x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Delta Dunării: Toate terenurile vor fi intabulate în următorii trei ani

Delta Dunării: Toate terenurile vor fi intabulate în următorii trei ani

16 Sep 2019   •   15:11
Delta Dunării: Toate terenurile vor fi intabulate în următorii trei ani

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a semnat contractul pentru intabularea suprafeţelor din zonele tampon şi cele economice pe care le administrează, a anunțat  guvernatorul, Cătălin Ţibuleac.  Acesta a amintit că suprafeţele din interiorul unităţilor administrativ-teritoriale din perimetrul Rezervaţiei şi cele din zonele strict protejate au fost deja intabulate printr-un proiect derulat în urmă cu mai mulţi ani.

"Am semnat acum două săptămâni contractul de cadastrare, intabulare cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Este vorba despre un contract de 31 de milioane de lei care va fi implementat în următorii trei ani. Vom cadastra, măsura tot ce înseamnă zonă tampon şi zonă economică în Deltă. Practic, după realizarea acestui proces, tot ce înseamnă suprafaţă din Rezervaţie va fi cadastrată şi intabulată", a afirmat acesta.

În Deltă există 20 de zone strict protejate cu o suprafaţă totală de 50.904 hectare, respectiv 8,7% din suprafaţa Rezervaţiei, acestea fiind, conform Administraţiei RBDD, eşantioane reprezentative pentru ecosistemele naturale, terestre şi acvatice. În aceste zone sunt interzise activităţile umane, iar accesul este permis doar în scop ştiinţific, pe baza acordului emis de Administraţia Rezervaţiei.

Zonele tampon se află în jurul celor cu regim de protecţie integrală, ocupă o suprafaţă totală de 222.996 hectare, respectiv 38,5% din suprafaţa Rezervaţiei şi au rolul de a atenua impactul factorului uman asupra zonelor protejate.

Zonele economice sunt ariile în care se pot desfăşura activităţi economice cu impact redus asupra mediului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Delta Dunării terenuri