x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Marcell Esterházy revine la Centrul de Interes: prima expoziție personală a artistului în România, găzduită de BAZIS Contemporary

Marcell Esterházy revine la Centrul de Interes: prima expoziție personală a artistului în România, găzduită de BAZIS Contemporary

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Oct 2021   •   16:37
Marcell Esterházy revine la Centrul de Interes: prima expoziție personală a artistului în România, găzduită de BAZIS Contemporary

Centrul de Interes completează sezonul expozițional de toamnă 2021 cu expoziția ”PARALELL PERCEPTION” a artistului maghiar Marcell Esterházy, fiul unuia dintre cei mai importanți scriitori postmoderni din Ungaria, Péter Esterházy. Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 22 octombrie - 17 noiembrie 2021, de marți până sâmbătă, între orele 18:30 - 21:00, la spațiul BAZIS Contemporary, de la etajul 4 al Centrului de Interes - strada Fabricii de Chibrituri 9A. Intrarea e liberă!

În ”PARALELL PERCEPTION” de la spațiul BAZIS Contemporary, prima expoziție personală a artistului în România, sunt expuse lucrări din expoziția de vară ”FACTUM” de la Galeria acb din Budapesta, completate cu lucrări mai vechi, ale căror tematică principală este prelucrarea arhivelor de familie. Lucrările lui Esterházy concepute în cele mai diverse medii abordează subiecte ca trauma, minciuna, iertarea, frica, judecata, manipularea și păcatul. Lucrări semnate de Esterházy au mai fost prezentate la Centrul de Interes, în 2019, în cadrul expoziției colective ”Changing Places II. Expoziție din colecția Institutului de Artă Contemporană - Dunaújváros”.

După absolvirea în 2003 a Universității de Artă din Budapesta, la secția Intermedia, artistul a trăit și a lucrat peste zece ani în Franța, la Marseille și Paris. În 2004 a primit premiul special Lucien și Rudolf Hervé, în 2009 premiul Stúdió și începând cu 2009 a obținut bursa Derkovits. În 2015 a fost nominalizat la premiul Arendt în cadrul Lunii Fotografiei Europene. Lucrările sale se regăsesc în colecțiile Muzeului Ludwig din Budapesta, a Muzeului de Artă Contemporană din Marseille (MAC), în Galeria Națională a Ungariei, în Institutul de Artă Contemporană din Dunaújváros (ICA-D), în Muzeul Szent István din Székesfehérvár, în Muzeul Kiscelli din Budapesta, precum și în numeroase colecții private.

În aceeași perioadă, la etajul 4 al Centrului de Interes mai poate fi vizitată prima expoziție personală a artistei ORLAN în România - ”LES FILMS DE SAINTE-ORLAN” (curator Horea Avram, producător Florin Ștefan).

 

 

×