x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Annette, pelicula distinsă cu Premiul pentru cea mai bună regie la Cannes, deschide cea de-a 11-a ediție BIEFF

Annette, pelicula distinsă cu Premiul pentru cea mai bună regie la Cannes, deschide cea de-a 11-a ediție BIEFF

de Magdalena Popa Buluc    |    03 Noi 2021   •   06:42
Annette, pelicula distinsă cu Premiul pentru cea mai bună regie la Cannes, deschide cea de-a 11-a ediție BIEFF

Annette, noua producție semnată de cineastul francez Leos Carax, deschide cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF) cu o proiecție specială programată miercuri, pe 17 noiembrie, de la ora 18:30, în sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României. Un musical halucinant cu Adam Driver și Marion Cotillard în rolurile principale, filmul a obținut Premiul pentru regie la ediția din acest an a Festivalului de la Cannes. Selecția de lungmetraje prezentate în cadrul celui mai amplu eveniment cinematografic din România dedicat filmului de avangardă include și noul film al regizorul-fenomen Tsai Ming-liang. Days, o analiză emoționantă a conexiunilor umane, va fi proiectat în premieră națională în închiderea  BIEFF, pe 20 noiembrie, de la ora 18:30.

După 9 ani de la Holy Motors, regizorul francez Leos Carax se întoarce cu un musical ireverent despre faimă, dragoste, artă și paternitate scris împreună cu Ron și Russell Mael, membrii faimosului duo pop-rock Sparks, recompensați la rândul lor cu Premiul pentru cea mai bună coloană sonoră la Cannes. Protagoniștii poveștii sunt Henry, un comediant provocator, cunoscut pentru umorul său caustuc, și Ann, o cântăreață de operă aplaudată pe cele mai prestigioase scene ale lumii. Adoraţi de public şi aflați constant în atenția presei, cei doi par să fie întruchiparea cuplului perfect. Nașterea fetiței lor, un copil cu totul ieșit din comun, le va da amândurora viețile peste cap. Annette va deschide cea de-a 11-a ediție BIEFF cu o proiecție specială, organizată la MNAR pe 17 noiembrie, de la ora 18:30.

 

Days, r. Tsai Ming-liang

The Night, r. Tsai Ming-liang

Days și The Night, în regia lui Tsai Ming-liang, închid cea de-a 11-a ediție BIEFF

 

Din Competiția Oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost distins cu o Mențiune specială în 2020, cel mai recent lungmetraj semnat de Tsai Ming-liang ajunge pe marele ecran BIEFF. Un maestru al tehnicii de slow cinema, multi-premiatului autor taivanez propune în Days o explorare poetică a singurătății, a intimității și a vindecării prin intermediul conexiunilor umane. Filmul urmărește realitățile zilnice a doi  bărbați care nu s-au întâlnit niciodată, dar care par să experimenteze o formă comună de izolare. Trăiesc vieți complet diferite, dar singurătățile lor sunt aproape simetrice. Lipsită de replici, dar extrem de bogată în emoții, unica întâlnire de care vor avea parte le va oferi ocazia de a-și îmbrățișa, pentru scurt timp, nevoia de apropiere.

Days va avea parte de o proiecție specială la MNAR pe 20 noiembrie, de la ora 18:30. În aceeași seară, spectatorii vor putea urmări și The Night, scurtmetrajul documentar în care Tsai Ming-liang surprinde ritmul și frumusețea nopților în Hong Kong, prezentat în premieră internațională la ediția din 2021 a  Festivalului Internațional  de Film de la Veneția

 

Despre BIEFF

Creat sub patronajul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” şi al Universităţii Naționale de Arte București, Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) este primul eveniment din Romania care promovează zona de graniță dintre cinema și artele vizuale, oferind expunere unor artişti vizuali inovatori, ale căror lucrări sunt îndeobşte prezentate în muzee şi galerii de artă şi doar rareori în săli de cinema.

Ajuns la cea de-a unsprezecea ediție, BIEFF are ca principal obiectiv promovarea creaţiilor inovatoare, conceptual, tematic și stilistic, și a unor artişti cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane, care, în acelaşi timp, explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic. Un cinema al libertăţii totale de creaţie, un cinema fără compromisuri.

 

 

×