x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Macbett de Eugène Ionesco regizat de Silviu Purcărete, la Teatrului Maghiar de Stat de Cluj!

Macbett de Eugène Ionesco regizat de Silviu Purcărete, la Teatrului Maghiar de Stat de Cluj!

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Oct 2021   •   18:29
Macbett de Eugène Ionesco regizat de Silviu Purcărete, la Teatrului Maghiar de Stat de Cluj!

Miercuri, 13 octombrie, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat, va avea loc premiera spectacolului Macbett de Eugène Ionesco, pus în scenă de Silviu Purcărete. Următoarele reprezentații sunt programate pe 20 și 25 octombrie, ora 19:00, în Sala Mare.

Macbett este cea de-a cincea producție pe care Silviu Purcărete o realizează la Teatrul Maghiar de Stat de Cluj, după montările de succes cu Cumnata lui Pantagruel, Gianni Schicchi, Victor sau copiii la putere și Iulius Caesar.

În cadrul conferinței de presă organizată cu ocazia premierei, regizorul Silviu Purcărete a spus că: „orice om cu piciorul în lighianul puterii devine corupt și se îmbolnăvește de crimă. Germenii acestor idei erau și la Shakespeare, dar Ionesco le spune foarte limpede. Nu există oameni răi și oameni buni în momentul în care intră pe coridorul luptei pentru putere. În momentul acela cu toții se transformă în lichele și în monștrii.”

De asemenea, compozitorul Vasile Șirli a precizat că: „În textul lui Ionesco sunt referințe clare la o exprimare de tip operă. Am creat o lume de sunete care se exprimă prin cântec, prin părți instrumentale, prin efecte sonore care marchează ritmul spectacolului. Prin natura textului, prin ritmul lui, se creează o necesitate a unei lumi de secol XX, o lume muzicală foarte bine conturată.”

Referindu-se la spațiul scenografic, Helmut Stürmer a spus că: „Scriitura lui Ionesco cere tipul de simetrie prezent în spectacol. Este un amestec de sistem de teatru shakesperian îmbrăcat într-o imagine cabareto-poetică. Am făcut apel la acea distanță brechtiano-cabaretistică foarte la modă în anii 1920, care îți permite să te poți depărta și apropia în același timp. Se trece cu ușurință de la o scenă tragică la una hilară, satirică și comică.”

La realizarea spectacolului au contribuit: Helmut Stürmer (decorul), Lia Manțoc (costumele), Vasile Șirli (muzica), András Visky (dramaturgia), Kata Demeter (asistent de dramaturgie), Péter Kolcsár (corepetitor) și Bogdan Dobre (asistent costume).

Personajul principal, Macbett, este interpretat de către Zsolt Bogdán, distribuţia fiind întregită de actorii: Gábor Viola, Miklós Bács, Andrea Vindis, Áron Dimény, Lóránd Váta, József Bíró, Melinda Kántor, Anikó Pethő, Eszter Román, Szabolcs Balla, Balázs Bodolai, András Buzási, Zsolt Gedő, Tamás Kiss, Csaba Marosán.

 

×