x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Situație ALARMANTĂ în mediul de afaceri. Sute de mii de firme active nu depun bilanțul contabil

Situație ALARMANTĂ în mediul de afaceri. Sute de mii de firme active nu depun bilanțul contabil

16 Dec 2021   •   17:45
Situație ALARMANTĂ în mediul de afaceri. Sute de mii de firme active nu depun bilanțul contabil

Circa 334.000 de firme active nu depun bilanțul contabil, anunță Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

"Unul dintre principalele noastre obiective este să luăm ţinta de pe piepturile celor care depun bilanţul şi să o punem oriunde în altă parte, dar nu pe ei. Ministerul de Finanţe şi Ministerul Justiţiei cred că trebuie să se aplece pe faptul că există 334.000 de societăţi care nu depun bilanţul în România şi care sunt în funcţiune şi active. Este o diferenţă colosală. Vorbim de 1.092.000 de societăţi vs 768.373 care, la 1 septembrie au depus bilanţul. Diferenţa trebuie să o analizeze statul român, pentru că ANAF, după cu ştim, se raportează la baza de date şi, bineînţeles, se duce în controale doar la aceştia. Din păcate, în România nu există mare pedeapsă dacă nu depui bilanţul", spune acesta.

Totodată, acesta spunecă o atenție deosebită trebuie acordată importurilor. 

"Un lucru care ne preocupă, la Camera de Comerţ, este diplomaţia economică şi considerăm că pe termen scurt şi mediu singurul lucru pe care putem să-l facem este să analizăm cu mare atenţie cifra de la importurile României. Practic, trebuie să aducem şi să creăm acele investiţii în România care să satisfacă apetitul acesta al consumatorului român, fie că este persoană fizică sau juridică. Suntem şi promotori ai exportului, fără îndoială, dar mă uit la cifrele de la export. Ai 23.260 de exportatori în România, inclusiv cei care exportă un container pe an. Primii o sută fac 51% din exporturi, primii o mie fac 84% din exportul României. Exportul României este "confiscat" de capitalul străin care produce în România. De aceea vreau să ne uităm mai mult pe această cifră de 80,563 de miliarde de euro pe care România a importat-o anul trecut. Am avut un deficit al balanţei comerciale de 18,3 miliarde şi vă spun de pe acum că depăşim 20 de miliarde, anul acesta. În România, importul e pre-vândut, chiar nu e nimic pe stoc", a spus Mihai Daraban.
 

×
Subiecte în articol: firme bilanţ