x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cercul vicios: scade testarea, scad cazurile, scade vaccinarea

Cercul vicios: scade testarea, scad cazurile, scade vaccinarea

de Monica Cosac    |    11 Noi 2021   •   07:40
Cercul vicios: scade testarea, scad cazurile, scade vaccinarea

Numărul de cazuri noi de Covid-19 din România continuă să scadă rapid, pentru a treia săptămână la rând, ajungând la puțin peste 6.000 de infectări pe zi, față de aproape 19.000, câte au fost raportate pe 19 octombrie. Această cădere liberă a infectărilor cu SARS-CoV-2 are legătură cu „testarea în bătaie de joc”, este de părere cercetătorul Octavian Jurma. Potrivit acestuia, acum se testează prin programul național mai puțin decât se testa acum un an în București. În vreme ce alte țări europene se pregătesc de un alt val, mulți români cred că pandemia este „pe ducă”, iar falsul sentiment de siguranță indus de datele oficiale a prăbușit, din nou, campania de vaccinare. Puțin peste 26.000 de persoane au făcut prima doză de vaccin anti-Covid, marți, în timp ce, cu două săptămâni în urmă, în aceeași zi, au fost peste 111.000 de oameni care au primit prima doză de ser. 

 

Doar 6.291 cazuri noi de coronavirus au fost raportate, ieri, pentru ultimele 24 de ore, și 405 decese, dintre care 8 anterioare. Deși infectările cu noul coronavirus scad vertiginos, Unitățile de Primiri Urgențe și secțiile ATI sunt în continuare colmatate cu bolnavi cu Covid-19. Potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, 1.823 de pacienți în stare gravă sunt la ATI, deși, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel național sunt 1.740 de paturi de Terapie Intensivă destinate pacienţilor cu Covid-19.

După cum se poate observa din graficul cu cazurile noi raportate în ultima lună, realizat de graphs.ro, trendul infectărilor este descendent de trei săptămâni. 

 

Nu se testează, nu există

 

Cercetătorul Octavian Jurma arată că datele sunt puternic influențate de numărul foarte mic de teste făcute de statul român prin programul național de testare Covid și dă ca exemplu ziua de 8 noiembrie 2021, când s-au făcut doar 4.737 de teste RT-PCR în programul național, „mai puțin decât se testa RT-PCR doar în București acum un an de către stat”.

„Această testare în bătaie de joc a transformat coborârea naturală din această fază într-o cădere liberă, care induce un fals sentiment de siguranță în populație și permite clasei politice să continue să pretindă că nu există urgență sanitară în România, ca să își poată vedea în liniște de urzeala tronurilor”, scrie Jurma pe pagina sa de Facebook, alături de un grafic comparativ al testărilor RT-PCR din programul național de anul trecut, față de anul curent. 

Chiar și cu această scădere exagerat de rapidă a numărului de cazuri, tot ne aflăm la un nivel peste vârful valului 2, spune acesta.

Mai exact, numărul de cazuri de săptămâna trecută (1-7 noiembrie 2021) a fost de 58.851, aproape același cu cel de acum exact un an din vârful valului 2 (57.088 cazuri noi, în perioada 2-8 noiembrie 2020). Însă numărul de internări în spitale și ATI este aproape dublu față de aceeași săptămână a anului trecut, mai spune cercetătorul, iar numărul de decese este de aproape patru ori mai mare (2.951 decese săptămâna trecută, față de 812 decese anul trecut în aceeași săptămână). 

„Dacă bătălia pentru valul 4-Delta a fost pierdută la finalul valului 3-Alpha, acum pierdem bătălia pentru valul 5”, conchide Jurma.

De altfel, și coordonatorul campaniei de vaccinare a spus că este falsă impresia că valul 4 se termină. „Valul 4 nu se duce sub nicio formă” și este „evident că lucrurile vor continua”, a afirmat dr. Valeriu Gheorghiță, zilele trecute, la un post tv. Ba chiar se așteaptă ca numărul de noi cazuri să crească, lucru care va fi observat în următoarele două săptămâni.

 

Cozile la vaccinare au dispărut 

 

Pe măsură ce infectările au scăzut, cozile la vaccinare pe care le vedeam acum două săptămâni au dispărut din nou. În ultimele zile, numărul celor care s-au vaccinat cu prima doză a variat între 24.000 și 28.000 de persoane, aproape de patru ori mai puțin față de acum două săptămâni, când numărul românilor care s-au vaccinat cu prima doză a depășit 111.000 zilnic.

 

 

 

„Iluzia intens promovată de la cele mai înalte nivele ale statului că valul 4 a trecut se reflectă deja în scăderea ratei de vaccinare, scăderea gradului de conformare și justifică amânarea adoptării certificatului verde precum și adoptarea prematură a unor măsuri de relaxare”

Octavian Jurma

 

Factori care ar putea inversa trendul descendent

 

Statisticienii de la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj estimează că, pe termen scurt, această scădere a numărului de cazuri noi va continua. Însă, pe termen mai lung, acest trend s-ar putea inversa. 

„Modelul nostru de previziune estimează că trendul puternic descendent va continua și în cursul acestei săptămâni. Rămâne de văzut însă dacă redeschiderea (parțială) a școlilor și alți factori vor atenua sau chiar inversa acest trend pe termen mai lung”, au scris aceștia pe pagina de Facebook „COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor” - un proiect de cercetare care monitorizează în timp real evoluția pandemiei, respectiv starea economică a țării, oferind în același timp previziuni pe termen scurt și mediu privind pandemia și performanța economică a României. 

Factorii de risc, care, spun cercetătorii clujeni, ar trebui monitorizați sunt: redeschiderea școlilor, scăderea dinamicii vaccinărilor, anotimpul mai răcoros și faptul că persoanele vaccinate în prima parte a anului pot pierde din imunitate după o perioadă de 6-7 luni.

 

 

Medic: Covid-19 va deveni o boală endemică

 

Maladia Covid-19 va face parte din viața noastră, chiar dacă nu vrem, este de părere și medicul pediatru Mihai Craiu, însă „dintr-o pandemie cu sute de milioane de bolnavi și cu măsuri restrictive legate de circulație, economie și școală vom trece în următorii ani, probabil, la o boală endemică, cu accentuări sezoniere ale circulației virusului, în diverse comunități”. „Viața noastră cu maladia COVID-19 va deveni ca o paradă de modă. Vom schimba «hainele» după cum se schimbă vremea și după cum va fi trendul impus de transmiterea comunitară… Nu în ultimul rând, va conta și cum ne raportăm la… «modă». Unii o vor lua în râs, alții vor adopta cu ușurință ultimele noutăți. Fără testarea masivă a tuturor celor la risc, fără reguli de protecție non-farmacologică, fără aer curat, fără medicații eficace și fără vaccinare vom fi mereu la risc. Iar ieșirea de la parada modei (care este viața noastră) este către spital, sau mai rău, indiferent de vremuri”, mai scrie dr. Craiu, pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii.

×
Subiecte în articol: Covid-19 Delta COVID-19 Octavian Jurma