x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Statul împotriva tratamentului hiperbaric: România, zona crepusculară a barocamerelor

Statul împotriva tratamentului hiperbaric: România, zona crepusculară a barocamerelor

de Diana Scarlat    |    11 Ian 2022   •   07:15
Statul împotriva tratamentului hiperbaric: România, zona crepusculară a barocamerelor

De la începutul pandemiei s-a vorbit despre mai multe tratamente care au dat rezultate excepționale în mai multe țări, inclusiv în România.

Camera hiperbară (sau barocamera) este unul dintre dispozitivele medicale despre care s-a spus că a vindecat în trei-patru zile cazuri grave de COVID-19. În țara noastră s-au făcut astfel de tratamente la clinicile private, dar statul s-a opus tuturor încercărilor unor manageri de spital care au cerut acest echipament, după ce DSU a achiziționat șase barocamere despre care nu se știe unde se află. Au urmat declarații ale oficialilor statului român în defavoarea folosirii camerelor hiperbare pentru tratarea COVID-19, de la începutul anului trecut, apoi scandaluri legate de eficiența acestor echipamente. Cea mai recentă acțiune a statului împotriva barocamerelor a fost cea a comisiei din Ministerul Sănătății care avizează achizițiile spitalelor, pe proiecte europene. Comisia a tăiat, pur și simplu, fără nicio explicație, banii de achiziții pentru o barocameră pentru care a depus un proiect european Spitalul Găești.

Scandalul legat de prima barocameră nefolosită a izbucnit imediat după tragedia de la Colectiv. La începutul anului 2016, conducerea Spitalului Floreasca era acuzată că a cumpărat la un preț de trei ori mai mare decât cel al pieței o astfel de barocameră, pentru secția de Mari Arși, dar „OZN-ul” capsulă a stat nefolosit și că nici măcar nu era destinat tratamentelor din acea secție. Pregătirile pentru crearea unității de arși gravi de la Floreasca au durat aproape zece ani, din 2004 până în 2013, iar principala acuzație care i-a fost adusă conducerii spitalului a fost legată de investiția pentru achiziționarea barocamerei monoloc – aproape un sfert din bugetul total – spunându-se că medicina hiperbară funcționează independent de îngrijirea arșilor. Barocamerele „monoloc” (de tip capsulă, pentru o singură persoană), spre deosebire de cele „multiloc” (în care intră mai multe persoane), nu pot fi utilizate la bolnavii aflați în stare gravă și critică. Tocmai de aceea, secretarul de stat Raed Arafat a comandat, pentru DSU, șase camere hiperbare „multiloc” mobile. Apoi nu s-a mai vorbit despre aceste achiziții, până în 2020. A revenit în actualitate scandalul, după ce unii medici din România au început să ceară barocamere pentru tratarea COVID-19. Statul român nu a dat niciun răspuns, dar a mai izbucnit un scandal legat de aceste echipamente medicale, după moartea cântărețului de muzică populară Petrică Mîțu Stoian, în noiembrie 2021. S-a dat vina mai întâi pe barocamera folosită în tratarea post COVID a cântărețului, la o clinică privată, iar unii s-au grăbit să afirme că acest dispozitiv este nu doar inutil, ci și nociv în tratamentele COVID sau cele pentru recuperarea după boală. Totuși, alți specialiști au venit cu explicații care arată că a fost vorba despre altceva: nu camera e de vină, ci tratamentul hiperbaric inadecvat sau de un cumul de factori. „Indicațiile în cazul oxigenului hiperbar sunt foarte clare. Tratamentul hiperbaric este util în multe situații, însă are și contraindicații. Există diferite tipuri de barocamere utilizate. În clinica privată este posibil să fi contractat o infecție nosocomială. Probabil s-a suprapus acea infecție peste boala COVID. Șansele de recuperare în cazul unui bolnav Covid depind de severitatea infecției, de istoricul pacientului și de precocitatea tratamentului”, a explicat medicul Tudor Ciuhodaru.

