x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri  „Acei copii n-ar fi avut mari șanse să trăiască fără ajutorul nostru”

 „Acei copii n-ar fi avut mari șanse să trăiască fără ajutorul nostru”

de Monica Cosac    |    17 Noi 2021   •   07:50
 „Acei copii n-ar fi avut mari șanse să trăiască fără ajutorul nostru”

Se pregătea să emigreze în Elveția sau în Germania și a ajuns în Irak. Așa începe povestea lui George Vlajie, un tânăr român care, în 2013, a hotărât să se realizeze profesional în vestul Europei. Curiozitatea, spune el, l-a determinat să dea clic pe un anunț al organizației Médecins Sans Frontières - MSF, pe care l-a văzut din întâmplare. Au urmat opt ani de provocări „care nu așteaptă să te acomodezi” și de experiențe „care te scot, câteodată brutal, din zona de confort”. Cele 10 misiuni la care a participat și faptul că a ajuns într-o lume complet diferită decât cea cu care era obișnuit spune că i-au dat ocazia să descopere lucruri noi despre sine și l-au ajutat foarte mult să se dezvolte personal. Acum, George locuiește în Columbia și așteaptă cea de-a 11-a misiune umanitară, care este deja confirmată și va începe în luna decembrie.

 

  • Cum ai ajuns la Médecins Sans Frontières și ce te-a determinat să rămâi, având în vedere că misiunile organizației au loc în zone defavorizate, cu multe lipsuri? 

George Vlajie: - Am fost recrutat de MSF în 2013 și a fost, să zicem, din întâmplare. Mă pregăteam să emigrez și aplicasem la niște joburi în Germania și Elveția când am văzut ad-ul de la MSF. Mi-a stârnit curiozitatea și am decis să aplic. Am fost chemat foarte repede la interviuri în Viena și, la scurt timp, m-au contactat să îmi spună că am fost selecționat. Am decis să accept, considerând că prima misiune durează 6 luni și, în final, dacă nu mă adaptez, mă pot întoarce în mediul din care am plecat. Și așa a început prima misiune cu MSF în Irak, în 2013. În Médecins Sans Frontières am descoperit ceea ce am ajuns să consider cel mai valoros aspect al unui job, și anume, motivația. Am descoperit o lume complet diferită de cea cu care eram obișnuit, cu mai puțină ipocrizie, fără discursuri corporatiste fără sfârșit, și cel mai important – unde obiectivul principal este să oferi asistență medicală de cea mai înaltă calitate. Pe scurt, am descoperit exact ceea ce căutăm la un job și a fost clar – căutarea a luat sfârșit.

  • Și cum arată acum o zi din viața ta?

George Vlajie: - Zilele sunt foarte diferite între ele și în funcție de țara în care este misiunea, tipologia proiectelor și anumite aspecte ale jobului pot lua mai mult sau mai puțin din timp. Lucrul ăsta m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt personal, pentru că trebuie să fii – sau să devii – foarte versatil pentru a te adapta rapid la contexte diferite și priorități foarte diferite. O constantă a jobului care mă motivează foarte mult este oportunitatea de a forma colegi noi în MSF. Fiind o organizație dinamică, ai foarte mult personal nou – sau, vorbind de o misiune nouă, tot personalul este nou.

- Care a fost misiunea care te-a marcat cel mai tare și de ce?

George Vlajie: - Misiunea din Liban a fost foarte interesantă. Am început de la zero, dintr-o cameră de hotel în Beirut, și am deschis, în parteneriat cu un spital public, o secție de Terapie Intensivă pediatrică, program de talasemia pediatric și chirurgie. Deși e dificil să vezi copii într-o secție de terapie intensivă, tot timpul proiectele pediatrice îmi oferă o motivație în plus, știind că acei copii n-ar fi avut mari șanse să trăiască fără ajutorul nostru, din cauza costurilor exorbitante ale secțiilor de terapie intensivă.

- Și cea mai mare provocare într-o misiune?

