x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Operaţia îl poate salva!

Operaţia îl poate salva!

de Carmen Preotesoiu    |    16 Dec 2012   •   17:34
Operaţia îl poate salva!

Din prima lună de viaţă, Cristian a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Au urmat apoi alte operaţii la coloană, la cap, de hernie de disc, la ochi şi la picioare. Diagnosticul medicilor: Meningocel lombosacrat, hidrocefalie internă congenitală. Acum, băieţelul de 7 ani şi jumătate se află în evidenţa spitalului Bagdasar-Arseni cu gradul de handicap grav. Copilul fără copilărie strânge din dinţi şi luptă alături de părinţii lui. N-a fost centru în care să se facă kinetoterapie şi să nu fi mers. Injecţii şi tratamente pe care să nu le fi suportat cu stoicism. “Copilul a încercat să poarte încălţăminte ortopedică, dar medicii ne-au spus că mai rău îi facem şi că cel mai bine ar fi să poarte încălţămintea invers. A reuşit, aşa, cu greu, să meargă singur. Ne-am bucurat mult, mai ales ca în cazul multor copii efectul major al meningocelului este paralizia", spune mama, Liana Pletoiu. Problema majoră însă cu care se confruntă acum băiatul de şcoală este incontinenţa urinară şi fecală. Copilul este nevoit şi acum să poarte pampers. Mama îl vede zi de zi cum, din această cauză, Cristian se închide în el, nu mai iese la joacă cu copiii, este tot mai retras.

 În ţară, medicii s-au declarat neputincioşi. “Încă din prima zi de naştere , ne luptăm din răsputeri ca Teodor să fie un copil normal. Medicii ne-au recomandat să renunţăm la luptă. Noi ne-am luat copilul în braţe  şi am mers pe la toţi medicii neurologi şi neurochirurgi, încercând să-i convingem să ne opereze copilul”, povesteşte mama băiatului. Şansa a venit însă din străinătate. În Israel specialiştii i-au spus mamei că îl aşteaptă pe Cristian pentru investigaţii şi intervenţia chirurgicală la coloană. După doi ani de încercări , Ministerul Sănătăţii le-a aprobat dosarul, pentru a putea pleca în străinătate. Părinţii însă, înglobaţi în datorii, nu au bani pentru drum, pentru spitalizare. Au nevoie de circa 20.000 de euro. “Cum să-i explic îngerului meu că nu-i putem dărui viaţa normală după care tânjeşte în fiecare clipă? Singuri nu vom reuşi să facem rost de suma de care avem nevoie într-un timp atât de scurt, până pe 23 decembrie anul acesta? Vă implorăm să ne ajutaţi să–i dăruim acum în prag de sărbători zâmbetul şi fericirea unei copilării normale. Acest înger are o şansă şi noi, oamenii, i-o putem oferi”.

Pentru cei care vor să îl ajute pe Cristian, la BCR, pe numele mamei, Pletoiu Liana, s-a deschis următorul cont în lei: RO31RNCB0318042592780001

Pentru mai multe detalii, părinţii lui Cristian pot fi contactaţi la numărul de telefon: 0766.142.914







×