x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Optimizare SEO: Ce  înseamnă și ce include auditul unui site?

Optimizare SEO: Ce  înseamnă și ce include auditul unui site?

13 Dec 2021   •   13:48
Optimizare SEO: Ce  înseamnă și ce include auditul unui site?

Search Engine Optimization sau, mai precis, în limba română, procesul de optimizare SEO reprezintă una dintre cele mai eficiente și avantajoase tehnici de marketing online la ora actuală.

Tehnica optimizării site-urilor pentru motoarele de căutare, fie că ne referim la magazine online, fie că vorbim de pagini de prezentare specifice segmentului de servicii (spre exemplu, agenții de turism ori de consultanță în diferite domenii), oferă rezultate pe termen lung antreprenorilor din mediul digital.

 

Optimizarea SEO implică mai mulți pași care trebuie îndepliniți gradual spre atingerea succesului financiar pentru business-urile prezente pe Internet, iar acuratețea și satisfacția rezultatelor sunt asigurate de faptul ca SEO își propune să genereze trafic organic („de calitate”) pentru site-urile care beneficiază de această tehnică de promovare.

 

Traficul organic presupune că Google, cel mai mare și utilizat motor de căutare, deci și cel mai vizat, va afișa printre primele sale rezultate brandurile respective, în urma unei căutări efectuate de utilizatorul de Internet (potențial client care urmărește o anumită ofertă).

 

Traficul organic are mult mai multe șanse de a determina o rată de conversie (n.r. nivelul încasărilor) mult mai mare decât traficul plătit, obținut prin campanii de tip PPC. Cu alte cuvinte, procesul de optimizare SEO își dovedește eficiența stimulând în mod firesc vizibilitatea în Google, brand awareness-ul, traficul unui site și, implicit, creșterea vânzărilor.

 

Iar cel mai avantajos aspect, după cum menționam deja la începutul acestui articol, constă în faptul că rezultatele obținute se aplică pe termen lung. Acest lucru înseamnă, totodată, că procesul de optimizare SEO trebuie menținut în timp, iar rezultatele – monitorizate frecvent. În acest sens, există o suită de activități care se implementează cu o frecvență aproape zilnică pentru a menține site-urile în topul paginilor cu rezultate Google (SERPs).

 

Pe scurt, optimizarea pentru motoarele de căutare desemnează optimizarea on-page și off-page. In extenso, fiecare dintre aceste două segmente presupune la rândul său multe alte acțiuni specifice, inclusiv detalii de ordin tehnic, în funcție de situație. În orice caz, auditul site-ului este un prim pas în procesul de optimizare SEO, etapă peste care niciun site nu poate sări.

 

Ce înseamnă auditul site-ului?

Vorbim, mai exact, despre o analiză detaliată a punctelor forte și slabe ale site-ului, cu scopul de a crea ulterior o strategie de optimizare cât mai eficientă. Fără a pierde din vedere research-ul de cuvinte cheie și expresii de căutare ce vor fi targetate în scopuri de marketing, în cadrul auditului se vor stabili o serie de modificări și/sau update-uri, astfel încât site-ul să devină cât mai relevant, puternic, plăcut vizual și, totodată, user friendly (atât în versiunea desktop, cât și cea mobile).

 

Ce include auditul unui site?

  • Identificarea tuturor problemelor tehnice (viteză de încărcare, sitemap, robots.txt, erori de accesare precum 404 ș.a.)
  • Conținut duplicat/copiat, probleme de indexare
  • Verificarea tuturor link-urilor existente în cadrul site-ului
  • Audit onsite – strategie de internal linking, posibile probleme de design, probleme de arhitectură a site-ului etc.
  • Audit offsite – analiza backlink-urilor, distribuția backlink-urilor, distribuția textelor ancoră, analiza competiției etc.
  • Analiză Usability
×
Subiecte în articol: Search Engine Optimization