x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Fenomene meteo periculoase în Moldova. Vântul puternic a adus numeroase obiecte pe șosele

Fenomene meteo periculoase în Moldova. Vântul puternic a adus numeroase obiecte pe șosele

15 Ian 2022   •   13:20
Fenomene meteo periculoase în Moldova. Vântul puternic a adus numeroase obiecte pe șosele

Vântul foarte puternic a adus numeroase resturi pe șoselele din Moldova, avertizează reprezentanții CNAIR. Este vorba despre elemente rutiere, crrengi rupte și porțiuni de acoperiș.

Echipele Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași intervin sâmbătă pentru eliminarea efectelor produse de vântul puternic pe rețeaua rutieră din Moldova.

Cele mai mari probleme sunt în județele Iași și Botoșani.

„S-au înregistrat daune îndeosebi la nivelul semnalizării rutiere (DN 29, DN 29B, DN 29D) al altor elemente ce țin de siguranță circulației (balize semnalizare, parapet lestabil - DN28, Valea Lupului, județul Iași). De asemenea, pe corpul drumului au ajuns transportate de vânt resturi arboricole și chiar porțiuni de acoperiș (DN 29D, extravilan Ștefănești, jud. Botoșani) sau stâlpi de susținere a rețelelor de utilități (DN 29, extravilan Ungureni, jud. Botoșani)”, anunță CNAIR.

Până sâmbătă seara, Moldova se află sub atenționare Cod galben de intensificări susținute ale vântului. Meteorologii spun că se vor înregistra rafale de 55-65 km/h, iar pe arii restrânse de 75-80 km/h.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vânt moldova