x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producţia de biciclete a crescut de circa zece ori în zece ani, până la 1,3 mld. lei

Producţia de biciclete a crescut de circa zece ori în zece ani, până la 1,3 mld. lei

26 Noi 2021   •   11:20
Producţia de biciclete a crescut de circa zece ori în zece ani, până la 1,3 mld. lei

Industria de biciclete şi-a crescut valoarea de aproape zece ori în zece ani. Peste 1.700 de oameni au realizat în 2020 vehicule pe două roţi de 1,3 mld. lei, arată o analiză ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Astfel, după industria au­to şi cea de electrocasnice apare un nou hub de producţie în România. Mai exact, în 2008-2009, pe piaţa lo­cală se realizau vehicule pe două roţi în valoare de 130-165 mil. lei. Era vorba de 14 companii care aveau în total 700-800 de salariaţi.

Apoi, sectorul a crescut puternic pentru a se stabiliza în ultimii ani (2018-2020, deci inclusiv în primul an de pandemie) la peste 1,3 mld. lei şi peste 1.700 de salariaţi. Mai mult, numărul de com­panii a ajuns anul trecut la un nivel maxim, 31 de entităţi juridice.

Industria de biciclete a ajuns în prim-plan în contextul pandemiei de COVID-19 care a dat un imbold masiv vânzărilor de vehicule pe două roţi, mai ales în Occident.

Creşterea cere­rii de astfel de produse determină retailerii să îşi majoreze comenzile, iar producătorii să îşi extindă capacităţile. Asta înseamnă şi deschideri de noi fabrici, unele pe plan local. Grupul german Corratec va realiza 300.000 de biciclete pe an începând cu 2022 în Timişoara, aceasta fiind cea mai recentă investiţie în domeniu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: industria de biciclete