Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Circulă cu frecvență ideea unei posibile alianțe PSD-PNL care să dea țări un guvern stabil susținut de o majoritate parlamentară ea însăși stabilă. Soluție pe care și-ar dori-o și pseudo-președintele Klaus Iohannis, care,de peste mări și țări, a transmis-o PNL, aripa Florin Cîțu desigur. Deloc întâmplător, în comentariile pe acest subiect,alături de „flexibilizarea mandatului”, termenul „compromis’’ revine cu o certă frecvență.Termenul,însă, are mai multe accepții, fiecare comentator folosind-o pe aceea care convine demonstrației sale. De acea,urmând sfatul lui Voltaire, să începem prin precizarea termenilor.
Două ar fi,în principal, accepțiile termenului „compromis”. În prima, vorbim despre persoane sau grupuri care au o reputație negativă și, de aceea, nu pot fi parteneri credibili în negocieri și în relații de durată. Într-o altă accepție, prin „compromis” se înțelege acordul realizat în urma negocierilor, pe baza unor cedări reciproce, acord pe care, în anumite circumstanțe, persoanele sau statele angajate au dreptul să îl supună unui arbitraj capabil să rezolve subiectele litigioase.
După care, pornind de la ideea că singura soluție care face posibilă finalizarea proiectului unui guvern PSD-PNL rămâne soluția negocierilor, trebuie să apelăm la analizele de specialitate. De exemplu, în lucrarea consacrată acestui subiect, universitarul și diplomatul Liviu-Petru Zăpârțan menționează „strategia sedării’’, constând „în a fixa obiective foarte înalte, față de care se prevăd o serie de reduceri, de diminuări,cu convingerea că, în acest fel, se obțin avantaje mai mari de la parteneri”. (Liviu-Petru Zăpârțan „Negocierile în viața social-politică” Editura EIKON, 2007, pag.204)”Soluția cea mai bună – consideră autorul- se obține atunci când se adoptă o strategie a fermității moderate în care fiecare parte face concesii reciproce de egală greutate și importanță.” (Op.cit. pag. 205) De asemenea, referitor la ideea unui factor de mediere,de arbitraj, în cazul stărilor care au devenit conflictuale, dicționarele de specialitate rețin termenul „compromis(de arbitraj)’’,clauză care are angajamentul reciproc al părților de a se supune unui arbitraj.(Op. cit. pag.345)
Așa stau lucrurile, dar numai la nivelul noțiunilor, pentru că, în realitate, adică la noi, și mai ales în condițiile triplei crize cu care ne confruntăm, ele iau o cu totul altă turnură. Că doar nu degeaba aici s-a născut zicala: „Teoria ca teoria, practica ne omoară!” Sunt multe aspecte care pot fi discutate în legătură cu scenariul negocierilor pentru realizarea alianței de guvernare PSD-PNL, dar, de data aceasta, m-aș opri la o anumită situație în care întâlnim ambele accepții ale termenului „compromis”. Situație în care cele două părți- recte PSD și PNL-, deși fiecare consideră că a negociat „cu fermitate moderată”, nu au ajuns la o soluție reciproc avantajoasă. Adică la un „compromis” în accepția dată de teoria și practica negocierilor. Situație în care se va recurge la compromisul de arbitraj. Compromis de arbitraj pe care cine altcineva trebuie să îl pună în act dacă nu cel care deține și exercită prerogativele Președintelui României?
Din păcate, rămâne doar o soluție pe hârtie, atâta vreme cât noi nu avem un președinte, ci un pseudo-președinte! O persoană care, în mod deliberat și sistematic, face dovada că nu este un factor de echilibru, de mediere, capabil să detensioneze stările conflictuale, inclusiv sau mai ales pe cele artificial create și tendențios manipulate. Dimpotrivă, (încă) actualul chiriaș de la Cotroceni a fost și continuă să fie un dezbinător al mediului politic și social,un personaj care creează și întreține suspiciune și neîncredere. Cu atât mai puțin ar putea fi pseudo-președintele Klaus Iohannis un factor de mediere, de la care să emane o soluție de compromis dezirabil, atâta vreme cât el însuși se află într-o dublă stare conflictuală. Pe de o parte, cu PSD, din care a făcut vinovatul de serviciu pentru tot ce nu merge bine în eterna și fascinanta noastră Românie. Pentru ca, mai nou, să fie în conflict și cu fracțiunea din PNL care îl va urma pe Ludovic Orban. Prin aceasta, pseudo-președintele Klaus Iohannis compromițându-și, în mod irevocabil, șansa de a fi considerat un arbitru în negocierile PSD – PNL. Dacă,bineînțeles, cuiva i-ar veni o asemenea total neinspirată idee. Ceea ce face ca, în buna știință a logicii, formula „Klaus Iohannis, mediator imparțial și corect în negocierile pentru guvernare durabilă” să nu fie decât o noțiune clasă vidă!
