x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Soluții pentru elevi: vacanță prelungită, în loc de școală online

Soluții pentru elevi: vacanță prelungită, în loc de școală online

de Diana Scarlat    |    21 Oct 2021   •   07:40
Soluții pentru elevi: vacanță prelungită, în loc de școală online

Propunerea pe care o lansează Ministerul Educației este prelungirea vacanței elevilor, până la aproape o lună, în această perioadă, pentru a se evita trecerea în sistem online. În acest moment, școlile pot trece la această formă de învățare prin decizii luate conform situației pe care o au la nivelul unității de învățământ. Pierderile cauzate de școala online sunt foarte mari, iar o nouă perioadă prelungită de învățare de la distanță poate crea probleme mai mari decât cele care există deja. Elevii se descurcă din ce în ce mai greu la examene și riscul este major pentru generațiile care acum sunt supuse acestei situații. Pe de altă parte, numărul din ce în ce mai mare de îmbolnăviri ar putea duce, în cel mai scurt timp, către un nou lockdown, soluția fiind deja discutată la nivelul Parlamentului.

 

Ministrul Educației s-a străduit să țină cât mai mult școlile deschise, iar modificarea structurii anului școlar este propusă pentru a se evita cât mai mult școala online, chiar și în noua situație haotică la care s-a ajuns în România. Dacă se acceptă propunerea Ministerului Educației, se vor decala datele vacanțelor cu circa trei săptămâni, astfel încât vacanța de iarnă va fi pentru preșcolari și învățământul primar în perioada 1-14 noiembrie, iar pentru gimnaziu, liceu, învățământ profesional și postliceal, vacanța va fi în perioada 25 octombrie-14 noiembrie. Decalajul este conceput astfel încât să nu afecteze calendarul examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat. Sindicatele ar prefera, mai degrabă, trecerea în sistem online de învățare, considerând că situația sanitară la care s-a ajuns este mult prea gravă pentru a se menține școlile deschise. „Între prelungirea vacanței și școala online. Dacă specialiștii propun o astfel de soluție, nu sunt în măsură să mă opun sau să comentez. În condițiile în care avem peste 500 de morți pe zi, prefer școala online, mai degrabă decât să văd morți în România. Deși va exista un dezavantaj pentru cei care nu au acces la internet, avem nevoie de soluții pentru a salva vieți. Vacanța prelungită înseamnă că nimeni nu mai intră online, dar în privința posibilităților reale de a recupera materia este o problemă, pentru că deja s-a pierdut prea mult în aproape doi ani de pandemie”, a explicat, pentru Jurnalul, Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.   

 

Nemulțumiri în ambele tabere

 

Sunt nemulțumiți și cei care își doresc să rămână deschise școlile, dar și cei care cer trecerea în sistem online cât mai repede. Fiecare dintre tabere vine cu argumente perfect valabile, dar o soluție trebuie să se găsească, în cel mai scurt timp, pentru a evita o tragedie. Soluția prelungirii vacanței s-a mai luat și la începutul anului 2021, în precedentul an școlar, din luna aprilie. Nemulțumiți au fost și atunci, sunt și acum, mai ales pentru că nu mai există predictibilitate, iar cele mai mari probleme le au familiile care nu au cu cine să-și lase copiii acasă, atât în cazul învățământului online, cât și dacă vacanța este prelungită. Dar o soluție trebuie să se ia, în situația actuală, până va scădea numărul de îmbolnăviri și de morți de COVID-19. „Propunem această modificare a structurii anului școlar pentru a evita școala online. Mergem pe varianta cu prezență fizică, atât cât se poate, pentru că pierderile sunt foarte mari în privința învățării în sistem online. Școala online nu înseamnă doar conectivitate la internet, ci înseamnă conținut digital pentru tot ceea ce înseamnă programe de învățământ și cadre didactice formate pentru a preda în sistem online, ceea ce nu avem. Fiecare unitate de învățământ este acreditată să funcționeze cu forma de învățământ la zi. Școala online este o excepție valabilă doar pentru perioada stării de alertă, pentru a asigura măsurile de protecție sanitară,  acolo unde este nevoie”, a explicat, pentru Jurnalul, un reprezentant al Ministerului Educației.

×