x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 31 de medici și asistenți din Moldova au ajuns la Iași, să ajute România în criza sanitară

31 de medici și asistenți din Moldova au ajuns la Iași, să ajute România în criza sanitară

18 Oct 2021   •   21:34
31 de medici și asistenți din Moldova au ajuns la Iași, să ajute România în criza sanitară
Sursa foto: Hepta

31 de medici și asistenți din Moldova au ajuns la Iași, să ajute România în criza sanitară. Este vorba despre 22 medici și asistenți, 8 paramedici și 1 medic SMURD.

Luni, pe platoul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași a avut loc primirea echipei medicale din Republica Moldova formată din 22 medici și asistenți din cadrul Ministerului Sănătății dar și 8 paramedici și 1 medic SMURD din cadrul IGSU Republica Moldova, responsabil în coordonarea întregii activități de sprijin, conform DSU.

Totodată, un ofițer din cadrul IGSU Republica Moldova va sprijini această misiune, din punct de vedere logistic.

Echipa medicală, formată din personal specializat, va sprijini România în acordarea asistenței medicale de specialitate pacienților pozitivi SARS-CoV-2, internați la Secția Modulară din Lețcani.

„Relațiile bilaterale strâns legate între România și Republica Moldova continuă să urmărească de o manieră prioritară acordarea de sprijin comun, la nevoie, în spiritul relației speciale bazată pe comunitatea de limbă, istorie și cultură. Această misiune de sprijin se desfășoară sub egida Uniunii Europene prin instrumentul de finantare ESI (Emergency Support Instrument)”, conform DSU.

(sursa: Mediafax)

×