x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autorităţile australiene au detectat prezenţa noii tulpini la doi pasageri care au călătorit în Africa Australă

Autorităţile australiene au detectat prezenţa noii tulpini la doi pasageri care au călătorit în Africa Australă

28 Noi 2021   •   20:30
Autorităţile australiene au detectat prezenţa noii tulpini la doi pasageri care au călătorit în Africa Australă

Autorităţile sanitare australiene au anunţat că au detectat prezenţa variantei de coronavirus Omicron la doi pasageri care au sosit din Africa Australă la Sydney, transmite duminică dpa.

Autoritatea sanitară a statului Noul Wales de Sud, în estul Australiei, a declarat că a efectuat teste de urgenţă care au confirmat prezenţa acestei noi tulpini la doi pasageri sosiţi sâmbătă în Sydney.

Cei doi pasageri au călătorit cu o cursă a Qatar Airways prin Doha, a precizat NSW Health într-un comunicat.

Ei au fost testaţi pozitiv la COVID-19 la scurt timp după sosirea lor, ceea ce a dus la o analiză mai avansată, pentru a stabili dacă ei erau purtători ai noii variante de coronavirus, Omicron, detectată pentru prima dată în Africa de Sud.

"Cele două cazuri, care erau asimptomatice, se află în izolare în camere specifice. Cele două persoane sunt vaccinate cu schemă completă", potrivit NSW Health.

Alţi 12 pasageri provenind din Africa Australă care au sosit cu aceeaşi cursă aviatică nu au fost testaţi pozitiv la COVID-19, însă au fost plasaţi în carantină, a precizat ministerul.

Celor circa 260 de pasageri şi membri ai echipajului cursei li s-a cerut de asemenea să intre în izolare, a mai informat autoritatea sanitară.

×