x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Rețeaua lui „Manu Bombardierul” și stiliștii lui Botezatu - marii furnizori de teste COVID pentru școli

Rețeaua lui „Manu Bombardierul” și stiliștii lui Botezatu - marii furnizori de teste COVID pentru școli

de Ion Alexandru    |    05 Noi 2021   •   07:00
Rețeaua lui „Manu Bombardierul” și stiliștii lui Botezatu - marii furnizori de teste COVID pentru școli

Firma de haine a cărei imagine este Cătălin Botezatu a fost selectată, zilele trecute, de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, să furnizeze cel mai mare „pachet” de teste rapide ce urmează să fie distribuite în școli. SC Viggo Fashion International SRL va distribui, pentru început, 5 milioane de teste rapide, marfa urmând să fie stocată, deocamdată, în depozitele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) de la Mizil, județul Prahova. Cele 5 milioane de teste reprezintă însă doar o parte a unui prim lot din acest contract, la care se adaugă alte 3 milioane de teste similare ce vor fi livrate de o companie din Olanda, iar încă un milion vor fi distribuite de societatea Eva Healtcare SRL, care a făcut, anul trecut, obiectul unei investigații cu reporteri sub acoperire ai Rise Project, pe tema afacerilor cu măști de protecție, descoperindu-se, cu acest prilej, un lanț la capătul căruia se afla nimeni alta decât familia liderului clanului Cămătarilor, Vasile Balint, zis „Sile Cămătaru”. Spre deosebire de firma de modă, reprofilată pe produse de protecție anti-COVID-19, care a derulat, în ultimul an și mai bine de jumătate, afaceri cu statul de peste 127 de milioane de lei, cealaltă societate nu figurează cu alte contracte publice încheiate anul acesta.

 

La jumătatea lunii trecute, ONAC (Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate), structură guvernamentală aflată în coordonarea Ministerului Finanțelor Publice și care, de la debutul pandemiei de SARS-CoV-2, a gestionat achizițiile fără licitații de materilale și echipamente de protecție împotriva virusului, făcea publică intenția de a achiziționa „teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă”, pentru asigurarea monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ. Iar modalitatea de contractare a acestor produse a fost negocierea fără publicarea prealabilă a unei invitații la vreo procedură concurențială. Pentru aceasta, ONAC a invocat articolul 4, alineat 2, litera „b” din OUG 11/2020, potrivit căruia „până la atingerea nivelului maxim, pentru acoperirea necesităților de produse stocuri de urgență medicală, inclusiv a scanerelor termice, în regim de urgență, prin procedura de negociere fără publicare prealabilă”, coroborat cu art. 104, alineat 1 litera „c” din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia se impune „ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a procedurilor de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă sau negociere competitivă nu pot fi respectate din motive de extremă urgenţă, determinate de evenimente imprevizibile şi care nu se datorează sub nicio formă unei acţiuni sau inacţiuni a autorităţii contractante”, dar și cu art. 5, alineat 1, litera „a” din Legea 55/2020, conform căruia „achiziționarea bunurilor și serviciilor de necesitate imediată în gestionarea situației de urgență pentru care a fost declarată starea de alertă se face prin negocierea fără publicare prealabilă”.

Afacere de un miliard de lei

 

Acest contract al ONAC, mai exact acordul-cadru care a fost împărțit pe trei loturi, este încheiat de Oficiu în numele și pentru Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), iar valoarea totală estimată a acestei achiziții a fost stabilită la 1,05 miliarde de lei fără TVA.

Mai exact, conform Caietului de Sarcini, toate cele trei loturi vizează teste rapide pentru depistarea antigenului SARS-CoV-2, efectuate din probe de salivă pentru care ONAC arăta că prețul maxim per bucată pe care este dispus să-l achite este 15 lei fără TVA. Cantitatea estimată a primului lot (VEZI FACSIMIL), cel atribuit săptămâna aceasta, este de 23.500.000 de teste, la o valoare maximă de 352.500.000 de lei. Prețurile și cantitățile aferente lotului al doilea sunt identice, iar în ceea ce privește lotul al treilea, este vorba despre o cantitate estimată de 23 de milioane de teste, în valoare de 354 de milioane de lei fără TVA. 

