x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international CFR Cluj pierde orice șansă de a se califica în primăvara UEFA Conference League

CFR Cluj pierde orice șansă de a se califica în primăvara UEFA Conference League

26 Noi 2021   •   08:40
CFR Cluj pierde orice șansă de a se califica în primăvara UEFA Conference League

CFR Cluj Napoca a fost învinsă, joi seara, de danezii de la Randers, cu scorul de 2-1 (0-0), în cea de a 5-a etapă a fazei grupelor, din UEFA Conference League. Ardelenii au rămas fără victorie în grupă și cu un singur punct, ratează calificarea în șaisprezecimile de finală ale competiției.

Prima repriză a fost destul de animată, clujenii având o bară, în debutul meciului, cele care au dominat fiind totuși gazdele.

După o serie de schimbări, de ambele părți, Kamara a deschis scorul la doar două minute după ce fusese introdus în teren. Bungaard a centrat, Camora a respins greșit, iar Kamara, aflat în locul potrivit, l-a executat fără emoții pe Bălgrădean (1-0, min. 68)

Ciprian Deac a readus speranța ardelenilor, în minutul 72, marcând cu o lovitură de cap puternică și bine plasată, de la aproximativ 11 metri, după o centrare de pe dreapta, a lui Susic (1-1, min. 72).

Speranțele au fost năruite în minutul 76, când Piesinger a executat imparabil o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, învingându-l pe Bălgrădean.

Clujenii ar fi putut egala pe final, însă șutul lui Costache a atins doar plasa laterală.

CFR Cluj nu mai are nici o șansă de a accede în faza meciurilor eliminatorii ale UEFA Conference League, având un singur punct din 5 meciuri.

În cealaltă partidă a grupei, Jablonec și Alkmaar au remizat 1-1, olandezii asigurându-și primul loc în grupă, cu 11 puncte, urmați de Jablonec, cu 7 și Randers, cu 6, ultimele două păstrând șanse de calificare în faza șaisprezecimilor.

În ultimul meci al grupei D, CFR Cluj va juca pe 9 decembrie cu Jablonec, pe teren propriu.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cfr cluj