Categoric împotriva folosirii echipamentului

Cert este, însă, că intenția statului român de a nu utiliza barocamerele în tratamentele COVID a devenit foarte clară, după ce șeful DSU, Raed Arafat, a declarat, încă din februarie 2021, că nu se dorește acest lucru. Acesta a spus că în anumite situaţii, atmosfera din barocameră poate deveni periculoasă pentru pacient. „În primul rând, folosirea barocamerei la pacienţii cu COVID a fost discutată în mai multe zone, inclusiv cu colegi din afară, în faza acută cel puţin nu ştiu să fie folosită undeva. Am avut o discuţie inclusiv cu colegi din Italia, care ştiţi prin ce au trecut şi au foarte multe barocamere, era o videoconferinţă cu expertul din Italia şi care a zis că nu îl folosesc în situaţii de pacienţi acuţi”, a declarat Arafat, după ce directorul Spitalului Găești a cerut insistent să i se dea pentru spital o barocameră, el având specializare acreditată pentru a folosi acest echipament. Medicul militar Laurențiu Belușică (col. r.), directorul Spitalului Găești, în alte țări, bolnavii în starea cea mai gravă scapă cu viață și se vindecă în doar patru zile, dacă sunt tratați în camera hiperbară. Acesta a trimis către DSU rezumatul a aproape 3.000 de articole științifice din 2020 care arată că tratamentul este chiar eficient. Dar i s-a refuzat atât prima cerere pentru una dintre cele șase barocamere mobile, și achiziția cu fonduri europene a uneia. „Am accesat un proiect finanțat pe fonduri europene, de șase milioane de euro, mai lucrez la un proiect de trei milioane de euro, iar pe primul proiect trebuie să achiziționăm și o cameră hiperbară, care ar putea salva foarte multe vieți. Am studiat foarte mult și am aflat de camera hiperbară. În camera hiperbară este băgat pacientul și se crește presiunea aerului, administrându-se oxigen de până la două atmosfere. În acest fel, țesuturile se regenerează și, efectiv, organismul întinerește”, a declarat medicul, pentru Jurnalul, înainte de a afla că i s-au tăiat pur și simplu banii pentru achiziții din fonduri europene, astfel încât să nu mai poată cumpăra camera hiperbară pentru Spitalul Găești. 

3.000 de articole științifice nu conving DSU

Medicul a făcut cursurile de specializare cu patru ani în urmă, la Constanța, la o clinică privată care face de mai mulți ani tratamente hiperbare și cursuri pentru medici, cu medicul Bogdan Cristian Ion. „Venind la Găești, ca manager, primul lucru pe care am încercat să-l fac a fost să aduc o cameră hiperbară. Mulți n-au înțeles cum se pot vindeca bolnavii de COVID cu această cameră hiperbară. Cei care au nevoie de intubație pot fi vindecați mult mai ușor, în patru zile. Gândiți-vă că de acest tratament ar putea beneficia, gratuit, prin contractul cu Casa de Sănătate, mii de bolnavi din România”, mai explica directorul Spitalului Găești. Laurențiu Belușică a cerut o barocameră și fostului ministru, Nelu Tătaru. „Nu mi-a răspuns. Domnul Arafat a delegat un subaltern să-i ceară documente doveditoare pentru a demonstra că această cameră hiperbară vindecă de covid. I-am trimis documentația. Camera hiperbară se folosește, cu rezultate excelente în tratarea bolnavilor de COVID, în Rusia, în Germania, în Iran, în Israel. Toată lumea a-nceput să le folosească, s-au scris deja peste 2.700 de articole științifice și studii despre rezultatele obținute, dar la noi stau degeaba, în depozite. Cel pe care l-a delegat domnul Arafat să-mi ceară documentația, director medical de  la DSU, mi-a răspuns, după două luni, că nu l-am convins cu literatura de specialitate și nu-mi dă nicio barocameră”, a mai explicat medicul. Medicului Laurențiu Belușică i s-a refuzat chiar și implicarea în salvarea vieților unor oameni intoxicați cu monoxid de carbon, la Medgidia. „A fost o întreagă familie intoxicată și doar una dintre fete mai trăia. Putea fi salvată cu barocamera. Au trimis camera hiperbară acolo, dar fata, fiind în comă, nu putea să intre singură. Trebuia să intre un medic, împreună cu ea. Eu absolvisem cursuri de salvator și puteam să mă duc, dar nu am fost acceptat, iar fata a murit”, a povestit medicul. 

Ministrul Sănătății nu are niciun fel de implicare financiară în proiectul european al Spitalului Găești, prin care trebuia să se cumpere o cameră hiperbară. Totuși, Comisia Ministerului, deși are doar rol consultativ, a tăiat pur și simplu banii de achiziție pe fonduri europene pentru Spitalul Găești, fără nicio justificare. Astfel, nu se va putea cumpăra barocamera.

×
Subiecte în articol: tratament hiperbaric