x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cum a fost eliberat din puşcărie unul dintre cei mai de temut asasini din România

Cum a fost eliberat din puşcărie unul dintre cei mai de temut asasini din România

de Carmina Pricopie    |    02 Dec 2021   •   07:30
Cum a fost eliberat din puşcărie unul dintre cei mai de temut asasini din România

Lumea interlopă a primit o grea lovitură la sfârşitul lui august 2008. Unul dintre cei mai de temut lideri, craioveanul Mihai Pârvu, zis „Caiac”, a fost împuşcat după o răfuială în plină stradă. Motivul, 48.000 de euro pierduţi de Mavrichie la un joc de poker cu „Caiac”. Acesta din urmă a murit imediat după ce a fost transportat la spital, din cauza hemoragiei puternice. A urmat arestarea lui Mavrichie şi una dintre cele mai periculoase înmormântări. Peste 2.000 de persoane au participat la funeraliile cu fast organizate la Craiova, un eveniment care a ţinut în tensiune Ministerul de Interne. La 13 ani de la asasinarea lui „Caiac”, ucigașul a fost eliberat din Penitenciarul Târgu Jiu. Decizia pronunţată de judecătorie nu a fost contestată de procurori şi nici nu a fost formulată în termenul stabilit de o altă sentinţa penală.

 

 

Nu putea cere să iasă din puşcărie mai devreme de 15 noiembrie 2021

 

7 iulie 2021. Se înregistrează la Judecătoria Târgu Jiu solicitarea condamnatului Cătălin Marian Mavrichie de liberare condiţionată. Două luni mai târziu, pe 7 septembrie, magistraţii resping cererea. Comisia pentru Liberări Condiţionate din cadrul Penitenciarului Târgu Jiu propusese liberarea condiţionată a lui Mavrichie, „având în vedere atitudinea petentului-condamnat, care a dat dovezi de îndreptare, a fost recompensat, pe perioada amânării petentul-condamnat dând dovezi constante că a conştientizat scopul pedepsei, fiind întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, pentru acordarea liberării condiţionate”, se arată în motivarea deciziei sentinţei penale nr. 1066/2021, a Judecătoriei Târgu Jiu. Procurorul de şedinţă a solicitat respingerea liberării, ca fiind prematur introdusă, având în vedere că decizia penală nr. 163/17.06.2021 pronunţată de Tribunalul Gorj a stabilit ca termen de rediscutare a liberării pe data de 15.11.2021. „Instanța apreciază că nu se poate formula o nouă cerere de liberare condiționată înainte de termenul fixat printr-o sentință penală definitivă, respectiv 15.11.2021, întrucât aceasta s-ar opune autorității de lucru judecat. (...) Având în vedere considerentele expuse și faptul că prezenta cerere este formulată anterior datei de 15.11.2021, instanța o va respinge ca prematur formulată”, spun magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu, în motivarea deciziei sentinţei penale nr. 1066/2021. 

 

Două procese paralele. Acelaşi obiect. Două instanţe diferite. Una respinge liberarea, alta o admite. Totul la distanţă de o zi

Cătălin Marian Mavrichie a făcut contestaţie la decizia pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în septembrie. Magistraţii de la instanţa superioară s-au pronunţat în noiembrie, după trei termene de judecată. Magistrații Tribunalului Gorj au respins pe 23 noiembrie contestaţia formulată de condamnat. Doar că, o zi mai târziu, o instanţă inferioară, Judecătoria Târgu Jiu, a admis cererea de liberare condiţionată. O altă cerere de liberare, distinctă faţă de cea respinsă în septembrie. O coincidenţă... şi o nepotrivire. Judecătoria Târgu Jiu, aceeaşi care menţionase în septembrie că petentul nu poate formula o altă cerere de liberare mai devreme de 15 noiembrie 2021, se pronunţă pe aceeaşi cauză, cererea fiind formulată pe 5 octombrie 2021. Ca un făcut, procurorul nu mai face contestaţie în termenul de trei zile şi nici nu se opune în sala de judecată. Astfel, pe 30 noiembrie, de ziua Sfântului Andrei, Cătălin Marian Mavrichie a ieşit de pe poarta Penitenciarului Târgu Jiu, după 13 ani de puşcărie. 

 

Cine este Cătălin Marian Mavrichie

 

Dacă ar fi executat pedeapsa zi la zi, Cătălin Marian Mavrichie ar fi trebuit să iasă pe poarta penitenciarului pe 18 martie 2025. El a fost condamnat în 2009 la 18 ani de puşcărie pentru omor calificat. Este cel care în august 2008 l-a împuşcat pe un important lider al lumii interlope: Mihai Pârvu, zis „Caiac”. Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, criminalul şi victima ar fi jucat poker. Acuzând victima că ar fi avut cărţile măsluite, motiv pentru care a pierdut 48.000 de euro, Mavrichie şi-a făcut singur dreptate. L-a împuşcat pe „Caiac”, acesta decedând în spital, la scurt timp de la atac. Familia interlopului s-a constituit parte civilă în proces şi a cerut 800.000 de euro, precizând că doar pomenile şi cheltuielile de înmormântare au costat la acea vreme 2.200.000 de lei. O înmormântare faraonică, nota presa la acea vreme. Una care a ţinut prima pagină a ziarelor şi nu numai. 2.000 de participanţi l-au condus, la sfârşitul lui august 2008, pe „Caiac” pe ultimul drum. Printre ei, Rudel Obreja, Florin Salam, Ştefan de la Bărbuleşti şi Adrian Minune. Au fost şi mulţi poliţişti, jandarmi, la vedere sau sub acoperire, pentru că autorităţile s-au temut de un război care ar fi putut să izbucnească în orice clipă în Craiova. Jurnaliştii care au relatat de la faţa locului au povestit că au fost agresaţi, scuipaţi şi înjuraţi.

×
Subiecte în articol: mihai parvu Cătălin Marian Mavrichie