x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dezvăluire șocantă: CIA bagă sub preș infracțiunile sexuale cu copii ale angajaților săi

Dezvăluire șocantă: CIA bagă sub preș infracțiunile sexuale cu copii ale angajaților săi

de Şerban Mihăilă    |    03 Dec 2021   •   07:34
Dezvăluire șocantă: CIA bagă sub preș infracțiunile sexuale cu copii ale angajaților săi

Rapoarte declasificate ale Inspectorului General al CIA dezvăluie un tipar al abuzurilor asupra minorilor, precum și decizii repetate ale procurorilor federali americani de a nu trage la răspundere personalul serviciului secret extern al SUA. În ultimii 14 ani, Agenția Centrală de Informații a adunat în mare taină dovezi credibile, care arată că peste 10 angajați și contractori de-ai săi au comis infracțiuni sexuale cu implicarea copiilor. Deși cele mai multe dintre cazuri au fost trimise procurorilor americani în vederea urmăririi penale, doar una dintre aceste persoane a fost acuzată de o infracțiune. Procurorii au trimis restul cazurilor înapoi la CIA pentru a fi gestionate intern, ceea ce înseamnă că puțini au avut de suferit consecințe, în afară de o eventuală pierdere a locurilor de muncă și a certificatelor de securitate. Această procedură de lucru marchează o abatere izbitoare de la modul în care au fost gestionate infracțiunile sexuale care implică copii în cadrul altor agenții federale, cum ar fi Departamentul pentru Securitate Internă și Administrația contra Drogurilor. Persoane din interiorul CIA susțin că agenția se opune urmăririi penale a personalului său, de teamă că aceste cazuri vor dezvălui secrete de stat.

 

Dezvăluirile sunt conținute în sute de rapoarte interne ale CIA, din ultimii 14 ani, obținute de site-ul de știri american „BuzzFeedNews”, în urma unor procese intentate în baza „Freedom of Information Act”, legea federală privind libertatea de informare, care impune divulgarea integrală sau parțială, la cerere, a unor informații și documente nepublicate anterior și controlate de administrația SUA.

Site-ul de știri a aflat astfel că un angajat al CIA a avut contacte sexuale cu un copil de 2 ani și unul de 6 ani. Ulterior, acesta a fost concediat. Un al doilea angajat a cumpărat trei videoclipuri cu conținut sexual explicit cu fete tinere, filmate de mamele lor. După izbucnirea scandalului, el și-a dat demisia. Un al treilea angajat a mărturisit că a vizionat până la 1.400 de imagini cu copii, având un caracter sexual abuziv, în timp ce se afla în misiunile agenției. Documentele nu precizează ce măsuri a luat CIA împotriva lui sau dacă a luat vreuna. De asemenea, unui contractant care a aranjat relații sexuale cu un agent FBI sub acoperire, care se dădea drept copil, i-a fost revocat contractul.

 

Secretul de stat – justificarea de serviciu

 

CIA nu a răspuns la întrebările detaliate pe marginea acestor dezvăluiri, limitându-se să precizeze că agenția „ia în serios toate acuzațiile de posibile abateri penale comise de angajați”. Aceeași poziție a fost adoptată și de un purtător de cuvânt al procuraturii din districtul de Est al Virginiei, unde au fost trimise multe dintre sesizările penale. Acesta s-a mărginit să comenteze că instituția sa „își ia în serios responsabilitatea de a trage la răspundere angajații guvernului federal care încalcă legea federală în jurisdicția noastră”.

Patru foști oficiali familiarizați cu modul de funcționare al investigațiilor interne în cadrul agențiilor de informații au declarat pentru „BuzzFeedNews” că există multe motive pentru care procurorii ar putea să declanșeze un caz penal. Unul dintre ei, familiarizat cu funcționarea Biroului Inspectorului General al CIA, a declarat că agenția este îngrijorată de faptul că, într-un caz penal, ar putea fi divulgate informații sensibile.

Fostul oficial, care a analizat rapoartele declasificate ale Inspectorului General, a sintetizat îngrijorarea avocaților CIA astfel: „Nu putem cere ca acești oameni să depună mărturie; ei ar putea fi forțați, fără să vrea, să dezvăluie surse și metode de operare”.

Oficialul, care a recunoscut că agenția are de zeci de ani o problemă cu vizionarea de imagini ale unor abuzuri comise asupra copiilor, a declarat că CIA înțelege necesitatea de a proteja „echitățile sensibile și clasificate”. Cu toate acestea, a mărturisit sursa anonimă, „pentru infracțiuni de o anumită categorie, indiferent dacă este vorba de o agenție de informații sau nu, trebuie găsită o cale pentru urmărirea acestor oameni”.

