x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie APIA anunță că aproape 40.000 de fermieri vor primi banii pentru Campania 2021

APIA anunță că aproape 40.000 de fermieri vor primi banii pentru Campania 2021

18 Oct 2021   •   11:10
APIA anunță că aproape 40.000 de fermieri vor primi banii pentru Campania 2021

APIA anunță că a început să facă plăți în avans pentru Campania 2021. Banii vor ajunge la aproape 40.000 de fermieri din România.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că luni a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2021 un număr de 39.623 fermieri, cu o sumă totală de 160.995.060 euro.

Plățile directe se fac pentru „schema de plată unică pe suprafață (95,4751 euro/ha), plata redistributivă (primul interval 1-5 ha inclusiv – 5,0000 euro/ha al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv – 48,1457 euro/ha), plata pentru înverzire (57,8931), plata pentru tinerii fermieri (40,4514) și sprijinul cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine (17,2430 euro/cap animal).”

În conformitate cu Regulamentul UE, statele membre pot plăti avansuri de până la 85 %.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură îşi propune în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie - 30 noiembrie, să finanţeze fermierii cu o sumă de peste un miliard de euro.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: APIA