul scaunului trebuie să fie uşor curbat. Omul nu trebuie să stea nici într-o poziţie prea rigidă, dar nici într-o poziţie umilă. Trebuie ca omul să-şi găsească o poziţie astfel încât genunchii să se afle mai sus decât şoldurile. După o oră, omul trebuie să se mişte, să se ridice pentru a-şi mobiliza articulaţiile, dar şi coloana. Picioarele trebuie să fie aşezate pe un scăunel. De fapt, asta este şi raţiunea acelei stinghii de sub birouri. Omul trebuie să-şi caute singur poziţia ca să nu-l doară partea lombară, să nu-l doară şalele. E un “dialog” cu corpul pentru aflarea poziţiei în care se simte bine. Unii dezaprobă moda americanilor de a pune picioarele pe birou. În realitate este o poziţie comodă, are loc o mai bună circulaţie a sângelui, este o poziţie antigravitaţională. Coloana este mai puţin solicitată din pricina uşoarei curburi şi are loc o mai mică încărcare cu forţe a discurilor vertebrale şi a musculaturii vecine coloanei.