x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Înmatricularile auto noi au scăzut cu peste 4% în 2021

Înmatricularile auto noi au scăzut cu peste 4% în 2021

03 Ian 2022   •   13:40
Înmatricularile auto noi au scăzut cu peste 4% în 2021

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 4,1% în 2021, raportat la anul anterior, potrivit Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), transmise de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

În decembrie 2021 au fost înmatriculate 14.111 autovehicule noi, respectiv autoturisme şi vehicule comerciale, autocare şi speciale, cu 23% mai puţine față de aceeași lună din 2020. Dintre acestea, 11.858 au fost autoturisme, în scădere cu 25,8%.

Cele mai multe înmatriculări au fost la Dacia 4.570, Hyundai 1.090, Renault 977, Toyota 717 şi Skoda 627.

Totodată, au fost înmatriculate 395.759 de autoturisme rulate, în creștere cu 3,7% pe an. Cele mai multe autoturisme second hand înregistrate au fost: Volkswagen 98.097, cu 3,3% mai multe faţă de 2020, Audi 38.514, +0,8%, BMW 38.481, -0,2%, Ford 27.433, -4,1% şi Opel 25.684, -7%.

Înmatriculările de vehicule comerciale noi, respectiv LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale, au ajuns la 2.253 de unităţi în decembrie 2021, în scădere cu 4,2%, iar pe tot anul, reducerea a fost de 21%.

La motocicluri, adică motociclete, mopede. ATV-uri noi s-au înmatriculat 441 de unităţi în decembrie 2021, cu 62,4% sub decembrie 2020, La nivelul întregului an creşterea este de 7,2%.

×
Subiecte în articol: auto