Arhiva
Vremea.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

De joi, şase zile cu ninsori abundente. Stratul de zăpadă va depăşi 1 metru în Oltenia

Autor: SORIN ANGHEL
31 ianuarie 2012 – 13:49
Ninsoare in Bucuresti
 Foto: Karina Knapek / Intact Images 

Gerul din aceste zile va fi urmat de ninsori abundente. Începând de joi, timp de şase zile, va ninge abundent. Singura regiune unde precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie este Dobrogea. Cei mai afectaţi vor fi locuitorii din Oltenia, acolo unde stratul de zăpadă va trece cu siguranţă peste un metru grosime, iar în zona Subcarpatică va ajunge chiar la un metru şI jumătate grosime. Primele ninsori vor începe joi dimineaţă şI vor fi slabe cantitativ. Acestea se vor intensifica vineri, atunci când vor ajunge şI la Bucureşti, unde este posibil să se aştearnă un strat proaspăt de zăpadă de 30 de centimetri. Pe parcursul celor şase zile de ninsoare, este posibil că precipitaţiile să se transforme din ninsoare în lapoviţă şI mai apoi în ploaie.

În staţiunile montane, stratul de zăpadă proaspătă va creşte simţitor. La Straja, staţiunea ce pare a fi cea mai afectată, va ninge atât de mult încât peste zăpada de acum, deloc puţină, se va aşterne un strat proaspăt de zăpadă de aproape doi metri. În aceste condiţii, turiştii sunt sfătuiţi să urce în staţiunea hunedoreană numai cu telescaunul. O călătorie dus-întors costă 10 lei.

Prognoza meteo pentru următoarele trei luni

Pentru intervalul februarie – aprilie 2012, informaţiile de la Centrul European
pentru Prognoza Vremii pe termen mediu estimeaza pentru România că în luna februarie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa în limite apropiate de mediile multianuale lunare în majoritatea regiunilor, exceptând unele areale din estul, sud-estul şi vestul ţării unde valorile termice pot fi peste normele climatologice. Cantităţile medii lunare de precipitaţii vor fi apropiate de normele climatologice în cea mai mare parte a ţării, iar local în vestul, nord-vestul şi centrul ţării acestea pot fi peste mediile  multianuale lunare.

În luna martie, regimul termic mediu lunar al aerului va înregistra valori apropiate
de normele climatologice la scara întregii ţări. Sub aspect pluviometric, cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta valori apropiate de mediile multianuale în majoritatea zonelor, local în centrul ţării fiind posibile valori peste normele climatologice. 

În luna aprilie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa în limite apropiate
de normele climatologice pe aproape întreg teritoriul, cu excepţia unor suprafeţe din sudvestul şi sudul ţării unde local valorile termice pot fi sub mediile multianuale. Cantităţile de precipitaţii vor fi normale în cea mai mare parte a regiunilor, iar local în estul, centrul şi nordul ţării, acestea pot fi peste normele climatologice lunare. 
Aceste informaţii nu exclud  posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperaturi sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp
ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv. 

Prognoza meteorologică sezonieră are caracter orientativ şi grad de realizare de peste 60-65%. De aceea, aceste estimări sezoniere sunt permanent actualizate prin prognozele pe termen scurt (1-3 zile) şi mediu (7-10 zile), cu un grad de realizare de peste 87-95%.

Taguri asociate:     ninsoare | zăpadă
Comentarii
De joi, şase zile cu ninsori abundente. Stratul de zăpadă va depăşi 1 metru în Oltenia
9 comentarii
litty
daca te uiti la prognozele din ultimii...20 de ani , toate sunt la fel-probabil iar s-a dat copy+paste pentru acest articol
01/02/2012 12:19:56 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
MARCOBELA
VOI VA BATETI JOC DE CITITORI? MAI E PANA LA 1 APRILIE!!!
31/01/2012 22:22:16 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
vera
Sa iasa Ponta si Antonescu la dat cu lopata, ca se pricep de minune la "sapat". Doar d-aia s-au dus la FMI in vizita zilele trecute...
31/01/2012 17:59:27 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Ioana
Sa vina Bocul Lopatar sa deszapezeasca! E specialist la datul cu lopata!http://www.bocul-lopatar.com/
31/01/2012 17:11:14 | Îmi place (9) | Raportează limbaj indecent
Maria
@ovi; Ai cumva cabana in Parang? Cum poti sa spui ca e mai accesibil decat la Straja? Conditii net superioare? Nici Straja, nici Parangul nu se ridica la nivelul minim de practicare a turismului; ma refer la raportul calitate/pret. Ca acceptam sa mergem in aceste locuri-Austria fiind cam departe- nu inseamna ca aici e bine
31/01/2012 16:25:13 | Îmi place (1) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină
COD GALBEN de ploi pentru jumătate de ţară. În est vor cădea şi 50 de litri pe metrul pătrat. Posibil şi grindină Administraţia Naţionala de Meteorologie a emis un cod galben de ploi pentru 22 de judeţe ale ţării, ... Citește articolul
"Nu suntem ruşi împuţiţi, cum ne zice primarul". Revolta ucrainienilor din Timiş
"Nu suntem ruşi împuţiţi, cum ne zice primarul". Revolta ucrainienilor din Timiş În comuna Victor Vlad Delamarina trăiesc peste 1.500 de etnici ucrainieni, cea mai mare ... Citește articolul
“Una dintre datoriile noastre, ca oameni, este să fim fericiţi şi să-i facem fericiţi şi pe ceilalţi”
“Una dintre datoriile noastre, ca oameni, este să fim fericiţi şi să-i facem fericiţi şi pe ceilalţi” Cântăreţ, actor, compozitor şi instrumentist mexican, provine dintr-o familie de artişti, iar ... Citește articolul
Imobilul Tower Center, neocupat de peste trei ani, ar putea fi scos la închiriere în acest an
Imobilul Tower Center, neocupat de peste trei ani, ar putea fi scos la închiriere în acest an Clădirea Tower Center Internaţional, controlată de grupul Avrig 35 şi neocupată de peste trei ani, ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana
Top On The Move: Ce manageri si-au schimbat jobul in ultima saptamana  Afla ce manageri si-au schimbat locurile de munca in ultima saptamana. Citește articolul
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul