Cum a ajuns Lenuța lu’ Briceag în capul statului comunist român

Lenuța a lu’ Briceag, cum era cunoscută în sat, a ajuns la București în 1936, într-o căruță hodorogită, condusă de un văr cale de șaptezeci de kilometri. Sedusă de noul mediu social, n-a stat nicio clipă pe gânduri: și-a retezat cosițele arămii, grele, de țărancă, și-a lepădat veșmintele pudibonde și s-a angajat ca repasatoare la Texco, o fabrică de textile. Prietenă cu Rachela, iubita fratelui (Gheorghe) și modelul ei de femeie, Elena se va emancipa rapid și va cocheta cu comuniștii aflați în clandestinitate. Dar să-i depănăm pe îndelete istorioara! E captivantă.

„Lenuța din Petrești a fost contemporană cu Marie Curie, Simone de Beauvoir, Greta Garbo, Eva Perón ori Indira Gandhi și a urcat pe scara puterii într-un timp când victoria candidaților la președinția Statelor Unite ale Americii depindea în bună măsură de telegenia și prestația nevestelor. Soția liderului comunist Ceaușescu a fost, printre altele, oaspetele fostelor artiste Jiang Qing, Isabel Perón și Imelda Marcos, metamorfozate în oameni politici de către soții lor. În istoria secolului celor mai mari descoperiri științifice, performanța ca o semianalfabetă să treacă drept savantă de renume mondial e însă unică”. Această deschidere savuroasă îi aparține cercetătoarei Lavinia Betea, autoare a unei lucrări remarcabile închinate țărăncii cu patru clase cocoțate în fruntea României comuniste - „Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu” (Editura Corint, 2021) - și ghidul nostru în reconstituirea unei existențe rocambolești. Vom insista în special asupra primelor două decenii din viața singurei femei din istoria României condamnată la moarte și executată. Această perioadă este cel mai puțin cunoscută și are, fără dubii, un farmec aparte. Iată cum se prezenta Lenuța lu’ Briceag în 1949, într-o succintă autobiografie solicitată de comisia de verificare a partidului: „Elena Ceaușescu (Petrescu) mam născut în comuna Petrești, jud. Dâmbovița, în anul 1919 la 7 ianuarie. Părinți se numesc Nae și Alexandrina ocupația agricultori avere 4 hectare de pământ și casă de locuit, între ani 1926-1930 am făcut școala primară în com unde mam născut”. Vă surprinde abundența erorilor gramaticale? Istoricul Lavinia Betea le-a găsit circumstanțe atenuante: „Oricât ar părea astăzi de ciudat, greșelile de ortografie sunt aproape firești generației sale. După cum arată datele singurului recensământ din istoria României Mari, nu mulți români din sudul țării se puteau lăuda cu absolvirea a patru clase primare. Copiii nu deprindeau scrisul pe caiet, alcătuind rânduri de propoziții, ci pe tăblița de ardezie. Desenau pe ea cu stilul unu sau două cuvinte”. De aici, probabil, disfuncționalitățile de exprimare scrisă. De remarcat că Elena Ceaușescu avea treizeci de ani când a așternut acele rânduri pe hârtie.

Coboară din osul fetei bune la toate în casa boierului Bălescu din Vișina

Întorcându-ne la rădăcinile „Tovarășei”, într-o vreme în care satele sărăcite ale României Mari își pomeneau bărbații morți în Primul Război Mondial, de unde până unde supranumele Lenuța lu’ Briceag? „Tatăl Elenei primise această poreclă după ce și-a deschis prăvălie - releva Lavinia Betea. Nae Petrescu avea pământ de «mijlocaș» (8 pogoane), după declarația fiicei sale, dar la negustorie îl trăgea ața. Vindea sare, zahăr, ață, ace, cuie, gaz (petrol pentru lampă). Poate țuică de casă și tutun cultivat în sat. Comercializa, desigur, bricege - de unde și porecla -, marfă căutată de țărani, care țineau cuțitașul rabatabil la brâu ori în legăturile cu mâncare purtate la câmp”. Părintele Lenuței era știutor de carte, compunea, potrivit mărturiilor culese de cercetătoarea Lavinia Betea, jalbele consătenilor, care i se adresau politicos: „Domnu’ Nae”. Făcuse, pare-se, inclusiv politică. Liberală! „Lui Nae Petrescu îi murise prima nevastă, lăsându-l fără copii. Cea de-a doua, Alexandrina, i-a fost recomandată de boierul Bălescu din satul vecin Vișina. Pe fata frumușică și dezghețată, părinții se învoiseră s-o scoată din rândul muncilor câmpului și s-o dea slujnică la conac. Își asumaseră riscul de a le fi pătată cinstea dacă, necununată, le-ar fi dăruit nepoți. După rânduială, dacă slujnica își găsea un bărbat, boierul era obligat s-o înzestreze, ceea ce era, bineînțeles, un avantaj”. Ce mai tura-vura, Nae Petrescu, un obișnuit al meselor la conac, a primit-o de mireasă pe Alexandrina, cu douăzeci de ani mai tânără decât el. A fost o mutare câștigătoare, pentru că fosta fată bună la toate în casa boierului i-a dăruit lui Nae doi copii, pe Lenuța și pe Gheorghe, alintat Gogu. Doar fetiței i s-a spus însă „a lu’ Briceag”. „Alexandrina, obișnuită cu traiul boieresc, fuma și juca șah, plăceri prohibite țărăncilor. Nu bătea nici ulița către biserică. Și nici nu s-a socotit vreodată asemeni celorlalte femei din sat”, amintea Lavinia Betea în cercetarea citată anterior. Probabil de la metehnele măicuței s-au rotunjit și fumurile de mai târziu ale Lenuței. Dar să facem loc basmului.

Niciodată la sapă și la coada vacii

Lenuța a lu’ Briceag a călcat prima oară pragul școlii din comuna natală la 7 ani și cum actele legate de promoția ei au dispărut pur și simplu după 1989, amintim un zvon conform căruia fetița lui Nae ar fi rămas repetentă la finalul clasei a IV-a, informație dezvoltată la cinci zile după moartea Ceaușeștilor, când cotidianul România Liberă, aflat sub comanda jurnalistului Petre Mihai Băcanu, a publicat două foi matricole pe numele Petrescu N. Elena care atestau că în anul școlar 1928-1929 eleva urmase cursurile clasei a V-a fără s-o promoveze. Repetenta ar fi fost reînscrisă, potrivit dezvăluirilor lui Petre Mihai Băcanu, în anul 1929-1930, dar n-ar mai fi continuat școala. „Documentul are aspect de fals din multiple considerente contextuale. În timpul publicării lui, presa abunda în informații mincinoase și mărturii (reale sau închipuite) despre viețile Ceaușeștilor. Exista și varianta care-i atribuia Lenuței titlul de cea mai isteață fată din școală”, sintetiza Lavinia Betea, profesor universitar doctor, absolventă a Facultății de Istorie-Filosofie. Pe cine să mai crezi? Cercetătoarea e împăciuitoare: „Cert este că Elena Petrescu a finalizat clasele primare. Ea a rămas în satul natal până la 17 ani. Memoria colectivă contura umbra unei fete frumoase și la locul ei, cu talie suplă, ten măsliniu, ochi deschiși la culoare, păr arămiu și bogat. Mergea la bal și la horă”. Într-un interviu acordat Laviniei Betea de Violeta Năstăsescu sunt dezvăluite și alte aspecte mai puțin știute din prima parte a vieții Elenei Ceaușescu. Adolescentă la Petrești, Lenuța știa să gătească, să țină casa curată, să coasă, să tricoteze, să croșeteze. Mai mult, părinții își juraseră ca singura lor fată să nu se mărite în sat. De altfel, Lenuța a lu’ Briceag nu era tocmai pregătită pentru o existență extrem de dură, așa cum duceau țărăncile din Petrești. Nu săpase niciodată, nu secerase, nu trudise la muncile pământului - la fel ca maică-sa, Alexandrina, proțăpită în gospodăria lui Nae direct din conacul boierului Bălescu. Soarta Elenei era alta, iar ea avea să se împletească în fir de aur la șaptezeci de kilometri de sătucul dâmbovițean, la București.

