Xi rescrie istoria partidului, cu ochii pe al treilea mandat

„Cine controlează trecutul controlează viitorul: cine controlează prezentul controlează trecutul”, scria George Orwell în faimosul său roman „1984”. Decis să obțină un al treilea mandat în fruntea Chinei, președintele Xi Jinping pare hotărât să le controleze pe toate trei. Aparent, el este deocamdată mai preocupat de trecut decât de viitor, iar Partidul Comunist îi dă o mână de ajutor să rescrie istoria. După ce a reușit să înlăture termenul-limită de două mandate la președinția țării și i-a eliminat rând pe rând pe adversarii săi politici și posibilii succesori, Xi vrea acum și propria rezoluție în partid, care să-i consolideze puterea înaintea Congresului din toamna anului viitor. Al doilea mandat al liderului de la Beijing se încheie în 2022. 

Peste 300 de membri ai elitei comuniste s-au reunit ieri, la Beijing, unde, timp de patru zile, vor dezbate și vor adopta o rezoluție care să consolideze puterea președintelui Xi Jinping, în perspectiva obținerii unui al treilea mandat prezidențial. Documentul urmează să definească „marile realizări și experiențe istorice” ale Partidului Comunist din China (PCC), de la fondarea sa, cu 100 de ani în urmă. 

Agenda actualei sesiuni a Comitetului Central al PCC a fost aleasă cu mare grijă, pentru a consfinți importanța și rolul lui Xi în istoria formațiunii politice aflate la putere în China. Considerată de o însemnătate „excepțională” de către comuniștii chinezi, rezoluția are doar două precedente, în 1945 și în 1981, în întreaga istorie a partidului.

Istoria – instrument de propagandă

Obsesia chinezilor față de istorie poate fi observată într-o tradiție care datează încă de pe vremea Chinei antice. Timp de secole, curțile imperiale chineze au numit istoriografi care au documentat ascensiunea unui împărat, ceea ce a implicat, deseori, rescrierea istoriei predecesorului său. 

Din această perspectivă, istoria poate deveni extrem de utilă pentru PCC. Presupusele „revendicări istorice” ale Chinei asupra unor teritorii și zone maritime sunt folosite intens de Beijing pentru a-și susține argumentele în disputele internaționale, într-un discurs naționalist tot mai agresiv promovat de regimul Xi. Concomitent, povestea legată de așa-numitul „secol al umilirii” Chinei de către puterile străine - de la Primul Război al Opiului, din 1839, până la fondarea Republicii Populare Chineze (RPC), în 1949 – a devenit un argument central de legitimitate pentru PCC. 

În ochii liderilor comuniști, pierderea controlului asupra unor astfel de narațiuni poate avea consecințe dezastruoase. Spre exemplu, cauzele prăbușirii fostei Uniuni Sovietice, una din pildele preferate de avertizare evocate de Xi, au fost puse pe seama „nihilismului istoric” sau a respingerii „moștenirii sovietice”de către elita conducătoare a Rusiei. 

În consecință, PCC își păzește cu vigilență istoria, retușând sau ștergând din memoria publică capitolele întunecate ale trecutului său tumultuos.   

Minge ridicată la fileu 

„Rezoluția istorică” dezbătută în aceste zile de Comitetului Central al PCC nu are însă doar rolul de a rescrie trecutul partidului. Scopul său principal pare a fi decretarea autorității și supremației lui Xi în prezent și proiectarea puterii și influenței liderului de la Beijing în viitor. 

De la înființarea sa, partidul a mai dat doar două astfel de rezoluții, inițiate de doi dintre cei mai puternici predecesori ai lui Xi: Mao Zedong și Deng Xiaoping. 

Rezoluția lui Mao, din 1945, l-a impus pe acesta drept autoritatea de necontestat din cadrul partidului, după trei ani de campanie de „rectificare”, în urma căreia adversarii politici și ideologici ai liderului de la vremea respectivă au fost înlăturați cu brutalitate. Rezoluția lui Deng, din 1981, a recunoscut erorile comise de Mao în lansarea „Revoluției Culturale”, campanie politică în timpul căreia țara a fost aruncată într-un deceniu de haos și suferințe. După admiterea acestor greșeli, Deng a putut conduce țara într-o nouă eră de deschidere și reforme.

