x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Preferințele românilor pentru produsele autohtone au crescut cu 30% în 2021

Preferințele românilor pentru produsele autohtone au crescut cu 30% în 2021

06 Ian 2022   •   11:41
Preferințele românilor pentru produsele autohtone au crescut cu 30% în 2021

Românii preferă tot mai mult produsele autohtone, astfel încât vânzările au crescut cu 30% față de anii precedenţi. Motivele sunt conștientizarea consumatorilor dar și îmbunătăţirea calităţii şi a modului de ambalare a acestora, arată un studiu al Cooperativei Ţara Mea.

Îndeosebi persoanele între 20-50 de ani vor să achiziționeze mărfuri românești. 

"Ultimii ani au adus publicul român la o maturitate a gândirii şi la conştientizări importante legate de importanţa ajutorului reciproc. Acest aspect se reflectă, astăzi, în preferinţele românilor pentru produse româneşti, cu intenţia asumată de a-şi ajuta propria ţară şi pe oamenii ei. Produsele pentru care românii insistă să fie româneşti sunt variate, de la seminţe şi ulei de floarea soarelui până la oua, brânzeturi şi lactate, făină şi murături. Au urcat mult în top conservele, în special cele cu mâncare preparată, probabil datorită faptului că, pe acest segment, reţetele româneşti nu au concurenţă", arată cercetarea.

Totodată, calitatea mai bună a acestora și modul de ambalare concurează mărcile internaționale. 

"Observaţia publicului este pertinentă. Datorită eforturilor din ultimii ani şi a faptului că am reuşit să funcţionăm integrat şi unitar, în Cooperativă, în acest an am reuşit un rebranding spectaculos. Putem să spunem, fără lipsă de modestie, că am reuşit să ducem acest brand 100% românesc, de cooperatori, la un nivel de aliniere cu mărcile internaţionale. Ne bucurăm de feed-back şi de faptul că publicul ne susţine. Acesta este motorul care duce înainte orice brand românesc: susţinerea românilor", spune Florin Burculescu, preşedinte Cooperativa Ţara Mea.

Studiul a fost realizat pe 1.200 de cumpărători.

 

 

×
Subiecte în articol: produse romanesti