x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Octavian Jurma: Marti avem peste 16.000 de cazuri COVID-19

Octavian Jurma: Marti avem peste 16.000 de cazuri COVID-19

11 Oct 2021   •   21:25
Octavian Jurma: Marti avem peste 16.000 de cazuri COVID-19
Sursa foto: Sursa: Facebook

Cercetătorul Octavian Jurma anunta că marți se vor înregistra peste 16.000 de cazuri de COVID și va fi un vârf săptămânal în jurul a 17.000 de cazuri, dar ne apropiem de vârful valului 4 și este posibil ca aceasta să fie ultima săptămână de creștere accelerată.

 

„Chiar daca si in aceasta saptamana numarul de cazuri va continua sa creasca si de maine vom vedea valori de peste 16,000 cu un varf saptamanal in jurul a 17,000 de cazuri, ne apropiem de varful sau platoul valului 4-Delta pe care il asteptam la mijlocul lunii octombrie. E poisbil ca aceasta sa fie ultima saptamana de crestere accelerata si putem spera [cu rezerve] ca inca de saptamana viitoare vom vedea valori descendente in privinta numarului de cazuri noi”, precizează Octavian Jurma într-o postare pe Facebook.

Acesta explică însă că, din păcate, numărul de internari la ATI și decese va continua să crească pentru 2 săptămâni după vârful cazurilor noi.

×
Subiecte în articol: Octavian Jurma