George Vlajie: - Sudanul de Sud, cu siguranță. A fost a doua misiune, nu lucrasem niciodată în HR și m-am trezit într-un proiect cu peste 300 de angajați și o grămadă de probleme care nu așteaptă să te acomodezi. Sunt tipul de experiențe în MSF care te scot, câteodată brutal, din zona de confort și îți dau totodată ocazia să descoperi lucruri despre tine pe care nu ți le-ai imaginat înainte. Iar Sudanul de Sud e o țară frumoasă, dar o lume complet diferită de a noastră și doar să mergi acolo e o experiență pe care nu ți-o poți imagina până nu o trăiești.

- Povestește-ne ce se petrece mai exact într-o misiune umanitară

George Vlajie: - Misiunile umanitare ale MSF sunt axate pe suport medical pentru populațiile vulnerabile. În general, misiunile încep cu intervenții exploratorii în urma cărora se identifică necesitățile și posibilitățile de intervenție. Apoi, sunt deschise unul sau mai multe proiecte, unde sunt oferite diverse servicii medicale gratis. Este interesant, pentru că aproape toate activitățile medicale sunt (sau pot fi) oferite de MSF în funcție de necesități și toate activitățile medicale respectă standarde înalte de calitate, de cele mai multe ori mult peste ce pot oferi spitalele publice. În afară de asta, ai tot sistemul necesar de suport cu HR, finanțe, logistică etc. Există proiecte de diverse tipologii cu bugete de la 200 de mii de EUR până la milioane de EUR. 

 

- Se știe că medicii români sunt vânați de clinicile medicale din străinătate și se spune, în general, că doctorii din România sunt buni din punct de vedere profesional, sunt competitivi... După mai mulți ani în care ai interacționat cu un număr mare de medici de diferite naționalități, ce ne poți spune despre medicii din România?

George Vlajie: - Am avut privilegiul de a cunoaște și lucra cu specialiști recunoscuți din diverse domenii și cred că medicii din România sunt foarte bine pregătiți, muncitori și serioși. Și faptul că mulți se luptă și rezistă într-un sistem cu multe probleme și, cum am văzut în țări cu probleme similare, demotivant este un factor în plus de admirat.

 

- Faptul că se formează într-un sistem plin de lipsuri (multe limite financiare, tehnologice etc. ), în care de multe ori sunt nevoiți să găsească soluții pentru a-și ajuta pacienții, îi face să fie mai descurcăreți în aceste misiuni comparativ cu medicii din țările cu sisteme medicale bine puse la punct, cum sunt țările din vestul Europei, spre exemplu?

George Vlajie: - Cu siguranță, găsești oameni proactivi în a găsi soluții și a oferi cel mai bun serviciu medical pacienților, dar cred că este mai mult o calitate personală decât un rezultat al sistemului din care provin. Am lucrat cu persoane care tot timpul încearcă să îmbunătățească lucrurile și cu alte persoane care fac doar strictul necesar și nu se obosesc cu nimic peste strictul necesar. 

  • Cum se poate alătura un medic din România echipelor Medici Fără Frontiere?

George Vlajie: - Românii sunt recrutați de biroul MSF din Austria. Trebuie să mergi la site-ul https://www.aerzte-ohne-grenzen.at/en, secțiunea „Work With Us” și acolo vezi exact ce specialități medicale și non-medicale sunt căutate. Și, dând clic pe jobul de care ești interesant, o să vezi profilul și, în josul paginii, secțiunea unde poți începe să aplici.  


Médecins Sans Frontières este o organizație umanitară independentă internațională din domeniul medical care acordă asistență de urgență persoanelor afectate de conflicte armate, epidemii, dezastre naturale și de lipsa îngrijirilor medicale.

În cadrul organizaţiei MSF nu lucrează doar medici și asistenți medicali, ci și profesionişti din alte specialităţi, care ajută la punerea în practică a misiunilor umanitare. Gheorghe (George) Vlajie este Finance&HR Coordinator în MSF și este responsabil de definirea și implementarea strategiei la nivel de misiune a organizației internaționale.

×