Astfel, o parte a lotului 1, constând în 9 milioane de teste, a fost atribuită, prin procedura descrisă anterior, unui grup de trei companii. Mai exact, cinci milioane de teste vor fi livrate de către SC Viggo Fashion International SRL București, alte trei milioane de teste vor fi livrate de către MEDPARK B.V. Olanda, iar încă un milion de teste vor ajunge în depozitele IGSU din Mizil, județul Prahova, de la compania SC Eva Healtcare SRL, cu sediul în Dobroești.

 

Reprofilare de pandemie. 11 contracte cu statul, într-un an și jumătate. Valoarea – peste 126 de milioane de lei

Viggo Fashion International SRL, compania care va livra cea mai mare cantitate de teste, în baza contractului de mai sus, este un producător de costume şi haine „made to mesure” pentru bărbaţi, un brand care a fost lansat de omul de afaceri Ionuţ Marius Marin şi de cunoscutul creator de modă Cătălin Botezatu (FOTO). De altfel, acesta din urmă este și „imaginea” brandului Viggo, brand care a îmbrăcat echipa naţională de fotbal la campionatul european de fotbal din anul 2016.

Conform Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), SC Viggo Fashion International SRL a fost înființată în luna noiembrie a anului 2015, având ca obiect de activitate „comerțul cu amănuntul al îmbrăcămintei în magazine nespecializate”. Fondatorii erau Bogdan Haiduc și Ancuța Cătălina Pîrvu. În martie 2016, în companie au mai intrat Liviu Ion Antal și Alexandra Andreea Marin. Pentru ca, în 11 octombrie 2017, să intre în societate actualul asociat unic Marius Ionuț Marin.

De la debutul pandemiei de COVID-19, SC Viggo Fashion International SRL pare să se fi reprofilat în livrarea de produse și echipamente medicale, fiind selectată în cel puțin unsprezece rânduri de instituțiile statului.

 

Au intrat pe piața COVID odată cu decretarea stării de urgență

 

Astfel, în 17 martie 2020, ONAC a încheiat, prin negociere directă cu această societate, un contract în valoare de 28 de milioane de lei fără TVA, pentru achiziția a 1.750.000 de viziere de protecție. În aceeași zi, tot ONAC a cumpărat, de asemenea fără licitație, de la compania SC Viggo Fashion International SRL, 500.000 de combinezoane cu glugă de protecție și încălțăminte, în valoare de 45 de milioane de lei fără TVA.

În 14 septembrie 2020, Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați a atribuit direct aceleiași firme un contract în valoare de 187.500 de lei fără TVA pentru livrarea de combinezoane de protecție biologică, iar pe data de 21 septembrie 2020, SC Viggo Fashion International SRL a primit de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, de data aceasta în baza unei licitații deschise, un contract în valoare de 151.200 de lei fără TVA, pentru livrarea de măști chirurgicale.

ONAC revine, în data de 8 decembrie 2020, și cumpără de la aceeași societate, prin achiziție directă, 200.000 de seturi de combinezoane cu glugă și protecție pentru încălțăminte, în valoare de 2.520.000 de euro fără TVA. 

Anterior, în 13 octombrie 2020, SC Viggo Fashion International a primit un contract de 108.000 de lei fără TVA de la Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița, pentru livrarea de măști de protecție respiratorie cu trei straturi și trei pliuri. După care, în 27 noiembrie, a achiziționat de la aceeași firmă măști în valoare de 4.200 de lei fără TVA. În 3 decembrie, în două contracte separate, firma în cauză a livrat combinezoane în valoare de 2.196.000 de lei fără TVA, respectiv de 122.000 de lei fără TVA.

