x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tradiții și superstiții de Sfântul Ioan! Cine nu rade azi, va fi trist tot anul

Tradiții și superstiții de Sfântul Ioan! Cine nu rade azi, va fi trist tot anul

de Alice Petrescu    |    06 Ian 2022   •   20:42
Tradiții și superstiții de Sfântul Ioan! Cine nu rade azi, va fi trist tot anul

​​​​​​​Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc pe 7 ianuarie, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, fiul Elisabetei şi al preotului Zaharia.

El mai este cunoscut și sub numele de “Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a anunţat venirea pe pământ a lui Hristos.  Astăzi peste două milioane de români îşi sărbătoresc  onomastica.

 

Celebrarea Sfântului Ion încheie seria sărbătorilor de iarnă și vine cu numeroase obiceiuri care, în anumite zone ale țării, se mai păstrează și astăzi. Astfel, de Sfântul Ion e bine să te stropești cu agheasmă pe față, pentru a fi ferit de boli pe parcursul anului. Tot astăzi, la slujba de la biserică se aduc colaci, pâinici, cozonaci, brânză, ouă, care, după ce sunt sfințite, se împart săracilor și persoanelor cu numele de Ioan (Ion). Din 7 ianuarie pe parcursul a trei zile, casa se stropește cu agheasmă iar candela arde încontinuu, toate pentru armonie și decizii înțelepte în familie.

 

În unele zone ale țării femeile sărbătorite pregătesc covrigi cu ou și beau teiată (o băutură tonică din flori de tei). Tot ele se adună la „Cumetria femeilor”, o întâlnire unde nevestele cu experiență le dau sfaturi de viață celor tinere pentru a avea o căsnicie fericită, după care petrec împreună, dar fără a consuma alcool.
În Transilvania și Bucovina, încă se mai amintește de „Udatul Ionilor”. Sărbătoriții sunt purtați cu alai prin sat, până la râu, unde sunt stropiți cu apă pentru a fi purificați. Tot în Bucovina, Sfântul Ioan Botezătorul este considerat patronul pruncilor, cel ce are grijă că aceștia să nu moară nebotezați.

Din bătrâni, se mai spune că odată cu această sărbătoare se înmoaie gerul și începe să fie mai cald, un motiv în plus ca toată lumea să fie veselă și să petreacă.

 

Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc astăzi Crăciunul

 

Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Crăciunul în data de 7 ianuarie, deoarece calendarul iulian (sau pe stil vechi) este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial, iar  trecerea în noul an se va face în noaptea din 13 spre 14 ianuarie.

Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit în România în comunităţile de ruşi, ucraineni şi sârbi. Astfel, pentru ruşii lipoveni care trăiesc în judeţul Suceava, în comunităţi din Climăuţi, comuna Muşeniţa, Lipoveni, comuna Mitocu Dragomirnei, Manolea, comuna Forăşti, în municipiile Suceava, Fălticeni, Rădăuţi şi în oraşul Gura Humorului, dar şi pentru cei care s-au stabilit în Dobrogea, sărbătorile de iarnă încep în 7 ianuarie, când este Crăciunul pe stil vechi.

 

Ce NU este bine să faci astăzi

 

Este o sărbătoare marcată cu o cruce roșie în calendarul ortodox, astfel că, asemenea tuturor sărbătorilor mari, de Sfântul Ioan nu se spală, nu se lucrează, nu se face curat.

Mai mult, se spune că pe 7 ianuarie e bine să petreci. Cine nu e vesel în această zi va fi trist tot anul!
Totusi, la petrecere care este, de regulă, închinată celor ce poartă numele Sfântului Ioan, nu se bea vin roșu, acesta amintește de martirajul Sfântului Prooroc Ioan, care a murit în numele credinței sale. Se bea vin alb, sfințit mai  întâi la biserică.

Tot astăzi nu e bine să eviți petrecerea pentru că, prin această sărbătoare, se spune ca Dumnezeu ferește gospodăriile de foc și de fiare sălbatice.

×
Subiecte în articol: Sfântul Ioan