x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Iată de ce salteaua potrivită este secretul unui somn odihnitor

Iată de ce salteaua potrivită este secretul unui somn odihnitor

21 Oct 2021   •   17:46
Iată de ce salteaua potrivită este  secretul unui somn odihnitor

Pentru a ne menține energia pe tot parcursul unei zile solicitante, este primordial să acordăm atenție calității orelor de somn. Cert este că organismul uman nu poate recupera energia pierdută, întrucât soluția ideală pentru menținerea unui tonus ridicat este odihna.

Pentru a ne bucura de o viață plină de împliniri, atenția trebuie să ne fie focusată atât pe orele de somn, cât și pe confortul de pe tot parcursul nopții. Nu sunt puțini factorii care ne influențează perioada de odihnă, înfățișare pe care o vom relata în aceste rânduri.

Ni se întâmplă adesea să întâmpinăm probleme cu salteaua, însă, termenul de valabilitate al saltelei este în jur de 6-8 ani. Cauzele ce ne determină să schimbăm salteaua sunt nenumărate, printre care regăsim adesea: zonele deformate, somn neliniștit, poziții inconfortabile, apariția diverselor alergii, dureri musculare și ale articulațiilor.

Cu toate că nu poate fi o acțiune imediată, pentru a schimba salteaua este nevoie de o mică analiză a pieței înainte de a face un pas important către acest obiectiv. Ce trebuie să știm înainte de a achiziționa o saltea?

Fie că ne raportăm la o saltea cu spumă de memorie sau cu arcuri, cert este că pentru fiecare individ, pe piață se regăsește acel model ideal. Necesitățile umane referitoare la salteaua perfectă se rezumă la viața în cuplu, durerile de spate, articulare, musculare, așadar, mereu o decizie subiectivă.

Diverse persoane nu vor putea niciodată să doarmă pe o saltea prea moale, exact ca în cazul celor care nu-și vor dori niciodată o saltea fermă.

Materialele ce stau la baza fabricației sunt cheia pentru o alegere de durată

Cu toate că mereu ne dorim calitate la prețuri avantajoase, când vine vorba de saltea, lucrurile necesită a fi privite din toate unghiurile pentru a scoate la iveală avantajele și dezavantajele unei achiziții.

Achiziționarea unei saltele noi poate fi o investiție înțeleaptă? Da, atunci când scoți la iveală care sunt prioritățile personale.

Achiziționarea unei saltele nu este un bun în care investești în fiecare an, deoarece consturile pentru un astfel de articol poate costa sume considerabile. Important este ca decizia finală să-și merite banii.

Starea generală de sănătate poate fi influențată extrem de ușor atunci când salteaua nu este adaptată pentru nevoile persoanelor. Printre beneficiile care relevă importanța achiziționării unei saltele noi se regăsește reducerea semnificativă a mișcărilor în timpul somnului și, desigur, creșterea confortului plus odihna absolută.

De asemenea, o saltea nouă vine în sprijinul persoanelor predispuse la alergii sau diverse boli ale pielii. Materialele din care sunt confecționate noile saltele de pe piață, cultivă esența unei tehnologii benefice pentru sănătatea organismului uman, implicit pentru persoane ce prezintă variate vulnerabilități.

Este cert, variantele sunt infinite și adaptate fiecărui buget, fapt ce concretizează accesibilitatea și manieră în care putem obține cu ușurință lucruri calitative la prețuri rezonabile.

De asemenea, studii efectuate pe această temă au atestat faptul că după ce persoanele au găsit un model de saltea perfect pentru nevoile personale, somnul a devenim mult mai odihnitor, iar durerile la nivelul spatelui nu au mai fost o problemă.

Multe aspecte ale vieții noastre pot fi influențate din cauza unor ore de somn petrecute într-o stare de disconfort total, o saltea nouă vine în sprijinul partenerilor, amortizând mișcările și păstrând echilibrul perfect între părți.

Cum ne raportăm la fermitatea saltelei

Când vine vorba de fermitate, totul se rezumă la enorma gamă de modele. Diferența fundamentală la acest capitol este redată de senzația la atingere. Puterea unei saltele ferme se resimte la atingere, fiind de cele mai multe ori rigidă, în schimb, criteriul diferă radical la saltelele moi.

Pentru persoanele care nu suferă de probleme cu spatele, o saltea fermă poate fi soluția ideală care să aducă un somn odihnitor, mai ales mulțumită faptului că o saltea fermă permite oaselor să absoarbă majoritatea presiunii, astfel încât, mușchii, venele și arterele vor resimți mai puțină tensiune și organismul își va dobândi doza optimă de energie și relaxare.

O saltea moale este indicată persoanelor cu o greutate mai redusă, deoarece o saltea fermă nu va putea să comprime suficient.

Salteaua cu spumă de memorie este o alegere bună?

Salteaua de memorie se bucură de merite fiind una dintre cele mai alese variante. Fiind adaptate cu o tehnologie inovativă, salteaua cu memorie are capacitatea de a se plia perfect pe forma corpului.

Calitățile acesteia se regăsesc încă de când persoana s-a ridicat din pat, forma inițială reluându-se după fiecare ciclu de somn. În spatele suportului pe care îl oferă se regăsesc o serie de straturi care împreună formează confortul deplin de care cineva poate avea nevoie.

Printre calitățile esențiale ale unei saltele cu memorie se regăsesc:

  • Suprafața saltelei se adaptează perfect la forma corpului;
  • Reduce punctele de presiune,
  • Reducerea disconfortului în somn pe tot parcursul nopții chiar și când partenerul se mișcă;
  • Nivelul de fermitate al unei saltele cu memorie poate fi ales în funcție de preferințele fiecărei persoane;
  • Se mulează pe corp indiferent de poziția abordată.

În concluzie, o saltea cu spumă de memorie poate fi o alegere ideală atât pentru copii, cât și pentru persoane în vârstă. Este necesar să ne informăm suficient de bine pentru a identifica modelul ce corespunde perfect formei corpului, greutății și problemelor aferente.

Pentru a beneficia de odihnă și confort maxim este nevoie doar să găsim locul ideal, adaptat cu modele variate de saltele, la prețuri variate și corecte, care să înglobeze o sumă de modele dedicate oricărui cumpărător, indiferent de buget sau nevoie.

Brandul Home Code se situează în fruntea comercianților de articole pentru casă, înclusiv de saltele calitative. În magazinul virtual homecode.ro ofertele la saltele se țin lanț constant pentru ca doritorii să se poată bucura în timp util de lucrurile dorite.

Dacă te afli în căutarea unei saltele calitative care să te mulțumească pe deplin, nu ezita să vizualizezi rafturile magazinului virtual homecode.ro pentru a te delecta cu variațiuni de nuanțe, modele, dimensiuni și texturi.

Așadar, nu mai sta pe gânduri și convinge-te pe propria piele de calitatea garantată a saltelelor prezente pe homecode.ro.

×