x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Eram mai echilibrați economic la 1918 decât acum?

Eram mai echilibrați economic la 1918 decât acum?

de Ionuț Bălan    |    30 Noi 2021   •   07:30
Eram mai echilibrați economic la 1918 decât acum?

Cele mai mari companii ale României Mari erau cotate la Bursa de Efecte, Acţiuni şi Schimb Bucureşti după Unirea din 1918. Se tranzacţionau şi credite ipotecare pe termen de 60 de ani, şi efecte comerciale. Valoarea tranzacţiilor la Bursa din Bucureşti depăşea 10,5% din PIB, în 1926. 

Avem o economie bine așezată din punctul de vedere al bunurilor non-tradable. Spre deosebire de momentul actual, când prețurile respectivelor bunuri sunt dezechilibrate, dacă privim prin prisma puterii de cumpărare. Fapt, ce se observă la tarifele la utilități, dar și în performanța din educație și sănătate.

Prețurile utilităților sunt folosite pentru controlul cererii agregate, la fel ca taxele. Ceea ce înseamnă că atunci când s-au văzut disfuncționalitățile, nu s-a încercat refacerea echilibrului cu ajutorul ofertei și productivității, ci prin intermediul reprimării cererii, în interiorul unor acorduri cu FMI, ceea ce a făcut să avem o economie foarte tulburată. Spre deosebire de interbelic, când prețurile erau bine așezate.

După primul mare război şi Marea Unire, economia s-a dezvoltat coerent cu ajutorul pieţei de capital. Care erau blue chips-urile interbelice?

Astra Română, cea mai mare societate petroliferă din România, înfiinţată în 1910, aparţinea grupului anglo-olandez Royal Dutch Shell. Acţiunile sale erau cotate la Bucureşti, Paris, Amsterdan şi Anvers.  Urmau „în top” Steaua Română, Creditul minier, Industria Română de Petrol.

Mica era o companie înfiinţată în 1920, cu un capital preponderent românesc, care realiza 60% din producţia de aur a României. Letea, creată în 1881, devine, în 1938, după achiziţia fabricii de hârtie Zărneşti, cea mai mare companie de profil.

Reşiţa - Uzinele de Fier - îşi are originea în vechea societate minieră bănăţeană STEG. În două decenii a ajuns cel mai mare concern de armament al României. Clădirea românească era o companie de construcţii creată în 1919. În 1936 deţinea – în special în centrul Bucureştiului – 12.000 metri pătraţi de clădiri.

Banca Naţională a României, bancă de emisiune şi scont, creată în 1880, cu capital iniţial vărsat de 12 milioane de lei. În 1938 capitalul era de 600 de milioane. În unele perioade statul a deţinut până la 30% din capitalul băncii. BNR oferea dividende mari la acţiunile sale, ceea ce urca la de zeci de ori preţul unei acţiuni negociate la Bursă. Banca Românească era una dintre cele mai mari instituţii de credit cu capital indigen. A luat fiinţă în 1911.

Creditul naţional industrial a rezultat - în 1942 -  prin fuziunea creditului industrial cu cel minier. Dacia România era o companie de asigurări. Dacia, înfiinţată în 1878 cu capital străin, fuziona în 1881 cu societatea România.

Societatea anonimă de navigaţiune pe Dunăre a fost creată în 1914 de un grup de mari bănci şi de capitalişti autohtoni. Societatea tramvaielor din Bucureşti (STB) a luat fiinţă în 1909. Societatea anonimă de telefoane (SART), înfiinţată în 1930 de americanii de la ITT, a preluat patrimoniul regiei autonome PTT. 

×