Se induc crize ca să se manevreze prețuri și să se absoarbă moneda în exces pusă pe piață cu QE?

Milton Friedman - părintele monetarismului - a spus că inflația este oriunde și oricând un fenomen monetar. Și totuși, mai întâi SUA, Regatul Unit și Japonia, apoi zona euro, pun monedă în exces pe piață, ceea ce s-a numit relaxare cantitativă (quantitative easing - QE) și oarecum „antifriedmanian” nu se inflamează inflația, după care, fără să se modifice prea mult condițiile reale, prețurile se aprind brusc. Ce se întâmplă? De fapt, inflația este un fenomen monetar cu fitil politic?

Inițial a fost destul de clar de ce, în ciuda surplusului de monedă, nu pleacă economiile și nu apare inflația. Din cauza fiscalității! Aceasta era atât de opresivă, încât nimeni nu lua cu împrumut banii în exces puși pe piață ca să genereze business, fiindcă sărea din costuri. Logic ar fi fost să se reducă impozitele și, odată cu depolitizarea economiilor și creșterea productivității, să fie absorbit surplusul de bani. Se pare însă că politicul nu dorește să-i fie micșorat rolul ca în epoca Reagan/Thatcher și se produce o supraconsolidare a puterii sale ce coincide cu o ofensivă emoțională.

Masa de bani poate fi sterilizată cu mai multe bunuri și servicii, dar e posibil să se realizeze și dacă sunt la fel de puține și se vând la prețuri mai mari. Inițial s-a întrerupt un important lanț logistic și s-a scumpit lemnul, împreună cu plăcile aglomerate OSB - Oriented Stand Board. Au urmat petrolul/gazele/curentul și utilitățile în general. Mai nou e criză de containere industriale și se profilează o criză a cafelei. Reiterez, cantitativ, condițiile nu se schimbă, doar se induc dereglări, prețurile cresc emoțional și absorb QE. Cam la fel se fac speculațiile pe bursă. Doi „prieteni” vând de la unul la altul o acțiune, prețul ei se mărește și antrenează în joc și alți actori, iar când rămân doar aceștia din urmă, valoarea mobiliară se ieftinește brusc, pentru că se observă că nu are fundamente raționale de creștere, contextul e pur emoțional.

Ca să conchid, QE i-a afectat pe proprietari în raritatea bunurilor deţinute, inconsistenţa clasei politice e socializată cu mult tupeu, inclusiv pe seama „nivelării” clasei de mijloc cu preţuri la utilităţi și bunuri de bază, ceea ce o duce spre zona de jos şi de la ceea ce putea fi numit cu mare indulgenţă capitalism se ajunge la un feudalism pe faţă. Middle class, elita care ar fi trebuit să economisească şi să inducă dezvoltarea, se pierde în pătura de iobagi/prostime. Populismul sfidează clasa de mijloc ce are menirea să economisească şi ţara să se dezvolte pe baza capitalului intern şi extern investit, pentru a atinge prosperitatea.