x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Petreceri de sărbători. Arafat: Luăm ideea unui val 5 la modul foarte serios. Atenție, putem avea oricând un val serios

Petreceri de sărbători. Arafat: Luăm ideea unui val 5 la modul foarte serios. Atenție, putem avea oricând un val serios

10 Dec 2021   •   09:09
Petreceri de sărbători. Arafat: Luăm ideea unui val 5 la modul foarte serios. Atenție, putem avea oricând un val serios
Sursa foto: Lucian Alecu

Oamenii să evite îmbulzeala dacă fac chefuri acasă de sărbători, iar dacă au vârstnici expuși riscului infectării să se testeze, spune șeful DSU, Raed Arafat: „e foarte probabil să vedem o creștere a cazurilor după sărbătorile de iarnă”. La biserică trebuie folosită masca și respectată distanțarea.

Referindu-se la regulile ce se vor aplica de sărbători la biserică, Raed Arafat a spus că trebuie purtată masca, asigurată distanțarea și dezinfectarea, dar se intră fără certificat verde: „să fim sigur că lumea poartă mască, o poartă corect și menține distanța și se dezinfectează”.

În ce privește petrecerile organizate acasă, șeful DSU recomandă participanților să respecte regulile și să limiteze numărul oaspeților: „să se asigure că cei care vin sunt testați, trecuți prin boală sau vaccinați, adică să se asigure că nu sunt puși în pericol. Să se asigure că nu este îmbulzeală, să nu fie foarte mulți din diferite case pentru că asta înseamnă că riscul de a aduce și de a transmite infecția este foarte mare. Înțelepciune înainte de orice. Chiar dacă situația e neplăcută, să acceptăm că poate cu niște limite în acest an, vom ajunge la sfârșitul anului viitor mai aproape de normalitate”.

Întrebat, la Digi24, care să fie atitudinea față de rudele nevaccinate, șeful DSU a răspuns: „dacă fac un test nu îi costă nimic, doar previn răspândirea infecției, mai ales dacă au persoane în vârstă. Putem recomanda orice, important este ca oamenii să înțeleagă de ce recomandăm. Dacă ai oameni în vârstă la masă nevaccinați, este bine ca toată lumea să se testeze ca să prevină infectarea persoanelor în vârstă”.

Întrebat, mai departe, la ce se așteaptă după sărbători, Arafat a răspuns: „e foarte probabil să vedem o oarecare creștere. Cum va fi această creștere, ce va impune, dacă impune măsuri suplimentare, vom discuta”.

„Să ne bucurăm de această perioadă cu toate precauțiile recomandate: nu ești vaccinat, vaccinează-te, mască, evitarea locurilor aglomerate, evitarea contactelor cu persoane necunoscute fără să știi că sunt testate sau vaccinate sau trecute prin boală. Luăm ideea unui val 5 la modul foarte serios. Atenție, putem avea oricând un val serios, să revenim la un număr mare de cazuri și la unui impact serios pe sistemul sanitar”, declară șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Raed Arafat