x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Facebook câștigă 9 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, în ciuda scandalurilor

Facebook câștigă 9 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, în ciuda scandalurilor

26 Oct 2021   •   10:20
Facebook câștigă 9 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, în ciuda scandalurilor

Facebook a înregistrat un profit peste așteptări pentru al treilea trimestru, în timp ce continuă să se confrunte cu o presă negativă din cauza scurgerilor de documente interne, relatează BBC.

Gigantul rețelelor de socializare a obținut un profit de 9 miliarde de dolari în trimestrul III, în creștere față de cele 7,8 miliarde de dolari de anul trecut.

Compania a fost afectată de o nouă actualizare de confidențialitate a sistemului de operare iOS 14 de la Apple, care a îngreunat direcționarea reclamelor către anumiți utilizatori.

Situația vine pe fondul unor noi acuzații de comportament lipsit de etică formulate de un fost angajat. Frances Haugen a publicat în presă un set de documente interne, în care susține că Facebook a pus profitul înaintea siguranței utilizatorilor.

Mai multe relatări ale presei susțin că documentele arată că Facebook a eșuat să modereze conținutul care promova discursul instigator la ură și traficul sexual.

Luni, Mark Zuckerburg, directorul executiv al Facebook, a declarat investitorilor în cadrul unei conferințe telefonice: "Ceea ce vedem este un efort coordonat de a folosi în mod selectiv documentele care au făcut obiectul unor scurgeri de informații pentru a picta o imagine falsă a companiei noastre".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: facebook