x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Studenţii ieşeni nu vor certificat verde în universităţi: Nici studenţii vaccinaţi nu sunt de acord

Studenţii ieşeni nu vor certificat verde în universităţi: Nici studenţii vaccinaţi nu sunt de acord

12 Oct 2021   •   20:08
Studenţii ieşeni nu vor certificat verde în universităţi: Nici studenţii vaccinaţi nu sunt de acord

Liga Studenţilor (LS Iași) critică propunerea Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) de modificare a cadrului legislativ astfel încât accesul în spaţiul universitar să se facă pe baza certificatului verde digital.

„Rectorii se tem că vor pierde procesele pe care organizaţia şi studenţii le intentează universităţilor care au condiţionat accesul studenţilor la activitatea didactică, în cămine sau la bibliotecă, de certificatul de vaccinare, testare anti-COVID sau de trecerea prin boală”, afirmă reprezentanţii Ligii Studenților Iași.

Totodată, organizaţia critică federaţiile naţionale studenţeşti pentru faptul că au aderat la poziţia CNR şi le consideră nereprezentative pentru studenţi la nivel naţional, considerând că acestea susţin, de fapt, încălcarea drepturilor constituţionale şi negarea accesului la educaţie a studenţilor nevaccinaţi.

„În momentul de faţă, federaţiile naţionale studenţeşti nu mai reprezintă drepturile şi interesele studenţilor nevaccinaţi şi nici pe cele ale studenţilor vaccinaţi care nu sunt de acord cu aceste abuzuri ale Ministerului Educaţiei şi ale rectorilor care au condiţionat studenţii de prezentarea certificatului verde pentru a putea continua cursurile universitare, pentru a avea acces în cămine sau în biblioteci. Dacă ar fi structuri de reprezentare cu adevărat independente, aşa cum pretind, ar apăra drepturile naturale constituţionale ale românilor, în general, şi ale studenţilor în special, fără să se gândească măcar că ar putea pierde diversele beneficii patrimoniale, de putere sau de imagine pe care le au din partea autorităţilor guvernamentale sau a diverşilor lor parteneri. Liga Studenţilor din Iaşi este alături de studenţii care sunt discriminaţi de aceste măsuri şi vom face toate demersurile legale pentru a apăra demnitatea şi drepturile studenţilor faţă de orice ingerinţe externe, chiar dacă suntem în momentul de faţă singura organizaţie care face asta, în contra curentului general din mediul asociativ studenţesc” a declarat Cosmin-Gabriel Glovnea, preşedinte Liga Studenţilor (LS Iași.

De asemenea, LS Iași avertizează că informaţia cu privire la statutul de vaccinat/nevaccinat, trecut sau netrecut prin boală, respectiv cea de testat/netestat intră în categoria datelor cu caracter personal, iar împotriva universităţilor, reprezentanţilor studenţilor sau a asociaţiilor care vor colecta astfel de date Liga Studenţilor va depune plângeri la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru încălcarea legislaţiei în domeniu (GDPR).

Consiliul Național al Rectorilor a cerut Guvernului, în cadrul unei ședințe desfășurate la Brașov, introducerea certificatului verde pentru accesul în facultăți.

(sursa: Mediafax)

×