x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Camioane pe hidrogen

Camioane pe hidrogen

de Tudorel Muşat    |    29 Oct 2021   •   11:00
Camioane pe hidrogen

100 de autocamioane alimentate cu hidrogen vor fi livrate de Nikola Corporation către compania de transport PGT Trucking. Livrările vor începe în 2023, atunci când va fi demarată și producția la uzina Nikola din Coolidge, Arizona. Conform datelor tehnice, camioanele Nikola Tre FCEV sunt destinate transportului pe distanțe lungi, având o autonomie estimată în prezent la circa 800 km. În baza contractului, transportatorul PGT va beneficia și de servicii de reparații sau asistență, precum și de soluții tehnice pentru încărcarea cu hidrogen a vehiculelor. Nikola Corporation, este una dintre companiile care a reușit în doar câțiva ani să își facă un nume în domeniul producției de vehicule nepoluante alimentat cu energie electrică (BEV) sau hidrogen (FCEV). După ce a trecut prin momente dificile din cauza unor acuzații de inducere în eroare a investitorilor, Nikola Corporation pare să își fi revenit rapid și a inaugurat recent o uzină europeană care produce camioane electrice la Ulm, în Germania. 

×