 

Au livrat inclusiv seringi

 

Iar lucrurile au continuat și anul acesta. După demararea campaniei de vaccinare, ONAC a scos la „mezat” un contract vizând furnizarea de seringi de un mililitru cu ac de unică folosință cu volum redus, încheind, în data de 21 aprilie anul curent, cu SC Viggo Fashion International SRL o afacere în valoare de 12.159.567 de lei fără TVA. 

Ministerul Apărării Naționale, prin UM 02574 București, a încheiat, în data de 18 mai 2021, un contract de achiziție de mănuși din piele, în valoare de 1.988.845,6 lei fără TVA. Au fost selecționate trei companii, prima fiind SC Viggo Fashion International SRL, a doua - SC Inter Sport SRL, iar a treia - R&C Impex SRL. 

Altă instituție publică parteneră de afaceri a acestei firme este Spitalul Județean de Urgență Bistrița, care, la data de 12 aprilie 2021, a încheiat cu SC Viggo Fashion International SRL un contract de 2.160.000 de lei fără TVA, pentru achiziția de pijamale de unică folosință, cu capse. În aceeași zi, a mai fost parafat un contract în valoare de 852.000 de lei fără TVA pentru halate ranforsate. De data aceasta, Viggo a fost selectată împreună cu SC Deluxe Cards SRL și SC Media Impex SRL. 

Conform portalului SICAP (Sistemul Informatic Centralizat al Achizițiilor Publice), mai există alte două entități care au apelat la această societate. În 7 decembrie 2020, Viggo Fashion International SRL și SC Matei Conf Grup SRL, au fost selectate să livreze Spitalului de Pneumoftiziologie Galați, combinezoane de protecție biologică în valoare de 896.000 de lei fără TVA. Apoi, doar Viggo, a mai primit alte patru contracte, de 285.000 de lei fără TVA (la 7 decembrie 2020), de 142.500 de lei fără TVA (la 4 aprilie 2021), de 57.000 de lei fără TVA (la 21 mai 2021) și de 148.200 de lei fără TVA (la 25 august 2021), toate vizând livrarea de combinezoane.

Nu în cele din urmă, Spitalul Județean de Urgență Botoșani a contractat, în data de 6 ianuarie 2021, de la SC Viggo Fashion International SRL și de la SC Deluxe Cards SRL, viziere de protecție în valoare de 180.000 de lei fără TVA.

În total, aceste contracte însumează 127.019.245,74 de lei cu TVA inclusă. 

 

Protagoniștii unei afaceri investigate de Rise Project, implicați și ei în acest contract

 

Cea de-a doua companie românească implicată în achiziția ONAC cu privire la testele rapide pentru școli este SC Eva Healtcare SRL, din Dobroești. Societatea a luat ființă în data de 22 decembrie 2016, cu obiectul de activitate „comerțul cu ridicata al aparatelor electrice și de uz gospodăresc, al aparatelor de radio și al televizoarelor”, având-o drept fondatoare, asociat unic și administrator pe Claudia Adina Andrei.

Această societate a făcut, anul trecut, obiectul unei investigații, cu jurnaliști sub acoperire, a celor de la Rise Project. Conform sursei citate, era investigată o rețea de traficanți de măști de protecție în timpul pandemiei, jurnaliștii ajungând până la Emanuel Daniel Dan, poreclit „Manu Bombardierul”, care este nimeni altul decât ginerele lui Vasile Balint, alias „Sile Cămătaru”.

Mai mult, la vremea respectivă, conform sursei citate, în sistemul electronic de achiziții publice, firma, care s-ar fi numit anterior EvaTech Electronics, figura că a vândut peste 35.000 de măști chirurgicale către Primăria orașului Voluntari, Compania de Apă Olt, Penitenciarul Jilava și RAPPS București. A livrat, totodată, 200.000 de măști și către Compania Națională UNIFARM.

×