Căderea Constantinopolului și sfârșitul mărețului Bizanț

În acest an am sărbătorit 150 de ani de la nașterea celui mai mare istoric român, Nicolae Iorga. Iar peste câteva zile se împlinesc 81 de la fatidicul moment în care Iorga a fost săltat de legionari de la casa din Vălenii de Munte și ucis la Strejnic, lângă Ploiești. Nu putem încheia Anul Nicolae Iorga fără o nouă carte de valoare oferită de Jurnalul cititorilor săi. „Istoria vieții bizantine” spune povestea unuia dintre cele mai fascinante imperii din istoria lumii, Imperiul Roman de Răsărit. Peste 1.000 de ani de măreție, decădere, din nou măreție, urmată de distrugerea finală. Cucerirea Constantinopolului de către otomani a însemnat sfârșitul Bizanțului, în 1453.

Culmea, un meșter de clopote din Brașov i-a ajutat pe turci să-și vadă visul cu ochii. Nicolae Orban (sau Urban), transilvănean la origine - după unele surse valah, după altele ungur, este considerat inventatorul artileriei de mare calibru, el realizand tunurile grele ale armatei otomane, la cererea sultanului Mahomed al II-lea. Orban și-a oferit la început serviciile împăratului Constantin al XI-lea, însă cum orașul era o umbră firavă a fostei metropole strălucitoare, acesta nu a putut să-i plătească sumele de bani pretinse de armurier. Transilvăneanul a părăsit Constantinopolul și s-a adresat sultanului Mahomed al II-lea, care se pregătea să asedieze orașul. I-a construit tunuri de coastă, precise și cu bătaie de 4.000 m, cât măsura lățimea Bosforului, mulțumindu-l pe sultan. Apoi a proiectat un tun nemaivăzut, capabil să distrugă zidurile Constantinopolului. Orban a pretins că arma sa poate demola chiar și „zidurile Babilonului”. Acest megatun avea calibrul de 762 mm, putând trage la o distanță de un kilometru și jumătate cu un proiectil în greutate de o jumătate de tonă. Era transportat cu ajutorul unei platforme de peste 30 m lungime, trasă de 60 de boi. Cu ajutorul acestui tun și al celei mai numeroase armate ridicate vreodată de otomani, Cuceritorul a reușit să aducă sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit, un imperiu abandonat de Occident şi de toţi aliaţii și susținut doar de Republica Genoveză și cea Venețiană.

Asediul începe la 7 aprilie 1453 și a fost îndreptat către zidurile din partea terestră, la poarta numită Panton, unde apărarea bizantină era slabă. Cornul de Aur (golful Constantinopolului) era bine apărat de flota bizantină și în lupta de la 20 aprilie învinge bizantinii. Această victorie i-a umplut de entuziasm pe bizantini, dar Mahomed al II-lea a transportat pe uscat un număr de corăbii în Cornul de Aur și a atacat Constantinopolul pe mare și pe uscat. Bizantinii dădeau dovadă de mare eroism, iar împăratul Constantin însuși este primul exemplu, el luptând eroic până la moarte. Multe atacuri au eșuat turcii și forța atacurilor a început să slăbească după 7 săptămâni de asediu. Zidurile supuse tirurilor de tunuri se deterioraseră foarte tare. Mahomed a dat asaltul general la 29 mai. În ajunul luptei, pe când sultanul își îmbărbăta trupele, creștinii s-au adunat la Sfânta Sofia, pentru ultima slujbă, apoi s-au dus la posturile lor, iar împăratul a inspectat fortificațiile. Atacul a început dimineața pe trei linii simultane, bizantinii au rezistat atacului. Căderea genovezului Giovanni Longo a însemnat căderea Constantinopolului. „După câteva sferturi de oră de luptă, Longo, care era sufletul apărării, a fost rănit şi şi-a părăsit postul. El avea să şi moară de acea rană. Ai săi l-au urmat când s-a retras. A fost atunci o mare spaimă printre greci, care i-au văzut cum dispar”, scrie Iorga. Iar slăbiciunea apărătorilor a fost speculată imediat de turci.

Timp de trei zile și trei nopți, orașul a fost dat turcilor să-l prade după voie, precum le promisese sultanul. Tezaure de valoare inestimabilă, monumente, manuscrise, chipurile de sfinți și bunurile bisericii distruse, călugărițe violate, bătrâni uciși, case jefuite și arse. Mahomed a intrat triumfător în Constantinopol, care devenise capitala Imperiului Otoman. Istoricii consideră căderea Constantinopolului ca fiind evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a început Renașterea datorită sfârșitului vechii ierarhii religioase din Europa, precum și folosirea tunurilor și a prafului de pușcă. De asemenea, cucerirea Constantinopolului a tăiat principala legătură comercială pe uscat dintre Europa și Asia. În consecință, un număr tot mai mare de europeni a început să plănuiască din ce în ce mai serios posibilitatea atingerii Asiei pe mare - ceea ce a dus la descoperirea Lumii Noi. Iar ziua de marți - când a căzut capitala Bizanțului, a rămas pentru greci ca fiind cea mai plină de ghinion a săptămânii.

Nu ratați în această săptămână Jurnalul și cartea „Istoria vieții bizantine”, la prețul de 34,9 lei.