Cenuşăreasa - poveste de Crăciun spusă cu întârziere

Banii nu pot fi creaţi din ceva ce nu există, prin contract social ori prin emiterea de tichete de hârtie purtând noi denumiri. Ei trebuie să provină dintr-o marfă non-monetară valoroasă. În practică, metalele preţioase precum aurul şi argintul, cu o cerere înaltă şi stabilă pe unitatea de greutate, au câştigat rolul de bani în faţa tuturor celorlalte mărfuri. Iar dacă banii continuă să fie numiţi geld sau argent e clar suportul ancestral.

Dacă nu credeţi cele spuse până acum, sunt pregătit să vă zic o poveste. De fapt este povestea poveştii. Cenuşăreasa e un basm vechi, apare în Antichitate la grecul Strabon, unde fata e numită Rhodopis. Însă tema e întâlnită şi în vechea Chină, în culegerea de poveşti persano-arabe „O mie şi una de nopţi” sau în Japonia, când Cenuşăreasa, Chūjō-hime, e salvată de mama sa vitregă de nişte călugăriţe budiste. Mai important este că basmul a ajuns obiect de concurenţă între Fraţii Grimm şi Charles Perrault. Francezul a adăugat în poveste dovleacul, zâna cea bună şi pantofii de sticlă, în timp ce fraţii germani taie din picioarele surorilor vitrege pentru a face pantoful să se potrivească... Iar Walt Disney are încredere în filmul său animat în povestea cu happy-end scrisă de Perrault, ceea ce ar însemna că „marfa” acestuia a fost aleasă de piaţă, precum aurul şi că asta tranşează inclusiv cine a fost cel mai bun povestitor al tuturor timpurilor în competiţia Perrault - Grimm.

Problema este însă că în minunata lume nouă din prezent Shakespeare nu şi-ar fi văzut jucate Hamlet, Romeo şi Julieta sau Macbeth. Cel mult ar fi putut să-şi pună cap la cap câteva scene cu buget restrâns, pe care să le filmeze cu telefonul mobil şi să le uploadeze pe YouTube. Iar Mark Twain, din cauza anvergurii reduse a exprimării, care se bazează doar pe exploatarea umorului absurd, probabil că ar fi ajuns să aibă cel mult un blog. Se poate spune că Shakespeare şi Twain, n-ar fi ajuns, în condiţiile actuale, la vârful literaturii universale, acolo unde sunt deja.

Dar iată cam care ar fi riscurile de a distruge piaţa şi votul ei şi a le înlocui cu o disciplină corporatistă aseptică. Cât de mult ne poate costa evoluţia în secvenţe nenaturale. Una dintre ele e relaxarea cantitativă, ce i-a afectat pe proprietari în raritatea bunurilor deţinute şi care a generat, ca formă de protest, emiterea de criptomonede. Numai că bitcoin-ul nu are credibilitatea aurului, ales de piaţă ca o monedă-marfă, nu ca o reacţie la excesul de bani. Povestea Cenuşăresei trebuie să meargă mai departe în forma consacrată şi să arate cât de importantă e circulaţia elitelor - meritocraţia face ca săracii să devină bogaţi şi bogaţii - săraci.