x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Organizatorii Untold vor organiza evenimente pe tot parcursul anului în Poiana Brașov

Organizatorii Untold vor organiza evenimente pe tot parcursul anului în Poiana Brașov

15 Oct 2021   •   18:30
Organizatorii Untold vor organiza evenimente pe tot parcursul anului în Poiana Brașov
Sursa foto: Facebook/ Neversea

Organizatorii Untold și primarul Brașovului, Allen Coliban, au semnat vineri un protocol de colaborare. Potrivit parteneriatului, în stațiunea Poiana Brașov ar urma să fie organizate două festivaluri, dar și mai multe evenimente pe tot parcusul anului.

După crearea a două din cele mai mari festivaluri din Europa, la Cluj-Napoca și Constanța, Untold și Neversea, organizatorii acestora și-au propus să plaseze orașul Brașov în topul mondial al evenimentelor.

Astfel, prin conceptul gândit pentru Poiana Brașov organizatorii Untold și primăria și-au propus transformarea stațiunii într-o destinație de wellness și entertainment, activă 12 luni pe an, care să pună în valoare peisajul sălbatic montan și atracțiile naturale.

Conceptul ca curpinde două festivaluri cu tematică de vară și iarnă, precum și alte evenimente cu caracter semi-permanent. Proiectul va fi finanțat integral din fonduri private de către organizatorii Untold.

Potrivit primarului Brașovului, primul festival ar urma să aibă loc în primăvara anului viitor.

„Un festival care să aibă loc în perioada februarie – martie, dar care să continue pe parcursul anului cu diverse evenimente conexe, astfel încât să vorbim nu doar de un eveniment muzical, ci de un concept nou de promovare a stațiunii Poiana Brașov, una din stațiunile de top pentru tineret și pentru evenimente din România și din zona asta de Europa”, a declarat Allen Coliban, primarul Brașovului, la Aleph News.

Conform acestuia, una dintre povocările acestei peioade este menținerea deschisă a sezonului de schi.

„Trecem din nou printr-o perioadă dificilă cu pandemia, dar provocarea este să menținem cât mai mult și zona Horeca deschisă, și pârtiile, să avem un sezon de ski. Anul trecut am reușit să facem asta, am avut unul dintre cele ami bune sezoane de ski din ultimii 10 ani și prin implicarea cu toți actorii implicați sperăm să avem un sezon de iarnă bun și anul acesta”, a mai spus Allen Coliban.

(sursa: Mediafax)

×