x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieră istorică: Moldova nu mai arde gaze rusești. Moscova șantajează Chișinăul

Premieră istorică: Moldova nu mai arde gaze rusești. Moscova șantajează Chișinăul

de Şerban Mihăilă    |    28 Oct 2021   •   07:50
Premieră istorică: Moldova nu mai arde gaze rusești. Moscova șantajează Chișinăul

Pentru prima oară în istorie, Republica Moldova este forțată să cumpere gaze din altă sursă decât cea provenită din Rusia. După ce i-a expirat contractul cu Chișinăul, în luna septembrie, Gazprom, cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din lume, cere conducerii moldovenești să renunțe la acordul de liber schimb cu UE, dacă vrea să obțină o nouă înțelegere pentru aprovizionarea cu energie, la un preț mai mic. Guvernul pro-occidental al Maiei Sandu rezistă încă presiunii exercitate de compania aflată sub controlul Kremlinului, achiziționând un volum limitat de gaze din Polonia. Dependentă energetic de Rusia, Moldova continuă însă negocierile cu Gazprom, într-un joc de poker în care Moscova pare să dispună de mâna câștigătoare.  

 

Aflată până nu demult în sfera de influență a Moscovei, Republica Moldova s-a reorientat rapid spre Occident, odată cu câștigarea alegerilor prezidențiale de către Maia Sandu. Conducerea pro-europeană a țării și-a intensificat deja legăturile cu blocul comunitar, pe baza Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care prevede, între altele, crearea unei zone de liber schimb. În acest context, mulți observatori politici de la Chișinău sunt de părere că criza gazelor din Republica Moldova este modul prin care Kremlinul pedepsește partidul pro-occidental aflat la putere. Și, după toate aparențele, Moscova derulează planul punitiv prin intermediul companiei de stat Gazprom.  

 

Energia, armă contra Chișinăului

 

Până la începutul acestei săptămâni, gazul din Republica  Moldova a provenit, în totalitate, din Rusia. Contractul de furnizare dintre Gazprom și Chișinău a expirat, însă, la sfârșitul lunii septembrie. Gigantul energetic rus a solicitat majorarea prețului la gaz, în vederea încheierii unui nou contract pe o perioadă lungă, dar Moldova a refuzat termenii impuși de Moscova. În lipsa unui nou acord, compania din Rusia a redus livrările de gaz, obligând Moldova să declare o stare de urgență de 30 de zile. Mai mult, Gazprom a acuzat Moldova că a provocat „o criză” și a cerut rambursarea unei datorii de aproximativ 710 de milioane de dolari, pe care oficialitățile de la Chișinău o contestă. Compania controlată de Moscova a amenințat suspendarea exporturilor, dacă datoria nu este plătită. 

Între timp, negocierile dintre cele două părți continuă, guvernul moldovenesc cerând, prin vocea vicepremierului Andrei Spînu, un preț „echitabil” la gaz. De cealaltă parte, Gazprom a solicitat Moldovei ajustarea înțelegerii sale de liber schimb cu Bruxellesul, dacă vrea să primească energie la un preț mai mic. Conform unor surse citate de „Financial Times”, Moscova a mai cerut executivului de la Chișinău să amâne implementarea legislației UE în privința liberalizării piețelor de gaz și a creșterii competitivității acestora. 

Solicitările Gazprom sunt considerate drept o nouă încercare a președintelui rus, Vladimir Putin, de a pune presiune politică pe Occident, chiar în mijlocul crizei energetice europene. Liderul de la Kremlin neagă însă folosirea energiei ca armă. „Este un nonsens total, o prostie și o bârfă motivată politic!”, spune Putin, răspunzând acuzației. 

Între timp, opoziția de la Chișinău, formată din susținătorii Moscovei, a pus tunurile pe Maia Sandu, afirmând că este vinovată de izbucnirea crizei gazului, deoarece nu s-a dus personal în Rusia pentru a negocia o nouă înțelegere. Sandu se apără, susținând că un astfel de acord trebuie negociat între companii și nu de către președintele țării.  

 

Premieră istorică – gaze din afara Rusiei!

 

Pe fondul tratativelor dure cu Gazprom, executivul de la Chișinău a fost nevoit să ceară ajutorul europenilor. La începutul acestei săptămâni, Moldova a cumpărat în premieră gaze dintr-o sursă diferită de Gazprom. „Luni, țara noastră a scris istorie”, a spus Nicu Popescu, ministrul de Externe al țării, într-un interviu acordat BBC. „Pentru prima oară, Moldova a cumpărat gaze dintr-o altă sursă decât Gazpromul rusesc!”, a recunoscut el. Guvernul pro-occidental controlat de Maia Sandu a fost nevoit să cumpere un milion de metri cubi de gaze naturale din Polonia, într-o achiziție de probă, în încercarea de a diversifica resursele energetice ale țării. Contractul a fost încheiat între compania de stat moldovenească Energocom și cea poloneză, PGNiG. 

„Este cel mai prost moment pentru a avea o criză a gazului acasă”, a mărturisit, însă, Popescu, în același interviu. „Prețurile sunt mai mari ca niciodată. Vedem această criză de piață la scară globală. Dar am avut sprijin. În ultimii ani, România a construit o nouă conductă de gaze în Moldova, care ne oferă o supapă de siguranță. De asemenea, am primit sfaturi de la Uniunea Europeană despre cum să diversificăm aprovizionarea cu gaze a unei țări în câteva zile”, a continuat el. 

 

Încă la mâna rușilor

 

Moldova ar avea însă nevoie de volume mult mai mari de gaz, dacă nu s-ar ajunge la o înțelegere, iar Gazprom ar decide să închidă complet robinetul energetic. Mai mult, într-un asemenea scenariu, Moldova, una dintre cele mai sărace țări din Europa, ar avea posibilități limitate de a cumpăra suficient gaz din altă parte. 

Din această perspectivă, încercarea de a diminua influența exercitată de Rusia nu ar fi ușoară pentru moldoveni. Din punct de vedere energetic, Moldova este strâns legată de Moscova. Țara a fost dependentă până acum în proporție de 100% de gazul rusesc, iar propria companie de gaze, Moldovagaz, este deținută majoritar de Gazprom. De asemenea, peste 80% din energia electrică a Moldovei provine de la o centrală electrică deținută de ruși în Transnistria - regiunea separatistă susținută economic, politic și militar de Moscova. Paradoxal, Transnistria s-ar putea dovedi, însă, un punct nevralgic pentru ruși în actualele negocieri, deoarece Gazprom, companie listată la bursă, are nevoie de un contract oficial cu Moldova pentru a aproviziona cu gaze regiunea separatistă, care nu este recunoscută pe plan internațional. 

Cu toate acestea, în jocul tratativelor, Kremlinul dispune, deocamdată, de cărțile mai puternice. 


 

„Vladimir Putin încearcă să mențină fostele țări sovietice în zona de influență a Kremlinului. Noi nu vrem să stăm în genunchi în fața Moscovei. Trebuie să spunem «nu» șantajului rusesc și avem acum ocazia să scăpăm de influența rusă în Moldova!”

Sergiu Tofilat, fost consilier pe probleme de energie al președintelui Republicii Moldova

×