Prin inițierea noii rezoluții, Xi încearcă să-și consolideze statutul de lider impozant al partidului, alături de Mao și Deng. El a reușit deja, oricum, să-și vadă ideologia înscrisă în statutul formațiunii politice conducătoare de la Beijing. Și alți lideri comuniști din China și-au văzut ideologiile incluse în statutul partidului, dar niciuna dintre acestea, cu excepția celei a lui Mao, nu a fost ridicată la rang de „gândire”, adică în vârful ierarhiei „filozofice” comuniste chineze.

PCC consideră că, în momentul de față, se derulează cel de-al treilea capitol din istoria Chinei moderne. Dacă în primul capitol Mao s-a ridicat împotriva puterilor străine și a unificat o țară devastată de războiul civil și, în cel de-al doilea, Deng a adus prosperitatea, această „nouă eră” dorește să aducă mai multă unitate și bogăție, concomitent cu transformarea Chinei într-o națiune disciplinată pe plan intern și puternică pe scena internațională. Pentru a consolida acest lucru, susțin comuniștii chinezi, Xi trebuie să mai rămână la putere, cel puțin încă un mandat. 

Acapararea partidului

Xi a fost ales, în noiembrie 2012, în tripla funcție de secretar general al PCC, vicepreședinte al Chinei și președinte al Comisiei Militare Centrale. În martie 2013, el a devenit președinte al Chinei.

În calitate de secretar general al PCC, Xi a readus partidul în centrul vieții din China. Cetățenii aniversează în număr impresionant istoria cosmetizată a formațiunii lor politice, la obiective turistice dedicate comunismului fondatorul partidului, Mao Zedong, este venerat din nou, iar celulele și organizațiile locale ale PCC au redevenit active. Mai mult, începând din 2015, Xi a demarat un program de modernizare și reformare a forțelor armate. 

În același timp, pe măsură ce a continuat procesul de consolidare a partidului, liderul chinez s-a dovedit extrem de preocupat să-și asigure puterea, pe o perioadă cât mai lungă. El a înlăturat termenul-limită de două mandate la președinția țării, impus în 1982 tocmai pentru a preveni instalarea unei dictaturi, și a acumulat cele mai multe titluri obținute de un lider al PCC în ultimele decenii.

Eliminarea adversarilor

La scurt timp după instalarea în fruntea țării, Xi a lansat o campanie de proporții contra corupției. Numai că aceasta nu a vizat doar oficialitățile corupte, ci și dușmanii politici ai președintelui. El a supervizat căderea spectaculoasă a unor figuri politice extrem de puternice. În mai puțin de nouă ani, au fost anchetate 392 de oficialități de rang înalt și milioane de cadre de partid. 

Toți ceilalți au înțeles rapid că loialitatea față de Xi este singurul mod de supraviețuire. În 2015, Xi a redus la tăcere disidența din partid. O versiune revizuită a regulamentului intern interzicea „criticile neîntemeiate ale deciziilor și politicilor centrale ale partidului”. Doi ani mai târziu, orice contestare la adresa lui Xi a devenit, oficial, o amenințare directă la adresa conducerii exercitate de PCC.

Președinte pe viață

În 2018, PCC a eliminat termenul-limită de două mandate la președinția țării, permițându-i lui Xi să conducă pe viață, dacă dorește acest lucru. În mod normal, Xi ar fi trebuit să-și numească un succesor la conducere, în condițiile în care al doilea mandat prezidențial ar urma să se încheie în 2022. Se pare, însă, că marele lider a avut grijă ca între membrii Comitetului Permanent al Biroului Politic al PCC să nu figureze vreo personalitate care s-ar putea califica pentru funcția de președinte, fie din cauza vârstei, fie a lipsei de experiență. Acesta pare un semn clar că Xi vrea un al treilea mandat.

Deși jocurile sunt deja făcute, ca Xi să rămână președinte pe viață, Partidul Comunist continuă să consolideze puterea „marelui lider”, chiar dacă acest lucru înseamnă rescrierea istoriei.