 

CIA, privilegiată

 

Infracțiuni sexuale cu implicarea copiilor, inclusiv vizionarea imaginilor unor abuzuri, au fost descoperite și la alte agenții americane care lucrează cu informații sensibile. Într-un raport din noiembrie 2009, Departamentul Apărării a recunoscut că zeci de membri ai personalului Pentagonului sau contractori au fost descoperiți cu astfel de imagini. În 2014, Inspectorul General al Comunității de Informații a fost informat că doi funcționari ai departamentului care supraveghează sateliții de spionaj ai Americii au recunoscut că au vizionat imagini cu abuzuri sexuale comise asupra copiilor, în timpul unor teste la detectorul de minciuni.

La un simpozion din 2016, Daniel Payne, un înalt oficial de securitate de la Pentagon, a afirmat că, atunci când au fost examinate computerele angajaților, „cantitatea de pornografie infantilă pe care am văzut-o era pur și simplu de neimaginat”.

Spre deosebire de angajații celorlalte agenții, doar una dintre persoanele citate în documentele CIA, în ultimul deceniu, a fost acuzată de o infracțiune. În cazul respectiv, ca și în singurul caz cunoscut anterior în care un membru al personalului CIA fusese acuzat de infracțiuni sexuale cu minori, angajatul era, de asemenea, investigat pentru manipularea necorespunzătoare a datelor secrete.

 

Procurorii federali se spală pe mâini

 

Documentele obținute de „BuzzFeedNews” dezvăluie, de asemenea, un tipar al cazurilor de abuz sexual, în care anchetatorii interni au descoperit dovezi de infracțiuni sexuale ce implicau copii, dar procurorii federali nu au formulat nicio acuzație.

După cum se procedează în cazul documentelor serviciilor de informații, înregistrările au fost redactate masiv. Între informațiile ascunse figurează numele angajaților și contractorilor acuzați, precum și detalii despre sarcinile acestora în cadrul CIA. Agenția a invocat motive de confidențialitate, de securitate națională, dar și o lege federală care scutește CIA de la dezvăluirea anumitor detalii despre operațiunile sale.

„Necunoașterea identităților suspecților reprezintă un obstacol în identificarea acestor cazuri și a motivelor pentru care au fost refuzate”, a recunoscut, de altfel, purtătorul de cuvânt al procuraturii din districtul de Est al Virginiei.

Dintre cei 10 angajați despre care Inspectorul General al CIA – procuror ce acționează independent în cadrul agenției – a constatat că au comis infracțiuni sexuale cu copii, cinci au fost concediați sau au demisionat. Alți patru au fost trimiși în fața unei comisii de personal sau a Biroului de Securitate, care investighează scurgerile de informații secrete și este responsabil pentru siguranța facilităților CIA.

Deznodământul unui caz – în care imagini de abuz sexual asupra copiilor au fost descoperite pe un computer al CIA care fusese lăsat nesupravegheat – este necunoscut. Angajatul căruia îi fusese atribuit acel dispozitiv a declarat că a schimbat calculatoarele în timp ce se afla în străinătate. El a negat că l-a folosit pentru a vizualiza astfel de materiale.

Dincolo de modul în care CIA a gestionat aceste cazuri, persistă serioase întrebări legate de motivul pentru care procurorii americani au decis să nu acuze pe nimeni, chiar și atunci când păreau să aibă dovezi clare.

Procurorii au, în general, o libertate largă de apreciere în privința inițierii sau abandonării unor acuzații penale. Ei pot considera că probele sunt prea vechi sau prea slabe, pot lua în calcul dorința victimei unei infracțiuni de a continua urmărirea penală și pot evalua șansele de a convinge un juriu.

„Ocupația sau angajatorul suspectului nu intră în această evaluare”, a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii din districtul de Est al Virginiei. „Deși nu putem comenta motivele pentru care au fost refuzate cazuri specifice, luăm foarte în serios orice acuzație potrivit căreia procurorii noștri au refuzat un potențial caz pe baza unei evaluări necorespunzătoare a factorilor relevanți!”, s-a limitat să adauge el. 

 

Deși cele mai multe dintre cazuri au fost trimise procurorilor americani în vederea urmăririi penale, doar unul dintre angajații CIA a fost acuzat de o infracțiune.

×
Subiecte în articol: cia Joe Biden abuz sexual