Începuturi bucureștene: lâna de iepure și tava cu gogoși 

În iarna anului 1936, Elena avea să-și ia inima în dinți și să părăsească Petreștiul într-o căruță mânuită de un văr. Legenda acestei călătorii fabuloase în toiul iernii avea să fie conturată de o nepoată a vărului-vizitiu, Mariana Dinulescu: „Lenuța se gătise cu o căciulă de lână angora. În București era o vremea rea, rece, umedă. Îmbibat de zăpada topită, căciuloiul îi aluneca Lenuței peste ochi. Când vizitiul a smucit o dată de hățuri, calul a «șters» tava cu gogoși din creștetul unui vânzător ambulant. «Hai, Lenuțo, să fugim!», i-a strigat el înspăimântat de furia păgubitului”. Încântătoare amintire de la cea dintâi descindere a viitoarei prime-doamne a României în Capitală, nu? Gheorghe-Gogu Petrescu nu doar că se instalase la București înaintea soră-sii Lenuța, dar se și infiltrase în structurile plăpândei organizații muncitorești Partidul Comunist din România (PCdR). În 1935, Gogu era deja însurat cu Rașela-Adela Rozenfeld, textilistă, ai cărei părinți fuseseră uciși de fasciști. Lenuța lu’ Briceag s-a insinuat în anturajul celor doi, ajungând, la rândul ei, să slujească în fabricile României Mari. În condicele partidului, fătuca din Petrești care-și tăiase cozile grele și-și lepădase poalele lungi pentru a scăpa de eticheta pusă de orășene - „țărănci împiedicate” - relata într-un limbaj rudimentar, cariat de greșeli ortografice, începutul vieții în Cetatea lui Bucur: „În anul 1936 am venit la București. am intrat ca ucenică la fabrica Lantex. în urma unei acțiuni am fost concediată. dintre cei care mă cunoșteau este Adela Petrescu. am lucrat la fabrica Texca până în 1937 am intrat la fabrica Minerva”. În vreme ce Lenuța a lu’ Briceag bătătorea pragurile fabricilor din Capitală, Nicolae Ceaușescu, Nicu, cum avea să-l alinte pe viață fata din Petrești, presta la zdup, la „Universitatea Doftana” (așa era supranumită de comuniști pușcăria prahoveană). Când s-au întâlnit însă - gurile rele susțin că Elena s-ar fi combinat mai întâi cu Marin, fratele lui Nicu -, a fost dragoste la prima vedere. Nu s-au mai despărțit nici măcar în moarte. 

Ce făcea tovarășa, lună de lună, cu salariile?

În anii ’80, Lenuța lu’ Briceag ajunsese să câștige 20.760 de lei pe lună (deținea funcțiile de prim-viceprim-ministru al Guvernului României și de directoare la ICECHIM), în condițiile în care salariul mediu net pe economie nu depășea 2.773 de lei. Nici ea, nici soțul, tovarășul Ceaușescu, nu plăteau chirie, nu achitau niciun leu pentru mâncare, concedii sau articole de îmbrăcăminte. Totul era acoperit de Gospodăria de Partid. Ce făceau cu banii? Are cuvântul istoricul Lavinia Betea: „După știința unor ofițeri din Direcția a V-a, lună de lună, Elena Ceaușescu depunea câte trei cecuri a câte 5.000 de lei, cu câștiguri în autoturisme Dacia, pe numele fiecăruia dintre copii. Îi ducea la CEC aghiotantul, coafeza sau menajera. Funcționarii de la Cabinetul 2 mai susțineau că în camera din spatele biroului Elena Ceaușescu avea un fișet, unde bănuiau că ține și cecurile copiilor”.

Femeia mortală din spatele Elenei Ceaușescu

Cum era, dincolo de legendele urbane și miturile pre și post-revoluționare, omul Elena Ceaușescu? Cercetătoarea Lavinia Betea e la post: „Ca să-l citez pe generalul Constantin Olteanu, care a cunoscut-o bine, Elena Ceaușescu n-a fost nici pe departe atât de deșteaptă pe cât s-a crezut ea, nici atât de proastă pe cât au făcut-o unii. Efectele comportamentelor sale au fost însă devastatoare la scară națională. De la percepția aceasta i s-a tras moartea”.

„În istoria secolului celor mai mari descoperiri științifice, performanța ca o semianalfabetă să treacă drept «savantă de renume mondial» e unică”, Lavinia Betea, istoric

103 de ani s-au împlinit pe 7 ianuarie 2022 de la nașterea Elenei Ceaușescu

Lenuța lu’ Briceag a rămas în satul natal până la 17 ani. Memoria colectivă contura profilul unei fete frumoase și la locul ei, cu talie suplă, ten măsliniu, ochi deschiși la culoare, păr arămiu și bogat

Alexandrina, mama Elenei Petrescu, a fost o țărancă obișnuită cu traiul pe picior mare încă de când lucra ca fată în casă la conacul unui boier dâmbovițean. Fuma, juca șah, nu muncea la câmp și nici nu mergea la biserică

„Elena Ceaușescu n-a ținut jurnale, n-a scris bilețele și nici scrisori. N-a lăsat în urmă nicio reflecție despre viața ei”, Lavinia Betea, istoric