x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Arabia Saudită construiește propriile rachete balistice cu ajutorul Chinei

Arabia Saudită construiește propriile rachete balistice cu ajutorul Chinei

26 Dec 2021   •   21:20
Arabia Saudită construiește propriile rachete balistice cu ajutorul Chinei
Sursa foto: Hepta

Arabia Saudită își construiește propriile rachete balistice cu ajutorul Chinei, potrivit evaluărilor serviciilor de informații ale Statelor Unite și imaginilor din satelit, conform CNBC.

Evaluarea agențiilor de informații americane este că regatul, despre care se crede de mult timp că ar fi achiziționat rachete de la Beijing, își fabrică acum propriile rachete, potrivit unei surse familiare cu această chestiune și unui oficial american.

Imagini din satelit obținute de NBC News sugerează, de asemenea, că Arabia Saudită produce rachete balistice într-un sit situat la vest de capitala Riad, potrivit cercetătorilor de la Middlebury Institute of International Studies at Monterey, din California.

"Dovada cheie este că instalația operează o "groapă de ardere" pentru a elimina carburantul rămas de la producția de rachete balistice", au scris Jeffrey Lewis și David Schmerler de la James Martin Center for Nonproliferation Studies din cadrul Middlebury Institute.

Ei au adăugat că situl "pare să fi fost construit cu ajutorul Chinei".

Această evoluție ar putea complica și mai mult eforturile administrației Biden de a convinge Iranul să revină la acordul nuclear cu puterile mondiale. De asemenea, ar putea adăuga un alt nivel de complexitate în relațiile Washingtonului cu Beijingul.

Iranul și Arabia Saudită sunt dușmani regionali și va exista îngrijorarea că fabricarea de rachete balistice de către Riad ar putea modifica calculele Teheranului cu privire la posibilele sale înțelegeri în cadrul discuțiilor menite să revigoreze acordul din 2015. Noua evoluție are loc cu câteva zile înainte ca discuțiile, care au avut dificultăți în a face progrese, să fie reluate la Viena și ar putea determina ca Iranul să nu renunțe la propriile rachete balistice.

"Dacă Iranul ar intra în negocieri cu privire la programul său de rachete, ar fi puțin probabil să accepte limite care să nu se aplice și altor țări", a scris Mark Fitzpatrick, membru asociat al Institutului Internațional pentru Studii Strategice cu sediul la Londra, într-un articol despre programul de rachete balistice al Arabiei Saudite publicat de institut în luna august.

Rachetele balistice sunt arme care pot transporta atât explozibili convenționali, cât și focoase nucleare.

Faptul că Arabia Saudită își fabrică propriile rachete balistice va stârni îngrijorări legate de intensificarea cursei înarmărilor într-o regiune extrem de tensionată, care este deja zguduită de conflicte.

Mediafax

×
Subiecte în articol: arabia saudita China