x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Charles li se va alătura liderilor statelor G20 la summitul de la Roma

Prinţul Charles li se va alătura liderilor statelor G20 la summitul de la Roma

30 Oct 2021   •   21:30
Prinţul Charles li se va alătura liderilor statelor G20 la summitul de la Roma

Prinţul Charles li se va alătura liderilor lumii la summitul G20 din acest weekend, informează sâmbătă Clarence House, relatează dpa.

Preşedinţi şi prim-miniştri se întâlnesc la Roma pentru un summit al celor mai mari economii din lume în ajunul conferinţei ONU privind combaterea schimbării climatice (Cop26), care se deschide oficial luni, în Scoţia.

Prinţul Charles va susţine discursul inaugural la summitul din Glasgow şi i-a avertizat deja pe liderii lumii care se îndreaptă spre COP26 că lumea aşteaptă de la ei acţiuni concrete.

În capitala italiană, prinţul Charles va participa la recepţia şi dineul care vor avea loc sâmbătă seară la Palatul Quirinale, reşedinţa oficială a preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella.

Printre cei care îi vor întâmpina pe liderii din statele G20 vor fi Mattarella şi fiica sa, Laura Mattarella şi prim-ministrul Mario Draghi şi soţia sa Maria Serena Cappello.

Charles, care a vizitat ultima Roma în 2019 pentru a participa la canonizarea cardinalului John Henry Newman, se va alătura liderilor politici pentru fotografia oficială, înainte de a participa la recepţia privată şi la dineu.

În timpul summitului G20, premierul Boris Johnson îi va îndemna pe liderii celor mai mari economii să-şi respecte angajamente de a reduce emisiile dăunătoare de dioxid de carbon.

Downing Street a precizat că el va spune că ţările care au făcut cel mai mult pentru a provoca încălzirea globală trebuie să-şi asume răspunderea în faţa ţărilor care se confruntă acum cu consecinţele cele mai severe.

×
Subiecte în articol: printul charles