x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cât poluează fabricarea unei electrice

Cât poluează fabricarea unei electrice

de Tudorel Muşat    |    19 Noi 2021   •   10:30
Cât poluează fabricarea unei electrice

Nu poluează când merg prin marile orașe, dar sunt nocive pentru mediu atunci când se fabrică. Un studiu realizat de Volvo arată că procesul de fabricație al modelului electric C40 Recharge produce cu 70% mai multe emisii decât echivalentul cu motor convențional XC40. Același studiu arată că amprenta de carbon este însă mai redusă în timp la varianta electrică. Pentru realizarea acestui studiu, au fost luate în considerare toate versiunile lui XC40. Cei de la Volvo au dat atenție extragerii de materii prime, procesului de fabricație, precum și alimentarea și rularea vehiculelor până la 200.000 de kilometri, borna la care se sfârșește ciclul de viață al mașinii. Volvo a pus la cale trei scenarii care demonstrează amprenta de carbon redusă a modelului electric: utilizarea convențională a surselor de energie electrică, scenariul EU28 bazat pe combinația dintre energia electrică epuizabilă și cea regenerabilă, precum și folosirea exclusivă a resurselor de energie regenerabilă. Pe baza primului scenariu, de utilizare a surselor de energie convențională, Volvo C40 Recharge va trebui să parcurgă aproape 110.000 km până când amprenta de carbon este egală cu varianta cu motor termic.

Acest lucru înseamnă o reducere de 15% a emisiilor pe durata de viață a mașinii. În al doilea scenariu, cu surse de energie combinate, emisiile sunt reduse cu până la 30%, ceea ce înseamnă că un C40 Recharge alimentat cu sursa de energie EU28, îl va egala pe XC40 la peste 77.000 km. Iar dacă mașina este alimentată cu surse regenerabile, este nevoie de numai 48.000 km până se ajunge la egalitate între cele două versiuni de propulsie. SUV-ul suedez este oferit în trei variante de propulsie: convențional, plug-in hybrid și electric.

×